​30 de ani după. Ce înseamnă un popor needucat? Răspunsurile a cinci miniștri ai Educației de după `90 încoace

​Școli care se prăbușesc, toalete în fundul curții, lipsa finanțării, manuale pline de greșeli, profesori nepregătiți, elevi analfabeți funcțional, doctorate plagiate – aceasta este o parte a tabloului școlii românești la 30 de ani de la Revoluție. Într-o altă imagine a învățământului sunt olimpicii care câștigă an de an medalii la concursurile internaționale. Educația este unul dintre domeniile cu cele mai multe schimbări, ”un experiment” cu milioane de copii, dintre care unii aleg să plece să-și continue studiile la universități din străinătate.

Primele schimbări aduse Educației au fost în 1990, când s-a decis desființarea examenului de treaptă din clasa a X-a și s-au reînființat școlile pentru cultele religiose. Însă, cele mai multe modificări le-au adus cele două legi din 1995, respectiv din 2011. Legea din 1995 a modificat examenele naționale și mărit taxele pe care ar fi trebuit să le plătească studenții, ceea ce a dus la cea mai mare grevă studențească din România. Legea 84/1995 a fost apoi modificată de 61 de ori, iar în 1999 a fost adoptată o nouă lege care a adus noi schimbări la admiterea la liceu prin metodologia care se elabora de către Ministerul Educației la începutul anului școlar.

O altă schimbare majoră a sistemului de educație a avut loc în 2011, când a fost adoptată o nouă lege a Educației, după care funcționează și astăzi învățământul. Legea ”Funeriu”, cum este denumită, a adus clasa pregătiroare, schimbarea examenelor naționale, camere video în sălile de examen, modificări în privința pregătirii profesorilor. Însă, legea din 2011 a fost schimbată de cel puțin 88 de acte normative și nu se mai recunoaște forma inițială.

Până acum, educația din România a avut 28 de miniștri, dintre care unii cu mai mult de un mandat. Fiecare dintre acești miniștri a venit cu schimbările sale. HotNews.ro a intervievat cinci dintre miniștrii Educației – Daniel Funeriu, Mircea Miclea, Ecaterina Andronescu, Sorin Cîmpeanu și Mircea Dumitru – cu privire la starea actuală a educației, la probleme și la măsurile care ar trebui luate pentru a avea o educație de calitate. Niciunul dintre cei 5 foști miniștri nu este mulțumit de cum arată educația astăzi. Formarea profesorilor, lipsa finanțării și a viziunii sunt trei dintre problemele identificate de către ei.

HotNews.ro: Cum arată educația la 30 de ani de la Revoluție în opinia dumneavoastră? ( pe scurt)

Daniel Funeriu: Fotografia reală e dată de rezultatele la testele PISA, nu de ochii mei, care pot fi subiectivi. Arată ca o uzină chimică cu ţevi ruginite din care se scurg reactivii scumpi (inteligenţa copiilor), operată de muncitori (profesori) majoritar slabi şi care consumă prea multă energie şi reactivi scumpi (bani din impozite) pentru a produce material care se vinde ieftin (tineri slab pregătiţi). Doar arareori, când, întâmplător, sunt în tură suficienţi muncitori (profesori) buni ies produse de calitate, bune de pus în vitrină.

Muncitorii proşti ai acestei uzine sunt apăraţi de sindicate violente şi vocale, cei buni marginalizaţi, iar când vine vreunul care ştie cum să repună totul pe picioare e bătut măr de artizanii falimentului: cei care câştigă bani grei din vinderea terenurilor şi decuparea uzinei pentru fier vechi. Totul în aplauzele vecinilor care sunt intoxicaţi de fumul uzinei, dar cu care s-au obişnuit, şi al muncitorilor de slabă calitate apăraţi de sindicat.

