Sari direct la conținut

„Yikes!”: Serena Williams reclamă un incident în premieră la Paris

HotNews.ro
Serena Williams / Foto: Jacovides-Perusseau / Bestimage / Profimedia
Serena Williams / Foto: Jacovides-Perusseau / Bestimage / Profimedia

Serena Williams a criticat, luni seară, un hotel de lux din Paris pentru că i-a fost „refuzat accesul” la restaurantul de pe acoperiș, unde a vrut să meargă împreună cu copiii săi. Fosta campioană mondială, care a purtat flacăra olimpică la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, a împărtășit experiența ei la „Peninsula Paris” pe platforma X.

„Yikes @peninsulaparis, mi s-a refuzat accesul la restaurantul de pe acoperiș, pentru a mânca într-un restaurant gol care arată bine… dar niciodată cu copiii mei. Întotdeauna o premieră”, a scris Serena Williams. Ea a adăugat un hashtag specific Jocurilor Olimpice.

Un angajat al restaurantului, Maxime Mannevy, a declarat pentru Variety că Williams a venit la restaurant cu o altă femeie și cu un cărucior și părea „de nerecunoscut”.

„Când a venit, erau disponibile doar două mese și acestea fuseseră deja rezervate de clienții hotelului. Colegul meu nu a recunoscut-o, dar i-a spus ceea ce i-ar fi spus oricărui alt client: să aștepte jos, până când se eliberează o masă. Nu a fost absolut nimic personal”, a declarat Mannevy. 

Serena Williams a ajuns la Paris la sfârșitul lunii iulie, înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Campioana, care s-a retras din tenisul profesionist după US Open 2022, a fost unul dintre sportivii care au purtat flacăra olimpică. Ea a rămas în Paris pentru a vedea Jocurile, făcându-și apariția la mai multe meciuri de tenis, inclusiv la victoria lui Novak Djokovic împotriva lui Carlos Alcaraz, în finala turneului. 

Williams a câștigat patru medalii olimpice de aur de-a lungul carierei sale. Una a fost obținută la simplu feminin, la Jocurile de la Londra din 2012, în timp ce restul au fost câștigate la dublu feminin, unde Serena și sora ei, Venus, au ieșit victorioase la Sydney 2000, Beijing 2008 și Londra 2012.

INTERVIURILE HotNews.ro