Zece deputaţi demisionari din USR anunţă constituirea grupului parlamentar REPER
Zece deputaţi demisionari din USR anunță constituirea grupului parlamentar REPER, partid fondat de Dacian Cioloș.
Ei eu trimis, joi, o informare în acest sens Biroului permanent al Camerei Deputaţilor:
- „(…) vă aducem la cunoştinţă prin prezenta decizia de constituire în cadrul Camerei Deputaţilor a grupului parlamentar REPER compus din cei 10 deputaţi independenţi semnatari ai prezentei informări ca formă de exercitare a dreptului prevăzut de către dispoziţiile art. 64, alin 3 din Constituţia României.
- Menţionăm că deputaţii semnatari au fost aleşi în cadrul alegerilor din decembrie 2020 din partea Alianţei Electorale USR PLUS, iar la momentul actual nu sunt membri ai niciunui partid politic”.
Ei susţin că înfiinţarea grupului parlamentar REPER îşi găseşte fundament şi în decizia CCR potrivit căreia constituirea unui grup parlamentar care nu a existat la începutul legislaturii este posibilă atât timp cât nu se va ajunge la reprezentarea în Parlament a unor partide care nu au obţinut mandate la alegeri.
Cei zece deputați sunt: Cristian Paul Ichim, Cristina Rizea, Daniel Toda, Lorant Zoltan Sas, Oana Cambera, Simina Tulbure, Alin Prunean, Andrei Lupu, Tudor Benga şi Cătălin Teniţă.
Conform unor surse parlamentare citate de Agerpres, liderul grupului USR, Ionuţ Moşteanu, a atenţionat în şedinţa conducerii Camerei că doi dintre semnatari – Cătălin Teniţă şi Simina Tulbure, figurează încă la grupul parlamentar al USR, aceştia nefăcând încă demersurile de a demisiona.
Şi deputaţii care au părăsit grupul PNL împreună cu fostul lider liberal Ludovic Orban au anunțat că la 1 februarie a fost constituit grupul deputaţilor independenţi de dreapta, solicitând acordarea drepturilor regulamentare care derivă din înfiinţarea acestui grup: reprezentarea în comisii, spaţiu de funcţionare, logistică şi personal. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis, de asemenea, adresa semnată de deputatul Violeta Alexandru, la comisia juridică.
Senatul şi Camera Deputaţilor încep, joi, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.