Mircea Miclea: Ar fi câteva dimensiuni care ar trebui scoase în evidență. Întâi, aș spune că, din păcate, sunt tot mai puțini elevi în sistemul de educație, ceea ce înseamnă că demografia este în cădere liberă, ceea ce nu este deloc bine pentru un sistem educațional. În al doilea rând, calitatea prestației didactice este adesea mai slabă decât înainte, adică predăm din ce în ce mai prost la din ce în ce mai puțini copii. În al treilea rând este o subfinanțare cronică. În al patrulea rând, există anumite compatibilități de structură între învățământul nostru și cel dinafară, dar mai puțin compatibilități de calitate. De exemplu, învățământul nostru s-a compatibilizat cu cel european prin ciclurile de studiu – licență,masterat, doctorat, din păcate calitatea mai ales a masteratului și a doctoratului este mai slabă decât în străinătate.

Ecaterina Andronescu: Este mult mai polarizat sistemul de învățământ astăzi, adică la un pol se grupează școlile care fac performanță și cu care putem intra în orice competiție, la polul celălalt sunt școlile unde perfomanța este nemulțumitoare.

Sorin Cîmpeanu: Educația arată a fi derutată între reglementări care nu sunt întotdeauna coerente, între interesele principalilor actori din sistemul de educație, între specificul național și deschiderea către internațional, între promovarea elitelor și sustinerea unui acces echitabil la educatie. Din fericire, avem încă elite – este vorba și de profesori, și de elevi, și de studenți, dar problema rămâne ridicarea nivelului mediu. Există soluții, dar acestea necesită, așa cum spuneam, viziune, competență și coerentă.

Mircea Dumitru: Într-o continuă căutare de sine, o continuă criză de dezvoltare și de tranziție. După acești 30 de ani post-decembriști, noi încă nu știm care este drumul pe care îl construim pentru această națiune, pentru acest popor, prin educație.

HotNews.ro: Care este cea mai mare problema a sistemului de educație?

Daniel Funeriu: Calitatea profesorilor, că nu ministrul predă la clasă. Dar e ca şi cum m-aţi întreba de ce FC Avântul Prăbuşirea pierde cu Barcelona… Răspunsul simplu este: pentru că jucătorii, deci profesorii, sunt slabi. Dar asta este o consecinţă a prostiilor făcute de-a lungul timpului pentru bani şi putere. Prostii făcute de către oamenii din cei trei centri de putere informală din sistem: sindicatele cvasi-mafiotizate, rectorii politizaţi şi clasa politică hrănită din banii extraşi din sistem prin şpăgi, fabrici de diplome şi pile. Ce vedem azi cu scandalul de la Spiru (departe de a fi unic!) e ilustrativ. Avertizez asupra unui posibil nou pericol: numărul uriaș de ONGuri de apartament care sub aparența unor bune intenții toacă milioane de Euro din bani europeni intervenind în școli fără niciun fel de coordonare sau monitorizare.

Mircea Miclea: Cea mai mare problemă este subfinanțarea cronică a sistemului de educație și impredictibilitatea finanțării. Adică nu numai că s-au dat mereu puțini bani, iar acum în ultimul an s-au dat cei mai puțini bani din PIB de până acum – 2,7% din PIB, și constat că și proiectul de buget pe 2020 merge pe exact aceeași finanțare, ceea ce este absolut catastrofal. Deci, nu numai că este o subfinanțare cronică, dar este și impredictibilă. Adică nu știi când îți vor veni banii și când nu îți vin banii. Se vede lucrul acesta mai ales în cercetare. Sunt ani în care se fac competiții de granturi de cercetare, după care urmează ani întregi în care nu se fac. Nu poți angaja niciun cercetător de valoare într-un climat în care nu ești sigur că tu mai poți să-i dai bani peste o lună sau anul viitor.

Ecaterina Andronescu: Nu știu dacă pot să spun cea mai mare problemă, dar pot să menționez câteva din probleme: formarea profesorilor, altă generație cu alte așteptări în băncile noastre și este necesară o adecvare a învățământului nostru la aceste generații, digitalizarea care este de natură să compatibilizeze școala cu așteptările generației noi după părerea mea, și nu în ultimul rând formarea profesorilor și relația cu părinții pentru a-i implica în viața celui care este școlit.

