Sari direct la conținut

Youtube Select ajunge și în România. 9 milioane de români se uită zilnic pe Youtube; TV-urile au depășit deja desktop-urile

StartupCafe.ro
Pe Youtube, televizorul a luat deja locul desktopului, Foto: Hotnews
Pe Youtube, televizorul a luat deja locul desktopului, Foto: Hotnews

Google va lansa și în România, în luna octombrie 2020, Youtube Select, un mod mai eficient de plasare a reclamelor în videoclipuri. Statisticile de consum video din 2020 arată că utilizatorii petrec tot mai multe ore pe Youtube și urmăresc videoclipurile mai mult pe televizoare decât pe desktop-uri.

Telefonul mobil rămâne însă principalul dispozitiv de pe care majoritatea utilizatorilor români accesează conținut video pe Youtube, spune Florin Pravai, Head of Domestic Market la Google România.

În interviul acordat StartupCafe.ro, Florin Pravai explică ce modificări au apărut în tendințele de consum video pe Youtube din acest an în România, spune ce canale performează intern dar și extern și anunță lansarea unui nou produs destinat agențiilor și creatorilor de conținut.

Statistici Youtube Romania 2020, pe scurt:

  • 12 milioane de utilizatori intră lunar pe YouTube;

  • 9 milioane se uită zilnic la videoclipuri;

  • Utilizatorii petrec cu 25% mai mult timp pe Youtube, în comparație cu 2019;

  • Canalele clasice de televiziune pierd teren în favoarea conținutului video de pe internet, mai ales la audiența tânără (18-35 ani);

  • Cel mai folosit dispozitiv pentru urmărit video pe Youtube rămâne telefonul mobil;

  • Televizorul a luat deja locul desktopului – care a coborât pe locul 3 în clasamentul dispozitivelor pentru vizionat video pe Youtube;

  • În carantină utilizatorii au urmărit cel mai mult clipuri despre gătit și fitness, urmate de conținut medical, divertisment și știri.

StartupCafe.ro: Cum a modificat criza sanitară din ultimele luni consumul media din România?

Florin Pravai: În perioada de început a pandemiei, timpul petrecut pe internet a crescut accelerat. Pe YouTube, am văzut o creștere cu peste 50% raportată la perioada similară a anului trecut. Aceasta creștere s-a mai atenuat in ultimul timp, dar trendul se păstrează, iar utilizatorii petrec acum pe YouTube, în medie, cu peste 25% mai mult timp în comparație cu anul trecut.

StartupCafe.ro: Ce impact a avut/are aceasta asupra conținutului video online respectiv canalele clasice de TV?

Florin Pravai: Posturile TV comunică cu audientele lor pe canalele clasice TV, dar și online. Timpul petrecut în fața televizorului a scăzut iar cel petrecut pe internet a crescut, astfel încât am observat și o creștere a conținutului TV urmărit pe YouTube.

În acest moment, găsim pe YouTube canale extrem de populare de la ProTV, Antena Group, TVR, Kanal D sau B1TV.

Există din ce în ce mai mulți oameni care preferă să urmărească show-urile pe YouTube pentru că, astfel, au libertatea de a alege momentul vizionarii. Ei pot de asemenea să interacționeze cu realizatorii și cu alți utilizatori.

Prin YouTube, posturile TV se adresează, în principal unei audiențe formate din tineri între 18 și 35 de ani care urmăresc din ce în ce mai puțin emisiunile TV în forma clasică.

Sunt bine reprezentate și celelalte categorii demografice, serialele KanalD, vechile emisiuni umoristice sau melodiile folclorice prezentate de TVR fiind foarte populare în rândul acestora.

StartupCafe.ro: Ce tip de conținut video s-a consumat cu predilecție în perioada carantinei?

Florin Pravai: Pe primele 2 locuri s-au situat, detașat, clipurile despre gătit și fitness. Romanii au gătit mai mult, dar au și avut grijă să facă sport, să nu ia kilograme în plus. Oamenii au urmărit cu interes crescut și conținut cu specific medical, divertisment sau știri.

StartupCafe.ro: Un articol publicat recent pe Think with Google remarcă utilizarea tot mai frecventă, la nivel global, a TV-urilor pentru redarea conținutului de pe Youtube. Cum arată datele pentru România?

Florin Pravai: Este un trend care se regăsește și la noi. Timpul de vizionare a conținutului YouTube – direct pe Smart TV sau cu ajutorul dispozitivului Chromecast – s-a dublat comparativ cu perioada similară a anului trecut și a ajuns la o cincime din timpul total de vizionare, depășind desktop-ul și ocupând poziția a 2-a după smartphone-uri.

StartupCafe.ro: Sunt verticale de afaceri care au avut de suferit din cauza restricțiilor impuse în pandemie. Unele încă mai sunt afectate: evenimente sportive, industria spectacolelor (teatre, concerte). Cum ar putea profita acestea de consumul în creștere a conținutului video?

Florin Pravai: În România avem circa 12 milioane de oameni lunar pe YouTube dintre care 9 milioane se uită zilnic (în perioada de carantină s-au uitat peste 10 milioane).

Am văzut multe teatre, artiști sau cluburi sportive care au păstrat online legătura cu audiența lor, în aceasta perioada. Dau exemplul unor show-uri precum “Welcom as în aor hom” cu Marius Manole, emisiunea Replay, cu care am rememorat meciuri spectaculoase, sau TeleȘcoala, care a oferit elevilor acces facil la lecțiile din programa de învățământ. Acestea sunt un model de adaptare rapidă la noua realitate pe care am trăit-o cu toții.

StartupCafe.ro: Cum au evoluat cheltuielile de promovare prin intermediul Youtube România? S-au promovat afacerile mai mult sau mai puțin folosindu-se de conținutul video, în acest an față de perioada precedentă?

Florin Pravai: Advertiserii se muta întotdeauna după consumatori, iar creșterea medie a bugetelor de promovare este proporțională cu creșterile înregistrate la timpii de vizionare.

StartupCafe.ro: Ce verticale din piața românească au investit cel mai mult în promovare prin Youtube, în primele 9 luni din acest an?

Florin Pravai: Cele mai active companii vin din zona bunurilor de larg consum, produselor de ingrijire personală, tehnologie, electrocasnice, retail sau e-commerce.

StartupCafe.ro: Au început afacerile din România să se promoveze cu produse și servicii și către audiențe de pe alte piețe? Ce tip de companii au ieșit cu promovare în afara României?

Florin Pravai: Promovarea pe alte piețe este unul dintre principalele motoare de creștere pentru companiile care nu vor să se limiteze la o singură piață de desfacere.

Vedem aici două trenduri. Primul trend este reprezentat de companiile de tehnologie precum BitDefender sau UiPath care și-au crescut extrem de rapid prezenta globală cu ajutorul marketingului digital.

A doua tendință este data de companiile care aleg o expansiune regională, cum ar fi eMAG, Vivre, Fashion Days, Farmec, Teilor sau PiatraOnline.

StartupCafe.ro: Ce este Youtube Select? E disponibil în România și dacă da cine și cum poate folosi serviciul? Cum îi ajută Youtube Select pe creatori și publisheri?

Florin Pravai: YouTube începe să ofere agenților de publicitate din România un alt mod de a ajunge în mod eficient la audiență.

YouTube Select este nou mod de a plasa reclama pe videoclipuri și canale relevante pentru un anumit public.

Agențiile de publicitate vor putea alege acum dintre mai multe pachete preconfigurate care includ o selecție de conținut premium al posturilor TV, publicat pe YouTube, și al creatorilor de top. Acest conținut este grupat pe diferite categorii (știri, muzică, sport, cooking, beauty, divertisment, educație, știința, etc) și poate fi targetat cu reclamă de către companii într-o maniera similara cu reclama TV.

În plus, advertiserii pot adăuga elemente suplimentare de targetare, specifice mediului online, cum ar fi segmente demografice sau interese specifice. Produsul va încuraja crearea de conținut de calitate, apreciat atât de utilizatori, cât și de advertiseri.

Youtube Select se va lansa în România în cursul acestei luni (n.r. – luna octombrie 2020).

StartupCafe.ro: Care sunt cei mai populari creatori din România și pe ce tipuri de conținut?

Florin Pravai: Tipul de conținut produs în România este extrem de divers și acoperă cam toate zonele de interes, de la rețete culinare, divertisment, gaming, la îngrijire personală, știință, educație, muzica sau filme.

Creatorii români sunt extraordinari și este foarte greu să menționăm doar câteva nume. JamilaCuisine, Selly, Mihai Hash, Bianca Adam sau „Atenție, cad mere!” sunt cateva exemple de canale „vechi” (unele au aproape 10 ani!) de YouTube din România care continuă să fie în topul preferințelor.

As vrea să menționez, de asemenea, performanța excepțională a canalului Cat Music. Cu peste 6 milioane de abonați și peste 6 miliarde de vizualizari, Cat Music este unul din canalele de top din CEE.

De asemenea, canalul cu filme românești CinePub a reușit să creeze o comunitate impresionantă a iubitorilor de filme de artă care numără acum peste 150.000 de membri și reprezinta un caz unic în ecosistemul YouTube din Europa.

StartupCafe.ro: Avem creatori din România al căror conținut performează și pe alte piețe (externe)? Cu ce canale și ce fel de conținut?

Florin Pravai: Sunt canale romanesti cu performanță remarcabilă și în afara țării. Looloo kids, spre exemplu, are, acum, aproape 35 milioane de abonați și produce conținut dedicat copiilor.

IuliTMx este un canal de gaming cu 4 milioane de abonați, iar un alt canal de succes este deținut de Andrei Țerbea. Și canalul lui este în limba engleza și are peste 2,5 milioane de abonați.

În plus, multe dintre canalele românești sunt urmărite de români din afara țării, ele reprezentand o punte constanta de comunicare cu ce se întâmplă în țară.

StartupCafe.ro: Se argumentează frecvent în discuțiile din spațiul public că, odată cu intensificarea consumului de conținut video online, marile rețelele de distribuție – inclusiv Youtube – contribuie la răspândirea discursului considerat discriminator, violent, xenofob, pe de o parte, dar și a știrilor false și a dezinformării, pe de altă parte.

Un exemplu recent este cel a vlogger-ului Alexandru Bălan – „Colo” încheiat juridic cu un acord de recunoaștere a vinovăției din partea creatorului. Cum comentați acest caz?

Florin Pravai: YouTube e o platformă care pune foarte mult preț pe libertate, iar cei care suntem un pic mai vârstă și am trăit și într-un alt regim știm să apreciem acest lucru. Oricine se poate exprima și este liber să spună ce gândește. Exista însă limite și acestea sunt menționate în regulamentul de funcționare al platformei.

Violenta și discriminarea nu sunt admise, iar YouTube dezvoltă constant mecanisme care au rolul de a combate proliferarea unor astfel de mesaje.

În această zonă, YouTube utilizează o combinație de algoritmi și munca umană: sunt algoritmi care detectează cu ajutorul învățării automate mesajele problemă și sunt utilizatori care raportează manual încălcările regulamentului. Apoi, se ajunge la o verificare manuală și se ia decizia finală asupra conținutului.

Lucrurile nu sunt încă perfecte și mai apar scăpări, însă tehnologia evoluează extrem de rapid.

În plus, în ultima perioadă, comunitatea YouTube a devenit extrem de activă iar acest lucru ajuta mult la identificarea încălcărilor de regulament.

Pe lângă eliminarea conținutului problemă, se pot aplica și alte sancțiuni, care sunt graduale.

Pentru încălcări ale regulamentului se pot pierde anumite facilități ale canalului; încălcările repetate pot duce la pierderea totală a statutului de partener YouTube ceea ce implică și pierderea monetizării.

În ultima instanță, se poate ajunge la ștergerea întregului canal.

Nota redacției:

Florin Pravai este Head of Domestic Market și lucrează de 8 ani la Google România. Florin lucrează îndeaproape cu agențiile de publicitate și companiile mari fiind, de asemenea implicat în dezvoltarea ecosistemului YouTube din România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro