Sari direct la conținut

Adrian Curaj, ministrul Educatiei, despre retragerea titlului de doctor in cazul Victor Ponta: Daca se putea, se facea

HotNews.ro
Adrian Curaj, Foto: Agerpres
Adrian Curaj, Foto: Agerpres

Adrian Curaj, ministrul Educatiei, a declarat astazi ca va consulta cadrul legal si va raspunde solicitarii Universitatii din Bucuresti de a-i retrage titlul de doctor fostului premier Victor Ponta. Intrebat daca pe baza actualului cadru legislativ poate sa-i retraga titlul, Curaj a raspuns: „Nu. Daca se putea, se facea”, transmite Agerpres. Ministrul nu a precizat, insa, ca singurul element care ii lipseste pentru a retrage titlul este un Ordin prin care sa „reglementeze procedura de analiza a plagiatelor de catre CNATDCU”, dupa cum a aratat un grup de 39 de intelectuali, profesori si academicieni intr-o scrisoare deschisa.

  • Amintim ca Liviu Pop a abrogat in 2012 Ordinul de ministru care stabilea procedura pe care CNATDCU trebuie sa o respecte pentru a solutiona o acuzatie de plagiat intr-o teza de doctorat
  • Abrogarea a venit in aceeasi zi in care CNATDCU a constatat ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat
  • Legea Educatiei prevede insa si astazi (la art. 170) ca, in baza unor rapoarte elaborate CNATDCU, Ministerul Educatiei poate sa retraga un titlu de doctor daca nu se respecta standardele de calitate sau de etica profesionala
  • Si Codul studiilor universitare de doctorat in functiune in prezent (HG 681/2011 – Articolul 50) prevede si astazi ca CNATDCU poate fi sesizat cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etica profesionala, inclusiv cu privire la existenta plagiatului, in cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data sustinerii acesteia
  • Asa cum a aratat un grup de aproape 40 de profesori si academicieni, printre care Mircea Dumitru, Gabriel Liiceanu si Mircea Flonta, singurul lucru care lipseste in prezent este un ordin al ministrului educatiei care sa reglementeze procedura de analiza a plagiatelor de catre CNATDCU
  • Primul avertisment dur a venit de la Mircea Miclea, care i-a transmis lui Adrian Curaj: Domnule ministru, legea e clara, dar aplicarea ei necesita caracter.

Adrian Curaj, ministrul Educatiei, a declarat marti, 1 martie 2016, in cadrul unei conferinte de presa, intrebat daca pe baza actualului cadru legislativ ii poate ridica titlul de doctor lui Victor Ponta: „Nu. Daca se putea, se facea”, relateaza Agerpres.

Ministrul a precizat ca va consulta cadrul legal si va veni cu un raspuns la solicitarea Universitatii din Bucuresti de anulare a titlului de doctor fostului prim-ministru, scrie agentia de presa citata.

Adrian Curaj a anuntat ca vineri va avea o intalnire cu Biroul executiv al Consiliului National al Rectorilor, pe problematica scolilor doctorale.

„Universitatile isi recunosc autonomia si ar vrea sa fie implicate mult. Sunt responsabile universitatile, eram convins de acest lucru. Vineri am o intalnire cu Biroul executiv al CNR. Sunt intr-un dialog legat de autonomie, transparenta si responsabilitate. (…) Eu sunt convins ca performanta universitatilor si reactia lor este una asociata dorintei de a fi percepute ca institutii puternice, autonome si performante. Am promis un calendar de stabilire a unui cadru institutional si legislativ potrivit, suntem in mijlocul lui, informatiile toate sunt publice. Curand vom avea un cadru robust astfel incat sa putem aborda probleme de sistem intr-un cadru si intr-un sistem coerent”, a declarat ministrul Educatiei, citat de Agerpres.

