„Zonă de risc fiscal major”: Cum vrea Guvernul să combată micro-contrabanda cu țigări la granița cu Bulgaria
Guvernul vrea să adopte vineri, prin ordonanță de urgență, mai multe schimbări fiscale la accize pentru a combate un fenomen tot mai accentuat, în special la granița cu Bulgaria: micro-contrabanda cu tutun.
În loc de transporturi mari de țigări (contrabanda clasică), noul fenomen implică persoane obișnuite care trec des granița, cumpără cantități mici de produse accizabile (precum țigările și alcoolul) la prețuri semnificativ mai mici, le declară de uz personal, dar le revând în mod ilegal când revin în țară.
UPDATE 17:13 Guvernul a aprobat vineri această ordonanță de urgență.
- Citește integral proiectul de OUG și nota de fundamentare.
Cum e posibilă micro-contrabanda cu țigări
„Potrivit informațiilor Autorității Vamale Române, la momentul actual, s-a constatat că, în paralel cu contrabanda organizată, s-a accentuat un fenomen cunoscut sub denumirea de „micro-contrabandă”, care implică traversări frecvente ale frontierei interne a Uniunii Europene, în special la granița româno-bulgară, de către persoane care introduc cantități de produse accizabile declarate pentru uz personal, dar care, în realitate, sunt destinate comercializării ilegale”, se arată în nota de fundamentare.
Legea permite oricui să aducă maximum 800 de țigarete (4 cartușe) din alt stat UE pentru uz personal, fără a plăti taxe. Însă, legea nu limitează cât de des poți face acest lucru.
„În forma actuală, art. 413 din Codul fiscal permite introducerea în România, dintr-un alt stat membru UE, a unui număr de maximum 800 de țigarete de persoană, fără a specifica un plafon de frecvență al acestor transporturi sau o definiție clară a caracterului ocazional al deplasării în scop personal, acest fapt fiind exploatat în mod sistematic, în special în zonele de frontieră, unde rezidenții organizează multiple deplasări zilnice în Bulgaria, achiziționând legal produse accizabile la prețuri semnificativ mai mici și introducându-le în România cu scopul revânzării neautorizate.
Astfel, prevederea destinată uzului personal este utilizată ca mijloc de acoperire pentru activități comerciale ilegale. Din datele comunicate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în anul 2024, aproximativ 49% din totalul țigaretelor confiscate la nivel național au fost interceptate la frontiera cu Bulgaria, ceea ce indică o zonă de risc fiscal major, cu implicații directe asupra veniturilor bugetului de stat”, se precizează în document.
Se va reglementa „caracterul ocazional” la transportul de produse accizabile
Drept urmare, proiectul propune modificarea art. 413 din Codul fiscal, astfel încât produsele accizabile achiziționate de o persoană fizică să fie considerate pentru uz personal, „doar în măsura în care transportul în România din alte state membre a produselor accizabile are caracter ocazional, respectiv nu este realizat în mod repetitiv și sistematic.”
Regula se va aplica și altor produse accizabile.
Astfel, produsele achiziționate şi transportate „ocazional” de persoanele fizice se consideră a fi destinate uzului propriu, în condițiile în care nu depășesc următoarele limite cantitative:
a) tutunuri prelucrate:
– ţigarete – 800 de bucăţi;
– ţigări (cu o greutate maximă de 3 grame/bucată) – 400 de bucăţi;
– ţigări de foi – 200 de bucăţi;
– tutun de fumat – 1 kg;
b) băuturi alcoolice:
– bere – 110 litri.
– băuturi spirtoase – 10 litri;
– produse intermediare – 20 litri;
– vinuri – 90 litri (din care maximum 60 l de vinuri spumoase);
Produsele achiziționate şi transportate ocazional în cantități superioare limitelor prevăzute anterior şi destinate consumului în România se consideră a fi achiziționate în scopuri comerciale şi, în acest caz, se datorează acciza în România.
