„Youth Bridges Through Art” aduce pe scena din București un spectacol cu și despre adolescenți

Spectacolul „Youth Bridges Through Art”, o piesă de teatru și mișcare creată de adolescenți, coordonați de actorul Cosmin Crețu, va avea premiera pe 9 februarie 2025 la sala de spectacole de la Școala „Constantin Brâncuși” din Sectorul 6 al Capitalei.
Spectacolul îmbină opt povești autentice care abordează teme puternice: abuz (emoțional, fizic sau sexual), relație disfuncțională cu părinții, bullying, superficialitate relațională, relație disfuncțională cu profesorii, consumerism, diferențiere socială în cadrul relațiilor și prietenie.
Piesa de teatru face parte din inițiativa europeană KA2 Erasmus+, fiind realizat de Asociația Culturală Atelierul European de Artă, în parteneriat cu organizații din România, Spania și Polonia.
Scopul său este de a sprijini tinerii defavorizați prin metode ce îmbină arta și educația non-formală. Scenariul spectacolului a fost scris de adolescenți asistați social de DGASPC Sector 6 București.
Repetițiile s-au desfășurat timp de cinci luni la Conacul Golescu-Grant, iar evenimentul marchează culminarea unui efort amplu dedicat dezvoltării stimei de sine și promovării incluziunii.
După spectacol, vor fi lansate și trei materiale educaționale esențiale: un documentar, un manual pentru lucrătorii de tineret și un caiet de lucru cu tehnici de educație non-formală dedicat adolescenților și itnerilor, toate disponibile în patru limbi: română, engleză, spaniolă și poloneză.
În același timp, organizațiile din Polonia și Spania pregătesc evenimente asemănătoare. În ambele țări se lucrează cu diverși tineri dezavantajați, cărora li se oferă o nouă șansă, în cadrul aceluiași program european.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul normalitate.ro.
Sursă foto: Dreamstime.com