28 de puncte
BREF: A MILITARY AND POLITICAL UNION, MOSCOW’S GIFT FOR EUROPE
• The Zapad-2021 strategic exercises, scheduled for 10–16 September 2021, are the most important training programme yet undertaken held by the Russian Armed Forces and the Belarusian army which cooperates with them. As they involve as many as 200,000 soldiers, they will also be the largest military exercises conducted in Europe for nearly 40 years.
• The strategic exercises are a comprehensive joint operation, in which all types of armed forces and independent types of Russian army troops participate. They also involve other troops – mainly those of the National Guard (Rosgvardiya), the Ministry of the Interior and the FSB Border Service – as well as services responsible for maintaining internal security and order, local administrations, and businesses carrying out defence tasks (from the so-called defence-industrial complex and the fuel sector, and latterly also the financial sector).[1]
• At the same time, Moscow and Minsk have agreed all the 28 Union State programs: „It is about 28 so-called Union State programs aimed at harmonizing Russian and Belarusian laws in various areas of the economy, ensuring equal conditions for the activities of the two countries’ economic entities, forming common financial and energy markets and a common transport space, as well as at developing and implementing a common industrial and agricultural policy. And today, I am pleased to note that all the 28 programs have been agreed”, said Vladimir Putin.[2]
• The texts of the agreements were not made available and the leaders did not sign any documents publicly. While the two sides announced new economic agreements, they stopped short of introducing a common currency or going into detail on any defence or political agreements, signalling a limit to the extent of the negotiations. Lukashenko said he hoped to buy a large shipment of weapons, including combat jets and helicopters, as well as the advanced S-400 air defence weapons; also claimed that Moscow had moved Su-30 fighters to Belarus in order to patrol the country’s borders with Europe.[3]
CE LE MAI TRECE PRIN CAP ACESTOR OAMENI?
Politicienii de la Moscova, oricine ar fi ei, nu vor înceta niciodată să considere Federația Rusă altceva decât o putere europeană, prin urmare, din punctul lor de vedere (exprimat în forță sau doar prin instrumente diplomatice, importă mai puțin), o uniune a statelor europene care nu doar că exclude Rusia, dar îi este și mai mult, ostilă, nu poate exista, nu poate fi tolerată.
Pentru a exista o uniune europeană în viziunea Kremlinului, aceasta trebuie să se bazeze oarecum similar mijlocului de secol XIX pe cel puțin doi piloni: unul vestic, creștin catolic și protestant, bine dezvoltat economic și mare consumator de resurse naturale, și un al doilea, estic, creștin ortodox, foarte puternic dezvoltat militar și producător de resurse naturale.
Schema este simplă și, dacă urmărim puțin modul în care a evoluat fostul bloc comunist sub hegemonia URSS, putem observa să Moscova a insistat pe aplicarea unui model similar, cu investiții în dezvoltarea industrială preponderent la vest de Volga, în timp ce răsăritul sovietic (partea asiatică) era un imens teritoriu ce aștepta să fie descoperit, iar resursele sale să fie puse la dispoziția complexului industrial din partea europeană.
Despre o astfel de uniune europeană vorbea Boris Elțîn atunci când îi sugera lui Bill Clinton să „dea Europa” Rusiei:
„Elțîn: I ask you one thing. Just give Europe to Russia. The U.S. is not in Europe. Europe should be the business of Europeans. Russia is half European and half Asian. (…)
Clinton: I don’t think the Europeans would like this very much.
Elțîn: Not all. But I am a European. I live in Moscow. Moscow is in Europe and I like it. You can take all the other states and provide security to them. I will take Europe and provide them security. Well, not I. Russia will.”[4]
Probabil lui Clinton i s-a părut cel mult amuzantă propunerea excentricului președinte rus, o vorbă aruncată după câteva păhărele de votcă. De fapt Elțîn încerca să-l facă pe Clinton să înțeleagă că cei care vor urma la putere la Kremlin nu vor ezita să urmărească impunerea fie și cu forța a Federației Ruse la masa Uniunii și că, dacă ei doi ar putea să cadă de acord asupra viitorului Europei, amiabil și în interes mutual, multe neplăceri vor putea fi evitate.
