Sari direct la conținut

Vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă / La munte va ninge

HotNews.ro
Ninsoare, Foto: AGERPRES
Ninsoare, Foto: AGERPRES

După ce în ultima săptămână au fost temperaturi de vară, începând de sâmbătă vremea se va răci semnificativ, iar duminică temperaturile maxime vor scădea chiar şi cu 13 – 15 grade de la o zi la alta, potrivit meteorologilor.

Cum va fi vremea sâmbătă

Sâmbătă, vremea se va răci în jumătatea de nord a ţării, dar în rest va fi caldă, a declarat pentru Agerpres meteorologul Raul Ilea de la Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va avea înnorări şi va ploua ziua, în nord-vest, nord, nord-est şi centru, izolat în rest, iar noaptea şi în restul ţării. Vor fi averse pe parcursul zilei, iar pe arii restrânse, pe timpul zilei, vor fi însoţite de descărcări electrice. În Transilvania, către dimineaţă vor fi precipitaţii lapoviţă şi ninsoare.

La munte, ziua vor fi ploi, iar în zona înaltă lapoviţă şi ninsoare. Naptea vor predomina ninsorile.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 25 de grade, iar minimele între zero şi 8 grade.

În Bucureşti, sâmbătă, vremea se va menţine caldă, cu cer variabil, cu unele înnorări seara şi noaptea, când temporar va ploua. Vântul va avea intensificări noaptea, cu rafale ce vor atinge 40 – 45 km/h. Maxima de mâine va fi de 22 – 23 de grade, iar minima de 5 – 6 grade.

Cum va fi vremea duminică, de Florii

Pentru ziua de duminică, estimările meteorologilor arată că vremea va continua să se răcească şi că va deveni deosebit de rece pentru această perioadă în sudul, estul şi centrul țării.

Conform sursei citate, cerul va fi mai mult noros în jumătatea sudică a ţării şi va ploua în mare parte din interval, iar în rest vor fi înnorări temporare şi precipitaţii izolate. La munte va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă.

În centrul ţării şi în dealurile subcarpatice vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45 – 55 km/h.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 13 grade, iar minimele între -3 şi 5 grade.

Și în Capitală se răcește accentuat față de ziua de sâmbătă. Temperatura maximă va fi în jurul a 8 grade, iar cea minimă, de 2 – 3 grade. Totodată, cerul va fi noros şi va ploua în mare parte din interval, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări ziua, cu viteze la rafală între 45 şi 55 km/h.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro