Zelenski spune că președintele Poloniei se comportă ca Viktor Orbán: „Cred că se va termina rău”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că președintele polonez Karol Nawrocki i-a retras cea mai înaltă distincție de stat din cauza unor lupte politice interne, adăugând că comportamentul acestuia este similar cu cel al fostului prim-ministru maghiar Viktor Orbán, scrie Kyiv Post.
Decizia luată vineri de președintele Poloniei Karol Nawrocki de a-i retrage lui Volodimir Zelenski Ordinul Vulturului Alb a reprezentat cel mai recent episod al unui conflict diplomatic care a luat amploare între Kiev și Varșovia.
Duminică, președintele ucrainean a afirmat că această măsură are legătură cu politica internă a Poloniei.
„Consider că este vorba exclusiv de un proces electoral. Președintele Karol Nawrocki se luptă cu prim-ministrul Tusk pentru ca partidul său să obțină funcția de prim-ministru. Nu are nicio legătură cu noi – este o chestiune internă a lor”, a declarat Zelenski pentru postul de televiziune TSN, conform site-ului Ukrainska Pravda.
El a adăugat că Nawrocki stârnește ostilitate față de ucraineni pentru propriul său câștig politic, făcând o comparație cu fostul prim-ministru maghiar.
„Asta a făcut Orbán. Este o treabă proastă. Cred că se va termina rău”, a declarat Zelenski.
El a subliniat că „nu poți obține dividende politice din ură, deoarece, pe termen lung, aceasta va duce la relații proaste între națiuni”.
Mișcarea lui Zelenski care a declanșat conflictul
Decizia lui Nawrocki de a revoca decorația a venit după ce Zelenski a oferit unei unități militare numele onorific al unei formațiuni care a condus masacrele împotriva etnicilor polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Armata Insurecţională Ucraineană (UPA).
Zelenski a declarat că, în timpul primei lor întâlniri, președintele polonez i-a dăruit o carte despre tragedia din Volinia, în care zeci de mii de polonezi au fost uciși de UPA.
„Am venit să-l văd, iar cadoul pe care mi l-a oferit în timp ce ne strângeam mâinile a fost o carte despre tragedia din Volinia. Nu am vorbit despre asta. Nu am spus nimănui. Am trăit cu asta în liniște. Acum vorbim deschis despre asta pentru că el ia măsuri pe care le consider greșite”, a spus președintele.
Tusk spune că conflictul e o eroare strategică
Premierul polonez Donald Tusk a reacționat și el pe această temă, dar pe un ton moderat, avertizând că singurul care beneficiază de conflictul dintre Polonia și Ucraina este Rusia.
În weekend, Tusk a avertizat că conflictul politic tot mai accentuat dintre Varșovia și Kiev reprezintă o „greșeală strategică” care riscă să aducă prejudicii ambelor țări.
„Conflictul politic dintre Polonia și Ucraina este o greșeală strategică care va costa ambele părți – din punct de vedere economic, geopolitic și al reputației”, a scris Tusk duminică pe rețelele sociale.
„Iar în politică, după cum știm, o greșeală este mai gravă decât o crimă”, a adăugat el.
Tusk a declarat că le-a spus liderilor europeni că depune eforturi pentru a „minimiza pierderile și a reduce tensiunile”, recunoscând că „aceasta nu este o sarcină ușoară”.
Motivul iritării lui Nawrocki
Ca răspuns la decizia, la sfârşitul lunii mai, a lui Zelenski de a denumi o unitate militară cu numele Armatei insurecţionale ucrainene (UPA) – organizaţie naţionalistă din cel de-al Doilea Război Mondial, considerată în Polonia responsabilă de moartea a peste 100.000 de polonezi – preşedintele Nawrocki s-a declarat indignat şi a propus retragerea distincţiei poloneze omologului său ucrainean.
„Pentru majoritatea zdrobitoare a societăţii poloneze, UPA rămâne înainte de toate o formaţiune responsabilă de crime brutale comise împotriva cetăţenilor Republicii Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, şi-a justificat gestul preşedintele polonez într-o alocuţiune publicată vineri seara pe reţeaua X.
Înainte de venirea sa la putere în 2025, Nawrocki nu şi-a ascuns niciodată opiniile critice faţă de Kiev, arătându-se ostil aderării Ucrainei la NATO şi UE. El a blocat de asemenea legislaţia care prelungea ajutoarele speciale pentru refugiaţii ucraineni în Polonia şi nu s-a dus niciodată la Kiev, în pofida numeroaselor invitaţii din partea ucraineană.
La rândul său, Kievul a asigurat că alegerea numelui unităţii sale militare nu a vizat Polonia, notează AFP.