Să reținem însă că, în timp, Bill Clinton și-a reamintit dialogul cu Elțîn, pe măsură ce a înțeles, urmărind acțiunile lui Vladimir Putin, că fostul său interlocutor și omolog, astăzi trecut la cele veșnice, îi oferise un avertisment pentru viitor, atenționându-l că, atunci când America nu va mai fi deplin capabilă să își impună viziunea în Europa, Rusia va fi acolo să își pună în practică obiectivele.
Până una, alta, pe măsură ce Uniunea Europeană încearcă să se definească, și o face dezvoltând o politică externă, economică și militară pe care Federația Rusă o consideră tot mai mult ostilă, în măsura în care ridică multiple bariere și ține Rusia la ușă, Vladimir Putin a decis să treacă la acțiuni în forță pe tot frontul său de vest, livrând pe plan politic intern ceea ce de altfel se aștepta de la el: intransigență față de nerecunoștința Occidentului și un bocanc trântit în ușa Uniunii Europene, ca să-i fie clar Bruxellesul ce va urma.
După invadarea Georgiei în 2008, Crimeea în 2014, reaprinderea conflictului din Nagorno-Karabah în 2020, iată că urmează în 2021 anunțarea integrării economice și militare cu Belarusul, care va fi (într-un fel) anexat Federației Ruse. Cel mai probabil, indiferent cine îi va urma lui Vladimir Putin și cu atât mai mult dacă va continua să rămână la putere, marșul rusesc către inima Europei va continua, cu atât mai mult cu cât Moscova are destui aliați printre liderii politici din statele membre ale Uniunii.
ZAPAD (VEST) 2021: 200 DE MII DE MILITARI LA PORȚILE EUROPEI
„În septembrie 2021, în exercițiile strategice ruso-bieloruse Zapad-2021 vor participa circa 200 de mii de militari ai Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și ai Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (CSO). Acțiunile practice vor avea loc de pe 10 până pe 16 septembrie în nouă poligoane din Rusia și cinci din Belarus. În cadrul exercițiilor vor fi angrenate peste 80 de avioane și elicoptere, până la 760 de unități de tehnică militară (peste 290 de tancuri, peste 240 de lansatoare de rachete multiple și mortiere), dar si până la 15 nave. Aproape 13 mii de oameni, 30 de avioane si elicoptere și până la 350 de unități de tehnică militară vor fi angrenate pe teritoriul Republicii Belarus”, se arată într-un comunicat al armatei ruse, dat publicității la începutul lunii septembrie ac.[5].
Afirmația privind implicarea a doar 12 800 de militari ruși în manevrele de pe teritoriul Belarusului este una formală, prin care declarativ se arată că Rusia și-ar îndeplini obligațiile asumate prin Acordul de la Viena[6], încheiat sub auspiciile OSCE, privind întărirea măsurilor de construire a încrederii și securității pe continent. În realitate există informații potrivit cărora peste 100 de mii de soldați ruși sunt desfășurați pe teritoriul bielorus pentru Zapad-2021.
Exercițiile sub egida „Vest” (Zapad) au loc o dată la patru ani. În anul 2021 mai participă, pe lângă ruși și bieloruși, militari din Armenia, Kazahstan, Tadjikistan, India, Kârgâzstan, Mongolia, Sri Lanka și Serbia. De remarcat că armata chineză nu se află în listă, deși cooperarea dintre Rusia și China în domeniul militar a cunoscut ample dezvoltări în ultimii ani.
Potrivit scenariului dat publicității[7], Zapad-2021 se desfășoară în mai multe etape, pornind de la o „agresiune a unor grupări separatiste armate în cooperare cu diverse organizații teroriste internaționale care se bucură de sprijin extern”. Pentru primele trei zile ale exercițiului a fost simulată o intervenție NATO în Belarus, respinsă de către forțele ruso-bieloruse. În faza următoare, printr-o acțiune combinată inter-arme, Rusia stabilizează situația și declanșează contraatacul, pentru eliberarea teritoriului „unional” ocupat.