Se impun limite maxime și la alte tipuri de tutun
În vederea asigurării unei aplicări unitare a legislației privind produsele accizabile și a combaterii introducerii ilegale pe piață a produselor din tutun supuse accizelor nearmonizate, actul prevede stabilirea unor limite cantitative maxime, în cazul persoanelor fizice care introduc ocazional, în scop personal, produse care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere și tutun pentru mestecat/uz nazal de pe teritoriul altor state membre, după cum urmează:
- produse care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere (NC 2404 11 00): 250 g sau 800 stick-uri;
- tutunuri pentru mestecat (NC 2403 99 10 00): 250g;
- tutunuri pentru uz nazal (NC 2403 99 10 00): 250 g.
Stabilirea caracterului ocazional al transportului se va realiza potrivit procedurilor aprobate prin ordin comun al președintelui Autorității Vamale Române și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Acest ordin va fi emis în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Se introduc accize și la tutunul pentru mestecat și prizat
Prin proiectul de act normativ se propune instituirea unei accize nearmonizate de 1.172,45 lei/kg pentru tutunuri pentru mestecat și tutunuri pentru prizat la nivelul anului 2025, în vederea stabilirii unui tratament fiscal echitabil cu celelalte produse din tutun, precum și în scopul reducerii riscului de contrabandă și creșterea veniturilor din accize la bugetul de stat.
Pentru 2026, nivelul acestei accize va crește la 1.198,28 lei/kg.
Timbre fiscale și la tutunul pentru mestecat sau uz nazal
Proiectul de act normativ propune introducerea regimului de marcare cu timbre fiscale și pentru tutunul pentru mestecat și tutunul pentru uz nazal, similar cu cel aplicat produselor din tutun prelucrat și produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere.
Scopul este de a respecta obligația de punere pe piață a pachetelor unitare de produse din tutun, altele decât țigaretele și tutunul de rulat, numai în condițiile în care acestea poartă elementul de securitate și identificatorul unic.
Combaterea eliberărilor masive de țigarete
Actul mai prevede instituirea unui mecanism de limitare a cantităților de țigarete eliberate pentru consum (de către antrepozitarii autorizați, importatorii etc.) în ultimele 3 luni calendaristice înainte de o majorare anunțată a accizelor.
De asemenea, se propune și introducerea unor sancțiuni pentru nerespectarea obligației privind cantitățile ce pot fi eliberate pentru consum în ultimele 3 luni calendaristice înainte de majorarea nivelului accizelor.
„Măsura este necesară având în vedere faptul că se prejudiciază bugetul de stat printr-o astfel de practică a operatorilor economici din domeniul tutunului prelucrat, respectiv eliberarea pentru consum a unei cantități importante de țigarete înainte de majorarea nivelului accizelor, urmată de eliberări pentru consum sensibil mai mici în luna în care a intervenit creșterea nivelului accizelor, evitându-se astfel plata accizelor datorate la noul nivel”, se arată în nota de fundamentare.
Noi reguli pentru micii producători independenți de vinuri liniştite
Actul propune introducerea micilor producători independenți de vinuri liniştite în categoria plătitorilor de accize și stabilirea momentului eliberării pentru consum care atrage plata accizelor la bugetul de stat, precum și stabilirea unui termen de plată pentru accizele datorate începând cu 1 august 2025.
De asemenea, în scopul asigurării continuității desfășurării activității de comercializare către un antrepozit fiscal, precum și în vederea evitării impedimentelor în desfășurarea activității economice a micilor producători independenți de vinuri liniştite și a antrepozitelor fiscale care achiziționează vinul liniștit de la aceștia, prin proiectul de act normativ se propune ca deplasarea vinurilor liniştite realizate de micii producători independenţi din spațiul de producție către antrepozite fiscale să nu se considere eliberare pentru consum.
Totodată, se propune instituirea unei dispoziții tranzitorii privind termenul de plată a accizelor pentru vinurile liniştite comercializate de către micii producători independenți începând cu data de 1 august 2025, dată de la care a intervenit obligația de plată a accizelor și până la intrarea în vigoare a noilor prevederi.
Foto: Cineberg Ug | Dreamstime.com
