Ziua Culturii Nationale: marasm festiv cu aplauze puternice. Pentru ca festivismul asta de la Ceausescu vine

“La multi Ani de Ziua Culturii Nationale!” mi-a urat un prieten ieri dimineata la telefon. A-nebunit? Prietenul insa era serios. Ura obisnuit. Si de ziua mea, si de nationala, si de Anul Nou. Peste o ora am ajuns la Academia Romana. Din varf de buze se ura la fel. Apoi, au venit valurile de marasm. Academicienii-mari neintelesi, ca Eminescu, erau suparati ca tinerii sunt neascultatori, neinvatati. Seara, la Muzeul Bucurestiilor, istoricii Ciupala, Paraianu si Vasile mi-au explicat festivismul zilei asteia. Au luat la bani marunti La multi aniul!, marasmul si felul in care suntem neam intepenit in festivism. Nu, nu Eminescu e de vina, ci, tata&brother Ceausescu. Reportaj Perspektiva.

La multi ani! de dimineata, la Academia Romana. Simpozionul: “Cultura romana la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri”

Langa cabina portarului Academiei Romane, pe un panou publicitar rezervat VIP-urilor culturale: Eminescu, brand-ul de tara. Apoi, tot Eminescu, in sala, facut powerpoint, pe zid. Academicienii la costum, femeile la caciuli de blana. Un cantec era in ton: „La zidirea soarelui se stie, /Cerul a muncit o vesnicie, /Noi, muncind intocmai, ne-am ales cu, / Ne-am ales cu domnul Eminescu, /Domnul cel de pasare maiastră, Domnul cel de nemurire a noastra / Eminescu.”.

Ce-a fost mai intai, Unirea sau Cultura?

Ministrul Lucian Romascanu, la pupitru: “Actul politic de la 1918 a fost posibil pentru ca anterior acestuia a avut loc o alta unire, cea culturala”. Poncifele curg ca izvoarele la Ipotesti. “Acesta este marele avantaj al culturii: nu este constransa de granite fizice sau temporale. Mihai Eminescu, desi nascut la Botosani, este la fel de iubit la Chisinau cum este la Constanta sau la Cluj-Napoca, iar opera lui Ion Luca Caragiale este la fel de actuala acum, cum era si in urma cu mai bine de o suta de ani”, spune Ministrul. Audienta aplauda frenetic.

Nationalismul si zevzecii

Presedintele Sectiei de arte, arhitectura si audiovizual al Academiei Romane Razvan Theodorescu a tinut o prelegere despre etimologia cuvantului “nationalism”. “Nationalismul” e terfelit de zevzecii din mass – media. Sentimentul national e considerat exaltare paguboasa. A citat dictionare Oxford si Larousse. Theodorescu graseiaza apoi, rosteste un pasaj in franceza. Microfonul-i neputincios. Nu se aude. Audienta aplauda frenetic.

Defineste-mi Romantismul!

Acad. Ioan Aurel Pop a deplans soarta culturii romane si a scolii romanesti. “elevii invata siruri de razboaie, siruri de revolutii, siruri de categorii sociale, siruri de domenii si de curente culturale si literare, incat unii ajung sa invete despre Napoleon Bonaparte inainte de a studia Marea Revolutie franceza care l-a produs pe Bonaparte. Ceea ce reprezinta o aberatie si din punct de vedere logic. S-a ajuns la aceasta prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul cultural. Elevii nu mai stiu si nici nu mai trebuie sa stie ce-a fost Clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalereasca a Evului Mediu, nici ce este Umanismul, nici ce este Rationalismul, nici carui secol ii apartine Romantismul si nici cand s-a manifestat Iluminismul”, a spus acad. Pop.

Profesorul Pop e inflacarat

Povesteste ca a “indraznit” sa ceara informatii despre Ienachita Vacarescu, Sadoveanu, Cosbuc sau Goga ori despre Minulescu „iar atunci ti se sugereaza clar (…) ca esti depasit de vreme, batran, nostalgic sau, mai rau, nationalist si xenofob”. Audienta aplauda frenetic. Nicolae Breban a vorbit despre blestem si hidra. Alocutiunea scriitorului s-a numit: “Epopeea spirituala a romanilor”. Academicieni atipesc. Academicieni aplauda. Audienta aplauda frenetic.