Polonia a atras atenția anterior asupra pregătirilor de amploare pentru Zapad-2021, ce au avut loc mult înainte de luna septembrie, precum și asupra amplelor operațiuni de dezinformare purtate pe două direcții: pe de-o parte pentru a asigura Occidentul că nimic spectaculos sau neobișnuit nu se întâmplă la exercițiile militare din Belarus, iar pe de altă parte pentru a servi către proprii cetățeni (ruși și bieloruși) același narativ al nevoii de a fi militar pregătiți să confrunte iminenta amenințare a NATO.
Citându-l pe ministrul apărării al Federației Ruse, Centrul pentru Studii Orientale (C.E.S.) din Polonia titrează[8]:
„The apparatus of disinformation and propaganda is using the military maneuvers to intimidate the public in the countries directly bordering the countries organising them, and to perpetuate the view that there is a real threat of armed conflict. The great importance of the exercises is demonstrated by the statements made in August by Russia’s Defence Minister Sergei Shoigu, in which he stated that that the greatest threat to Russia’s security comes from the Western strategic direction, and therefore the country should build up a system of defence against . According to Shoigu, the authors of this , the aim of which is to influence the internal situation in the Russian Federation, are Poland, Finland and the Baltic states.”
De altfel, Polonia, statele baltice și Ucraina au denunțat la unison faptul că exercițiile militare Zapad-2021 nu au un caracter defensiv, așa cum este acesta declarat formal, ci unul evident ofensiv, așa cum rezultă din desfășurările de forțe și obiectivele reale ale exercițiilor din poligoanele de tragere ruse și bieloruse.
Mai trebuie să remarcăm și faptul că, simultan cu desfășurarea de forțe din cele șapte zile ale Zapad-2021, separatiștii din Donbas, susținuți de armata rusă, după cum declară Statul Major al armatei ucrainene, au redeschis ostilitățile, folosind artilerie de calibru greu, lansatoare de rachetă și mine lansate din drone, fiind uciși doi soldați ucraineni și alți zece răniți[9].
UNIUNEA RUSIA – BELARUS: UN MIC PAS BIELORUS ÎNAPOI, UN ȘI MAI MIC PAS RUSESC ÎNAINTE
Statele Unite se pregătesc de un conflict de lungă durată cu China și își „triază strategic”[10] prioritățile, ceea ce-i oferă Kremlinului unele priorități. La Bruxelles se vorbește tot mai mult de urgentarea acțiunilor pentru a dota Uniunea cu un mecanism unificat și eficient de politică externă și cu o forță armată unională credibilă și capabilă să dezvolte acțiuni militare pe măsura amenințărilor ce vizează Europa[11].
La Moscova aceste declarații și acțiuni nu sunt bine văzute și este evident de ce. Washingtonul pare mai puțin preocupat de subiect, în măsura în care o forță militară europeană unică nu se poate construi peste noapte, dar poate în schimb să fie o dezvoltare utilă care să sprijine în timp efortul de repliere strategică a Statelor Unite către Asia – Pacific.
Pe acest fond prospectarea unei uniuni statale strânse între Rusia și Belarus, adică proiectarea directă a voinței Moscovei asupra poporului bielorus, sub narativul unei singure și indivizibile națiuni, reprezintă un pas prin care Vladimir Putin și echipa sa de la Kremlin încearcă să livreze un așa-zis succes în confruntarea cu Occidentul, având drept scop final controlul asupra Europei.
Anaïs Marin, analist politic specializat în probleme bieloruse și raportor pentru drepturile omului în Belarus, a întocmit în anul 2020, sub egida Institutului Vilnius pentru Studii Politice, raportul „Uniunea Statală dintre Belarus și Rusia. Mit și Realitate privind Integrarea Politică”[12] – o lucrare care explică inclusiv evoluțiile recente, posibile ca urmare a temerilor dictatorului Alexandr Lukașenko că ar putea fi înlăturat de la putere printr-o revoluție populară, similară celei de la Kiev.
Deși ultimele evoluții – în special acel document în 28 de puncte prin care Putin și Lukașenko ar fi convenit detaliile unui calendar al integrării, dar care nu a fost dat publicității – par să-i contrazică concluziile consemnate în raport, aș vrea totuși să subliniez câteva dintre afirmațiile formulate de Anaïs Marin, tocmai pentru că acestea vorbesc despre intențiile imperialiste ale Moscovei și de mecanismul implicit de rezistență al societății bieloruse, chiar dacă deocamdată (sau tocmai din acest motiv) fricile lui Lukașenko îl determină să cedeze ceva mai mult în fața pretențiilor Federației Ruse:
(i) „Decidenții occidentali să ia Uniunea Statală exact așa cum se înfățișează: o uniune perdantă politic, a cărei dimensiune militară este în plină negociere. Pentru Minsk, Uniunea Statală, ca proces de integrare progresivă, permite obținerea de avantaje economice (subvenții rusești), chiar dacă nu la dimensiunea sperată de Lukașenko. Pentru Moscova, ca proiect neo-imperial, permite defilarea cu Belarus ca aliat geopolitic, cu precizarea că Putin așteaptă să vadă la Lukașenko că dovedește mult mai multă loialitate în schimbul susținerii economice.”;
NOTA 1: În măsura în care nu știm exact ce conține acel calendar al integrării în 28 de puncte, remarcăm totuși că până în prezent cei doi lideri au făcut un singur anunț legat de dimensiunea concretă a cooperării viitoare: Belarus va achiziționa armament rusesc în valoare de circa 1 miliard de dolari SUA[13].
(ii) „Frăția belaruso-rusă este mai degrabă o stupiditate. Ideea că Belarus și Rusia sunt aliați strategici apropiați, că armata bielorusă nu este decât o extensie a Districtului Militar Vest al armatei ruse, sau că Rusia a înghițit deja o parte din suveranitatea bielorusă sunt în cea mai mare mituri ce trebuie să fie demontate.”;
(iii) „Belarus are propriile interese de securitate și propria doctrină militară, care sunt incompatibile cu cele ale Rusiei: Belarus nu a abandonat obiectivul de a rămâne neutră, o țară fără arme nucleare, străduindu-se permanent să rămână deoparte de dintre Rusia și Occident. Capacitatea de a-și apăra interesele depinde, desigur, de abilitatea de a-și păstra independența față de Rusia.”;
(iv) „Viziunile asupra re-unirii sunt încă ireconciliabile – o confederație între egali, versus o absorbție în Federația Rusă – și vor impune o tranzacționare largă a condițiilor de stabilire a relațiilor bilaterale. (…) Prins între ciocan și nicovală – să păstreze cu poporul bielorus sau suveranitatea Belarusului – Lukașenko, ca lider autocrat, va alege cel mai probabil prima variantă (confederație între egali, n.m.), care îi oferă o șansă în plus să se mențină la putere”.
NOTA 2: The Moscow Times confirmă ipoteza avansată de Anaïs Marin în urmă cu un an, semnalând într-un articol recent că[14]: „Cei doi au afirmat că au agreat un program de unificare a celor două economii în 28 de puncte, dar s-au oprit imediat de la a avansa în discuțiile privind integrarea politică, mult dorită de Moscova, mereu amânată de Lukașenko. După discuțiile de la Kremlin, Putin a afirmat că acordul implică că în cele din urmă cele două state își vor unifica . Autocratul bielorus, din ce în ce mai izolat de când a orchestrat represiunea nemiloasă asupra opoziției, a dat asigurări că Rusia nu-i va <înghiți> țara.”
INTERVIURILE HotNews.ro