Zece bebeluși, uciși într-un incendiu la o maternitate în India
Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, informează AFP, preluată de News.ro.
„Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri seară, Brajesh Pathak, al doilea om în stat din Uttar Pradesh. Imaginile televizate au arătat paturi şi pereţi carbonizaţi în interiorul secţiei şi familii nerăbdătoare care aşteptau în faţa spitalului.
Personalul medical făcea perfuzii bebeluşilor supravieţuitori, toţi având doar câteva zile, întinşi unul lângă altul pe un alt pat de spital. Sunt 39 de copii, iar autoritățile susțin că sunt nevătămați.
Comisarul de poliție Gyanendra Kumar Singh a indicat ca posibilă cauză a incendiului un aparat care amplifica nivelul de oxigen din saloane, motiv pentru care focul s-a propagat cu repeziciune. Un oficial local, Avinash Kumar, susține că flacăra a apărut după un scurt circuit.
Postul NDTV a raportat că 54 de copii se aflau în unitatea de terapie intensivă neonatală atunci când a izbucnit incendiul. Aceste decese sunt „sfâşietoare”, a declarat premierul indian Narendra Modi pe X. „Cele mai profunde condoleanţe pentru cei care şi-au pierdut copiii nevinovaţi în acest caz. Mă rog la Dumnezeu să le dea puterea de a suporta această pierdere imensă”, a adăugat el.
Premierul statului Uttar Pradesh, Yogi Adityanath, a anunțat că familiile afectate vor primi despăgubiri de 500.000 de rupii, echivalentul a 5.620 de euro.
Incendiile sunt frecvente în India din cauza practicilor de construcţie deficitare, a supraaglomerării şi a nerespectării normelor de siguranţă.