„Vreau să confirm oficial: Rusia nu și-a schimbat poziția”. Mesaj fără echivoc transmis de la Moscova înaintea summitului de la Budapesta
Moscova a transmis marți că termenii săi pentru pacea în Ucraina rămân neschimbați de la summitul din august dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, și că nu este clar când va avea loc următoarea lor întâlnire, scrie Reuters.
Trump a afirmat în repetate rânduri că dorește să pună capăt războiului din Ucraina, cel mai sângeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial, deși a declarat că obținerea păcii este mai dificilă decât încheierea unui armistițiu în Fâșia Gaza sau încetarea conflictului dintre India și Pakistan.
După discuția la telefon cu Putin din 16 octombrie, Trump a anunțat că șeful diplomației americane, Marco Rubio, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se vor întâlni săptămâna aceasta, înaintea unui posibil summit în capitala Ungariei, Budapesta, care să fie organizat în următoarele două săptămâni. Moscova nu a dat niciun termen.
Poziția Rusiei nu s-a schimbat, afirmă Lavrov
Lavrov le-a spus reporterilor că a fost surprins de un reportaj „lipsit de scrupule” al CNN, care afirma că întâlnirea anticipată dintre Rubio și Lavrov a fost amânată pentru moment și că oficiali americani, a căror identitate nu a fost dezvăluită, consideră că Moscova are în continuare o „poziție maximalistă” în ceea ce privește cererile ei pentru încheierea unui armistițiu.
„Vreau să confirm oficial: Rusia nu și-a schimbat poziția față de înțelegerile la care s-a ajuns în cadrul summitului din Alaska”, a declarat Lavrov în fața reporterilor, adăugând că i-a spus exact acest lucru lui Rubio.
Lavrov a mai spus că locul și data următorului summit Trump-Putin sunt mai puțin importante decât punerea în aplicare a înțelegerilor la care s-a ajuns în Anchorage, Alaska.
Kremlinul a transmis și el că nu există o dată clară a preconizatului summit. „Ascultați, avem o înțelegere între președinți, dar nu putem amâna ceea ce nu a fost finalizat”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Nici președintele Trump, nici președintele Putin nu au dat date exacte”, a adăugat Peskov.
„Cauzele profunde”
Lavrov a mai declarat marți că trebuie rezolvate cauzele fundamentale ale războiului, altfel nu va exista o pace durabilă de tipul celei pe care o dorește Trump.
Ministrul de externe al lui Putin, aflat în funcție de peste 21 de ani, a respins cererile Europei ca războiul să fie oprit pur și simplu, fără „o înțelegere mai profundă” a modului în care pot fi rezolvate aceste „cauze profunde”.
Condițiile Kremlinului pentru o pace durabilă includeau menținerea Ucrainei ca țară non-nucleară și nealiniată – fără aderarea la alianța NATO condusă de SUA – precum și protejarea vorbitorilor de limbă rusă din Ucraina.
Una dintre cele mai importante condiții ale lui Putin pentru încheierea războiului este cererea ca liderii occidentali să se angajeze în scris să nu mai extindă Alianța Nord-Atlantică spre est. NATO afirmă că fiecare țară decide dacă dorește să adere la alianță.
Putin, care a ordonat trupelor ruse să intre în Ucraina în februarie 2022, după opt ani de lupte în Donbas între separatiștii susținuți de Moscova și forțele guvernamentale ucrainene, a afirmat în repetate rânduri că este gata să discute despre pace.
Kievul și aliații săi europeni insistă de mult timp asupra unui armistițiu imediat în Ucraina, pe liniile de luptă actuale, înainte de negocierile de pace, o poziție pe care Trump a susținut-o public vinerea trecută, după întâlnirea de la Casa Albă cu președintele Volodimir Zelenski.
Moscova a transmis că dorește ca Ucraina să cedeze mai mult teritoriu, ca una dintre condițiile pe care le-a ridicat pentru încheierea unui armistițiu.