Sorin Cîmpeanu: Probleme în sistemul de educație sunt multiple, dar cea mai importantă consider că este lipsa de coerență a sistemului în ansamblul lui.

Mircea Dumitru: Ar fi mai multe, și aș menționa, într-o ordine aleatorie, lipsa unei viziuni naționale privitoare la formarea profesorilor, lipsa investițiilor serioase în infrastructură, apoi dificultatea de a stabiliza un plan curricular care să fie suficient de predictibil și vizionar.

HotNews.ro: De ce nu s-a rezolvat această problemă? Din lipsă de curaj sau a fost interesul ca lucrurile să rămână la fel?

Daniel Funeriu: Pentru că mai toţi miniştrii au venit în minister cu clica lor, cu gașca lor de interese ilegitime, și nu, aşa cum greşit se spune, cu reforma lor. Odată ajunşi acolo unica lor realizare a fost, asemeni lăcustelor, să prăduiască resursele şi să înşurubeze prietenii pe funcţii. Cu un adevărat plan de modernizare coerentă au venit doar doi miniştri, Miclea şi cu mine (pe baza propunerilor de modernizare făcute de Comisia Prezidenţială condusă de Miclea cu Daniel David şi cu mine ca vicepreşedinţi, dar și alți membri de mare calibru: Lazăr Vlăsceanu, Dragoș Ciuparu, Răzvan Florian ș.a.). Găsiţi toată documentaţia respectivă aici. Rezultatul a fost Legea 1, lăudată de Comisia Europeană (aici) dar demolată prin peste 70 de OUG-uri de guvernele PSD care au urmat. Legea originară a produs efecte : între 2009 şi 2012 România a avut cel mai mare salt la testele PISA din UE.

Mircea Miclea: Nu cred că a fost un interes. Ar trebui să punem pe seama celor care au decis mult mai multă minte decât au ei de fapt. Cred că partidele din România suferă de miopie electorală, adică sunt interesate doar de acele măsuri care produc efecte pentru următorul ciclu electoral. Educația este un sistem în care efectele se văd în următorii 5-10 ani. Deci nu va aduce mai multe voturi la următoarele alegeri. Așadar, deși declară educația ca fiind o prioritate națională, partidele, indiferent de culoarea lor, neglijează educația pentru că nu le aduce voturi la următoarele alegeri.

Ecaterina Andronescu: Nu cred că vreun ministru ar fi putut să fie vreodată lipsit de interes. Dar formarea profesorilor- avem acum un proiect acum de 50 de milioane de euro care asta face- intră în formare cica 50.000 de profesori, deci nu se poate spune că nu s-a făcut nimic. Administrarea digitală a învățământului este un proiect care presupune realizarea unei platforme digitale, dar în egală măsură și administrarea învățământului digitalizată, pentru că ai nevoie de informație ca să poți să-și formulezi o decizie argumentată. Acestea sunt proiecte în derulare. Și ceea ce cred eu că trebuie făcut, și acest lucru aș intenționa să-l fac, un proiect în care să fie cuprinși și sociologi și psihopedagogi care să pună în evidență așteptările acestei generații, ea nu mai seamănă deloc cu generațiile din școală de acum 10 ani sau de acum 15 ani. Eu cred că reforma sau restructurarea care trebuie să se producă, după obținerea acestor informații de la sociologi și psihopedagogi, este să încercăm să compatibilizăm conținutul procesului de învățământ cu așteptările acestei generații.