Amintim ca Universitatea din Bucuresti a retrimis astazi la Ministerul Educatiei dosarul de plagiat al lui Victor Ponta si i-a cerut lui Adrian Curaj sa-i retraga titlul de doctor, pe legea existenta (sursa si detalii). Tot astazi, 1 martie 2016, un grup de profesori si academicieni l-a „somat” pe ministrul Educatiei sa nu mai tergiverseze solutionarea plagiatelor, sa demita urgent actualul CNATDCU, „institutie profund politizata”, si sa numeasca un nou Consiliul general al CNATDCU care sa se pronunte pe plagiate (sursa si detalii).

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
Roman_Cetatean • 2016-03-01 17:16:02
cine? securistul PSDist Pricopie? PSDistul Campeanu? Amandoi pupilii Androneascai!? Curaj si el membru in (c)Academia Oprea si evident si in servicii/structuri devreme ce a rezistat atatia ani la UEFISCDU cu atatea conduceri politice diferite, tocand zeci de milioane euro din fonduri europene si de la buget pt tot felul de proiecte cu nume pompoase dar cu rezultate nule pt sistem-de fapt o bataie de joc?! Stie prea bine ca daca face si in singur pas in directia corecta, deschide o cutie a Pandorrei in care vor fi prinsi si altii, gen Oprea si tot familionul,plus doctoranzii lui, plus Toba si cine stie cati altii, inclusiv el... Omul isi apara pielea, intelegeti si voi, fiti oameni, nu se poate si pace!!! Asteptati noua legislatie, noile reglementari, ordine, proceduri, mai vrea si un mega-proiect pe fonduri europene (evident, tot la UEFISCDU unde are a se intoarce dupa ministeriat) pt asa ceva, adica peste 4,5,6 ani...ce va grabiti asa?!
0 24
ty • 2016-03-01 18:53:00
Acuma se vrea? Cica conform legii educatiei in cateva saptamani se rezolva problema. Ce zici vrei?
0 4
asavreau • 2016-03-01 17:35:59
D-le Curaj,nu de asta sunteți ministru.Să încurajați hoția.Nu suntem de acord că o hoție nu poate fi pedepsită.Sunteți obligat să luați toate măsurile ca o diplomă eliberată de învățământul românesc să reflecte cunoștințele și pregătirea titularului.Să nu fie egal unul cu diplomă obținută fraudulos cu unul cu diplomă obținută datorită capacității lui intelectuale și muncii desfășurate.Nu faceți de rușine învățământul românesc.
0 16
Parzivall • 2016-03-01 17:44:02
Cum naiba sa te pui cu Mafia? Cum sa nu se poata bah? Nu exista articol pt asa ceva, dai imediat unul, repari gugumania....dar nah, trebuie sa fii om pt asta nu o sluga umila.
0 17
vizirul • 2016-03-01 17:50:34
esti penibil ,domnule Curaj, fara coloana verticala si fara probitate; oribil!!!
0 17
[deleted] • 2016-03-01 18:25:24
Acest comentariu a fost șters.
0 6
evoque • 2016-03-01 18:35:37
romaniei sta in doctoratul lui ponta. Acesta este cuiul lui Pepelea, insa restul doctoratelor si a diplomelor sau titlurilor obtinute pe genunchi din obedienta unora fata de functiile detinute vremelnic de unii nu se pomeneste nimic. La un moment dat celebrul basescu isi sustinea examenele de navigator la vila de protocol a fost examinat toata noaptea de profesorii universitatii maritime, a doua zi era bun de comandant pentru teatrul ieftin ca pleaca pe mare. Cand toti comandantii si ofiterii sustin examane in conditii normale la Mohamed a venit muntele universitatii sa il examineze. Cata penibilitate. Iar acum o gasca de suferinzi il vor pe Ponta fara doctorat, asa, si? Ce se obtine cu asta? Nimic. Un spectacol de doi bani, bine ca are sprancenatul Oprea doctorat, bine ca are Toba doctorat si foarte, foarte multi altii ca ei.
8 0
Alius • 2016-03-01 19:12:11
Pai eu zic asa, dupa lojica lui evoche: ce sa ne mai preocupe sa arestam hoti, criminali etc? Oricum nu se obtine nimic cu asta: vor veni alti hoti, alti criminali in locul lor (sau tot aceiasi dupa ce ies din puscarii). Tonta reprezinta pe toti aia enumerati de tine: Oprea, Toba etc. Cat timp Ponta ramane cu doctoratul, ceilalti vor profita si ei de aceeasi situatie. Daca Tonta era un nimeni, nu se lua nimeni de el. Dar a fost ce a fost, are un doctorat plagiat si o sentinta a Universitatii, ea trebuie pusa in aplicare. In asta consta "fericirea Romaniei": in tergiversarea executarii unor sentinte (la fel si in cazul latrinelor si in multe alte cazuri), la acceptarea plagiatelor pe banda rulanta a celor din puscarii etc. Fleacuri din astea de care te lovesti zi de zi, din cauza unora care le fac si a altora care le aplauda de pe "banca", considerand ca alte prioritati are Romania. Are alte prioritati, dar prioritatile respective trebuie dezbatute si aplicate de aceiasi papagali si hoti care sprijina pe alti papagali si hoti. E un cerc vicios aici, pe care alti papagali se prefac ca nu-l vad. Hence si comentariul parrot-ului de mai sus.
0 6
Parzivall • 2016-03-01 21:08:53
Pica soferul, se duce naibii si masina...deci si piesele componente. De aia se straduie amarnic peste tot sa explice cum ca nu ala e buba, sunt altele. Eu ma intreb cum elimini problemele alealalte daca o lasi tocmai pe aia mare nerezolvata? Ca ei asa macane, ca ala nu, ca aia nu, in vreme de spagile, furturile si coruptia au luat-o razna urat de tot. ps: legea martiala si prinsi toti guzganii astia, munca in folosul comunitatii si confiscarea averilor...sa vezi atunci cum se schimba coordonatele.
0 3
Daniels22026 • 2016-03-02 15:53:14
Dreptatea pe care o vizam este una institutionala. Ceea ce spui tu, legea martiala, sau orice forma de dreptate neinstitutionalizata, NU-I DREPTATE, nu-i victorie, n-am obtine nimic important, doar razbunare, eventual violenta si haos! Dar ceea ce face Romania astazi este o revolutie culturala institutionalizata, un model planetar pentru toate tarile. Coruptia este inamicul comun, singura cauza a saraciei pentru toate tarile din lume.
0 0
evoque • 2016-03-09 00:13:57
vrei sa spui ca vor pierde alde Toba, Oprea si altii ca el titlurile?! ha, ha, ha. Zau, as fi foarte fericit. Insa ce faci cu cei care au acordat aceste titluri? Acestia sunt ingerasi? Sunt, nevinovati? Pai, hai sa ducem subiectul pana la capat si atunci garantez ca universitatile vor ramane fara profesori. Cei care au obtinut fraudulos aceste titluri sunt vinivati, insa cei care au acordat aceste titluri sunt de doua ori mai vinovati. De acord. Asta inseamna dreptate pana la capat. Din acest motiv vor ramane si Ponta si altii cu titluri, pentru ca cei care au acordat acele titluri, indiferent de motiv, sunt si mai vinovati.
0 0
Parzivall • 2016-03-01 19:55:37
si se duce si restul dupa. Deci da, Poanta e cuiul lui Pepelea in cazul dofttoratelor, pica Poanta pica si restul. Gata cu analfabetii care conduc/jumulesc tara.
0 4
Andradda • 2016-03-01 18:40:37
la care au sperat romanii. Daca acest Curaj nu este decat o insecta lipita de buza borcanului cu miere PSD-ista, Ciolos ar putea sa-l curenteze imediat punandu-l sa aleaga intre demisie sau rezolvarea urgenta a problemei. Dar se pare ca si Ciolos cam da inapoi atunci cand e vb sa ia taurul de coarne. (e destul sa ne gandim la problema votului in doua tururi) Este si absurd si jignitor sa declari la infinit ca un intreg minister, cu guvern cu tot, nu pot sa repare o magarie facuta de Pop prin acel simplu ordin de ministru dat pt a-l salva pe Plagiator. Ba mai mult, individul asta Curajos are tupeul sa declare ca nu-i permite legea sa contracareze ordinul dat de acel Pop. Atunci de ce naiba s-a schimbat guvernul daca nu sunteti in stare sa reparati nimic din erorile si marlaniile facute de guvernul lui Ponta? Doar asa , ca sa va vaicariti intr-una, ba ca nu-i lege, ba ca nu-i democratic, ba ca nu e treaba voastra.... Rusine , dle Ciolos (chiar daca la prima vedere pare a fi problema ministrului Curaj).
0 8
georgegeorgescu • 2016-03-01 20:20:47
stiti ceva ce vroia sa faca ponta si n-a facut ciolos?
0 2
Plagarus • 2016-03-01 18:46:55
Nu poate fi dezmostenit de titlu decat de "maestrul " Nastase Adrian, supervizorul lucrarii sale de "doctorat." Ponta nu putea renunţa însă la titlul de doctor fără a recunoaşte plagiatul şi, prin urmare, fără a răspunde penal pentru că a furat şi fără a-şi pierde şi calitatea de avocat.
0 5
2016-03-01 18:49:58
0 6
Kpriciu • 2016-03-01 19:02:22
D-le Curaj, ti-e FRICA! România pierde timp prețios cu dumneata! Lăsa pe altul!!
0 4
Daniels22026 • 2016-03-02 16:10:16
Cum adica se pierde timp?! Pai de-aia a fost pus acolo. Sa faca exact ceea ce face acum, sa sigileze plagiatele, un fenomen national, sa le acopere, sa le intarzie, sa le ascunda, sa incurce sistemul, sa-l faca imposibil de gestionat si aplicat, sa se lupte in favoarea plagiatului si a plagiatorilor, si nicidecum impotriva. Omul chiar asta a facut si inca face. Doar ca a semnalizat invers. O pacaleala banala. Iar fraierii am fost noi toti, si inca mai suntem, crezand ca domnul Curaj are inca intentii serioase, dar n-a gasit inca solutiile. Aiurea! Suntem super-fraieri. Acum se vede foarte clar planul nominalizarii lui Curaj. Totul a fost premeditat, inclusiv imaginea de curajos si cinstit a lui Curaj. Omul e vandut pe bani frumosi. Sa-i traiasca conturile bancare! Omul a fost si va fi platit frumos ca sa Haideti sa spunem adevarul pe nume, oricat de dureros ar fi. Haideti sa incetam sa fim creduli fata de oameni care una spun si alta fac.
0 0
John • 2016-03-01 19:42:15
... a fi lipsit de caracter e un lucru... a fi ticalos este cu totul altceva... alege fiecare ce vrea...
0 4
andreesanu • 2016-03-01 20:05:32
Curaj trebuia pus ministru la justitie !!!,era o parodie reusita . Cereti cui nu trebuie CURAJ ,de unde !!! nici Dumnezeu nu cere . Nu aveti nici o sansa ,bateti la o usa falsa !!.
0 2
Susufler0 • 2016-03-01 22:32:38
"Daca se putea FACEAM". Ar trebui doar sa dea un nou Ordin in locul celui abrogat de Liviu Pop. Atat ! Dar cum sa faca una ca asta, cand pana si sa vorbeasca la persoana I ii e teama. Nici macar atata curaj nu are actualul ministru al Educatiei, sa spuna in loc de "SE FACEA", "FACEAM" ! PS. Domnule Prim ministru, aveti in guvern cativa oameni care va trag performanta in jos, faceti ceva cu ei !
0 3
INTERVIURILE HotNews.ro