Selfie cu eminentele cenusii

Final. Dorel Visan a recitat cu fior extatic din “Cugetarile Sarmanului Dionis”. Ortansa Stanescu a intonat cu tandrete spumoasa “De ce nu-mi vii?”. Final! Nu, se proiecteaza ilustratiile muzicale dupa Eminescu in versiunea compozitorului Eugen Doga.

Final. Pe scarile din fata Aulei, totusi, doi tineri imbracati elegant isi fac selfie cu portretele inramate ale oamenilor de cultura agatate pe holurile Academiei.

„Zile si sarbatori nationale in cultura vizuala din Romania”, la Muzeul Bucurestilor

Alt eveniment. La ora 19 am explicatia simpozionului de la ora 11, de la Academie. Istoricii Alin Ciupala, Razvan Paraianu, Cristian Vasile au explicat cum si dece avem atata emfaza cand ne serbam zile nationale. Scurt: ne-au invatat cei 50 de ani de comunism. Te ia cu fior. Traim, fara sa fim constienti mereu, in trena unor gesturi si ritualuri deviate. Macar la muzeul Bucurestiului nimeni nu saluta cu „La multi ani de ziua nationala”. Vorbitorii nu canibalizeaza. Nu se simt neintelesi.

Alin Ciupala este ferm: sa fim seriosi, ziua nationala astazi nu-nseamna mai nimic

Poate, doar prilejul politicienilor de a se expune. Si Ciupala arata felul in care se serba ziua nationala, 10 mai, evident, pe vremea lui Carol I. Voi stiati ca pana pe vremea lui Carol I nici nu se serba vreo Zi Nationala? Nici Mihai Viteazu, nici Tudor Vladimirescu, nici macar Cuza nu pierdeau timpul in sarbatoriri. Carol este omul vremii lui, dar si al propriului instinct: integrarea sa romaneasca. 10 mai este ziua sa de nastere, dar si a proclamarii independentei Romaniei. Coincidenta benefica. Alin Ciupala povesteste cum a fost urmarit in mod repetat de catre contemporani la Facultatea de Istorie, pentru a i se spune ca greseste. 9 Mai este Ziua Independentei. Ciupala insa tine cu documentele, nu cu deformarea comunista. Pe 9 Mai a fost sedinta in care Kogalniceanu a spus simplu: Suntem independenti, suntem o natiune de sine statatoare! In fapt, pe 10 Mai s-a serbat Ziua Nationala=ziua independentei. Cine a spus ca 9 Mai e Ziua? Ceausescu&co. Si Ciupala parcurge vremile de sarbatoare. Pana la Groza, Dej, Pauker.

Razvan Paraianu continua istoria lui Ciupala

Si gestul care te pune pe ganduri e simplu. Statuia lui Carol I a lui Meštrovićsi este topita. Din ea se face statuia lumii noi: Lenin.

Paraianu intra-n detalii, despre cum vechi simboluri, oameni de prestigiu, arta si cultura isi topesc prestigiul, cultura si devin pumnul care striveste orice impotrivire. Si au impartit peste 15 ani de puscarie pentru valorile interbelice. Si au ridicat statui si simboluri pentru noua distopie pusa-n practica. In sovietic style, cu multa supusenie romaneasca.

Cristian Vasile te arunca in tortura dictaturii personale, a lui Ceausescu

Sarbatorile devin destule, chiar peste masura. Tara o tinea intr-o sarbatoare, dar toate ii erau dedicate omului, personalitatii politice unice si irepetabile: Nicolae Ceausescu.

Simbolul clar: dictatorul intra pe Poarta Unirii de la Alba Iulia. Ceausescu spune: 1 decembrie 1918? Accept, dar unirea Eu am facut-o!

Acel “La multi Ani de Ziua Nationala!” cu care m-am trezit, a fost macar ciufulit seara

Am cautat, si am triumfat. Mi-am explicat de ce prietenul meu m-a trezit cu La Multi Ani! Dar acum am dat de belea. Cum o sa-i explic ca buzele lui duc mai departe obiceiurile lui Ceausescu. Vai, “La Multi Ani! de ziua culturii nationale.