Zelenski, despre implicarea Occidentului: Francezilor le este frică de Rusia / Marea Britanie este clar de partea noastră. Ce spune despre Germania
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat Franța pentru că nu a oferit sprijin militar fiindcă ”le este frică de Rusia”. În schimb, el a apreciat Londra pentru eforturile de susținere logistică a armatei ucrainene, spunând că ”Marea Britanie este clar de partea noastră”.
Într-un interviu pentru publicația The Economist, preluat de BBC, Zelenski a vorbit despre cât de mult sau cât de puțin au ajutat statele occidentale în lupta împotriva rușilor.
Deși, recent, Zelenski spunea că vorbește foarte des cu președintele Franței Emmanuel Macron și cu premierul britanic Boris Johnson, fără însă a preciza care este liderul său preferat dintre cei cu care are comunicare zilnică, acum el a oferit mai multe detalii despre modul în care îi percepe.
Iar Franța lui Emmanuel Macron a ieșit prost la evaluare, fiind criticată puternic din cauza faptului că nu a trimis Ucrainei ajutoare militare.
• „Pentru că se tem de Rusia. Și asta este. Iar cei care vorbesc primii sunt cei care se tem cel mai mult”, a declarat Zelenski.
• În același timp, el a spus că Regatul Unit este mult mai dornic să ofere armament: ”Ca să fiu sincer, Johnson este un lider care ajută mult mai mult. Liderii statelor reacționează în acord cu modul în care acționează și alegătorii lor. În cazul acesta, Johnson este un exemplu.
• ”Marea Britanie este clar de partea noastră. Nu face echilibristică. Marea Britanie nu vede altă cale de ieșire din situație”, a spus Zelenski.
• „Marea Britanie vrea ca Ucraina să câștige și Rusia să piardă, dar nu pot spune încă dacă Londra vrea ca războiul să dureze mai mult sau nu”.
• Despre ezitările Germaniei: „Încearcă să fie echilibrați. Au o lungă relație cu Rusia și privesc situația prin prismă economică. Uneori, ne ajută. Cred că încearcă să se adapteze din mers”.
• Germania privește situația și din perspectiva modului în care este afectată propria lor țară. Pot fi de ajutor, dacă există presiune internă în acest sens, și se pot opri dacă observă că ceea ce au făcut este suficient”.
Săptămâna trecută, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că discută zilnic cu 8-10 lideri, nominalizându-i pe președintele polonez Andrzej Duda, președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Boris Johnson cu care are multe contacte zilnic. Întrebat pe cine preferă, Zelenski a izbucnit în râs: ”Pe soția mea. Îmi pare rău”.