Sari direct la conținut

Vor fi sancționați cei patru parlamentari români care au mers la Ambasada Rusiei? Președintele Senatului caută în regulament

HotNews.ro
Diana Şoşoacă, Foto: Agerpres
Diana Şoşoacă, Foto: Agerpres

Cei patru parlamentari care s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti nu au „niciun mandat” să vorbească în numele Parlamentului României, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

„Nu au niciun mandat să vorbească în numele Parlamentului”, a afirmat Cîţu.

Referindu-se la eventuale sancţiuni pentru cei patru parlamentari, el a spus: „O să ne uităm în Regulament. Nu ştiu dacă există o sancţiune”.

Senatorul Diana Şoşoacă Iovanovici a anunţat pe Facebook că a avut, miercuri, împreună cu alţi trei parlamentari, deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă, o întâlnire cu ambasadorul rus la Bucureşti, Valery Kuzmin, în cadrul căreia au pledat pentru „poziţia de neutralitate” a ţării noastre, în sensul „neimplicării României în războiul dintre cele două state beligerante: Federaţia Rusă şi Ucraina”. Potrivit Dianei Şoşoacă, cei patru au propus şi „începerea tratativelor de pace în cadrul neutru al României”.

Luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că deputatul Dumitru Coarnă nu avea ce să caute la Ambasada Rusiei, iar organizaţia Călăraşi, din care acesta face parte, a înaintat deja documentele pentru excluderea lui din partid.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro