Sari direct la conținut

Voucherele de vacanță pentru bugetari trebuie salvate cu o condiție, afirmă un analist economic: „E dură, dar eficace”

HotNews.ro
Voucherele de vacanță pentru bugetari trebuie salvate cu o condiție, afirmă un analist economic: „E dură, dar eficace”

Voucherele de vacanță de care beneficiază angajații din sectorul public nu ar trebui tăiate cu totul în contextul discuțiilor despre reducerea cheltuielilor statului, ci alocate într-un mod diferit, afirmă analistul economic Adrian Negrescu.

„Am spus, de nenumărate ori, că tichetele de vacanță au fost ca un măr otrăvit pentru operatorii din turism. Le-au dat senzația că vor avea clienți la nesfârșit indiferent de dinamica economiei. Hotelierii au speculat acest program social în cel mai greșit mod cu putință, fără să înțeleagă că își taie singuri craca de sub picioare”, notează Negrescu într-un mesaj publicat miercuri pe pagina sa de Facebook.

Acesta face un rechizitoriu dur la adresa sectorului Horeca din România, afirmând, printre altele, că să mergi la un hotel pe Litoral sau pe Valea Prahovei „a ajuns o adevărată provocare financiară” și că hotelierii, „în tentativa de a exploata la maximum valoarea tichetelor, au crescut prețurile până la cer”.

Negrescu consideră că „e de înțeles de ce lumea alege Grecia, Bulgaria, Turcia și alte destinații” în detrimentul unui concediu în țară și se întreabă „de ce să dai aceeași bani sau chiar mai mulți pe litoralul nostru când ai oferte mai bune calitativ în străinătate?”.

Analistul economic vorbește de „momentul adevărului” pentru turismul din România

„Am ajuns la momentul adevărului. Încă de acum câțiva ani estimam că vom ajunge aici. Iar nota de plată este una extrem de dură”, continuă analistul economic, notând că litoralul românesc este plin doar în weekend, chiar și în plin sezon estival.

„Este pentru prima dată în ultimii 10 ani când, în plin sezon, poți rezerva fără probleme o cameră într-o destinație turistică la mare sau la munte. Pe vremea tichetelor, era aproape imposibil”, afirmă acesta. El a atras atenția anterior asupra faptului că în primele cinci luni ale anului 2025 s-au cumpărat cu 72% mai puține vouchere de vacanță comparativ cu aceeași perioadă din 2024.

De exemplu, în luna mai au fost vândute vouchere de vacanță în valoare de doar 9 milioane de euro, în timp ce suma s-a ridicat la 75 de milioane de euro în mai 2024. Scăderea a avut loc după ce la începutul anului angajații din sectorul public au aflat că valoarea tichetelor de vacanță va scădea la 800 de lei, adică jumătate față de anul precedent. Guvernul a anunțat de asemenea că, începând de anul acesta, doar bugetarii cu venituri nete de cel mult 6.000 de lei vor mai primi vouchere de vacanță.

Guvernul a mai decis că pentru a le primi, angajații trebuie să semneze o declarație pe proprie răspundere prin care se angajau să contribuie cu încă 800 de lei din fonduri proprii.

Soluția pe care o propune pentru voucherele de vacanță

Negrescu consideră că o mare parte din vina pentru această situație o poartă autoritățile, pe care le acuză că, „în loc să susțină turismul românesc cu investiții, cu reguli clare de urbanism, cu programe coerente de suport pentru cei care oferă servicii de calitate, s-au limitat în a inunda piața cu vouchere de vacanță”. „S-a creat senzația că turismul românesc duduie, că este un succes când, în realitate, reprezenta doar o bulă speculativă umflată de aceste beneficii pentru angajați”, subliniază el.

Negrescu spune că sectorul Horeca a ajuns în al 13-lea ceas și „se pune problema ce e de făcut?”.

„Mai merită să acordăm tichete de vacanță? Cu siguranță. Chiar aș extinde acest sistem prin toate metodele posibile. Dincolo de beneficiul clar acordat angajaților, tichetele forțează practic hotelierii să lucreze corect, să plătească taxe și impozite, să evite cazările la negru. Fenomen care este deja tot mai prezent în piață”, afirmă acesta.

El ridică și o problemă: „cum faci ca aceste fonduri să ajungă doar la cei care oferă servicii de calitate, care investesc în modernizarea facilităților de cazare? Cum eviți ca hotelierii să folosească sistemul voucherelor doar pentru a-și umfla tarifele, pentru a-și umple buzunarele speculativ, fără să miște un deget?”.

„Soluția este una dură, dar eficace. Este nevoie de un amplu proces de reacreditare, de standardizare, a unităților hoteliere. Mai simplu spus, să poată folosi tichetele de vacanță doar unitățile care respectă un standard corect de calitate”, spune Adrian Negrescu.

Potrivit acestuia, unul dintre criterii ar putea fi ca o parte din suma încasată din vouchere să fie obligatoriu reinvestită în modernizarea facilităților de cazare.

„Cea mai bună soluție fiscală prin care statul ajută angajații”

„Ideea este să impulsionezi investițiile în domeniu și să premiezi, prin aceste vouchere, pe cei care își doresc să crească standardul turismului românesc. Și mai e nevoie de un lucru estențial. Să elimini toate taxele asociate voucherelor de vacanță, să le faci deductibile integral, în așa fel încât să devină o soluție optimă de bonificație și în sectorul privat. La fel cum sunt tichetele de masă, cea mai bună soluție fiscală prin care statul ajută angajații și fiscalizează afacerile din sectoarele vizate”, argumentează analistul economic.

El spune de asemenea că „nu trebuie să reinventăm sistemul voucherelor” fiindcă „se aplică cu succes în multe țări din întreaga lume”.

„Însă cred că este nevoie să îl calibrăm corect, să îl folosim mai eficient pentru a combate evaziunea și să îi oferim un nivel de predictbilitate și mai ales atractivitate fiscală care să-l transforme într-un instrument util pentru toată economia, nu doar pentru sectorul bugetar”, conchide el.

INTERVIURILE HotNews.ro