Sorin Cîmpeanu: Eu nu cred că a fost un interes ca lucrurile să rămână așa. A fost însă o privilegiere a unor interese conjuncturale în detrimentul unui interes vizionar și coerent. Un singur ministru nu poate asigura coerența, pentru că numărul miniștrilor educației din ultimii 30 de ani a fost inadminisbil de mare. Fiecare ministru care vine poate să aducă, cel puțin teoretic, un plus de competență, însă el nu va aduce un plus de coerență, pentru că vine cu idei mai mult sau mai puțin diferite de cele ale predecesorului. Fiecare ministru a inițiat măsuri mai mult sau mai puțin adecvate obiectivelor recunoscute si asumate, dar niciunul dintre miniștrii educației nu a avut la dispoziție suficient timp pentru a duce la bun sfârșit măsurile inițiate. Cea mai mare parte a miniștrilor educației au încercat cu bună intenție, cu bună credință și cu competență, atât cât a avut fiecare, să facă lucruri în interesul sistemului de învățământ. Din păcate, schimbările mult prea dese, la intervale mult prea scurte, nu au permis niciunui ministru al Educației să-și impuna pana la capăt un plan vizionar, integrat și coerent, în cazul în care a existat așa ceva. În educație niciodată și niciunde nu se vor putea obține rezultate vizibile pe termen scurt, ci doar peste un ciclu complet, adică cel puțin 8-12 ani. Tocmai din aceasta cauza este nevoie de coerență, alături de competență și viziune.

Mircea Dumitru: Cred că este, mai degrabă, o lipsă de viziune, de imaginație în dezvoltarea instituțională. Nu în ultimul rând, cauza o reprezintă și lipsa fermității, a voinței politice de a lua deciziile și de a face lucrurile pentru binele educației.

HotNews.ro: Dacă ați fi ministru al Educației acum, care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua?

Daniel Funeriu: Din păcate, situația este de așa natură încât doar un ministru foarte bun nu e suficient. E nevoie de un premier puternic care să aibă principală competență și preocupare educația. Problemele din economie, finanțe sau cele sociale sunt pistol cu apă față de problemele din educație. 1. Evaluarea tuturor profesorilor urmată de un program de un an de sprijin individualizat pentru cei care nu corespund şi o retestare care să decidă rămânerea lor în sistem sau nu. 2. Revenirea imediată la Legea 1 în varianta originară şi reformă aspră a universităţilor, aşa cum s-a început în 2011 prin clasificarea lor. 3. Tăierea fondurilor de la buget pentru primarii care nu reuşesc să ţină sub control abandonul şcolar și să creeze condiții bune în școlile din localitatea lor.

Mircea Miclea: Scot din calcul o altă finanțare pentru că e o problemă care depășește cu mult puterea unui ministru, necesită implicarea unui întreg guvern. Dar ar fi alte trei măsuri pe care le-aș lua rapid: prima, aș face un sistem de evaluare a prestației didactice și aș distribui salariile în funcție de performanțele didactice ale profesorilor, adică aș renunța la salarizarea egalității univtare și aș face o salarizare pe baze de performanțe, meritocrată așadar. Apoi, aș utiliza rezultatele evaluării de la clasele a doua, a patra și a șasea pentru că pe baza lor să facem planuri individuale, remediale, de învățare. Adică ceea ce ne-a arătat acum PISA noi știam deja de când acești copii care acum au dat PISA erau în clasa a doua sau a patra, pe baza evaluărilor care sau făcut, dar nu s-a luat niciun fel de măsură pentru a remedia rezultatele deja constatate atunci. Ori exact lucrul ăsta ar trebui dăcut de acum încolo sistematic, de a utiliza aceste evaluări pentru a interveni din timp, nu atunci în când e prea târziu. La nivel învățământ universitar aș face o evaluare a tuturor programelor de studii, a tuturor specializărilor, ar rezulta ierarhii pe fiecare program de studiu, iar ultimele trei clasificate ar pierde finanțarea de la bugetul public într-o primă fază, iar în a doua fază ar pierde acrditarea. Și toți banii de la ultimele trei clasate s-ar duce spre primele clasate. Și în felul acesta s-ar institui un sistem de însănătoșire a sistemului universitar în care cei buni sunt susținuți, iar cei slabi nu sunt finanțați. Adică banul public urmează calitatea.

Ecaterina Andronescu: Aș merge mai departe cu formarea profesorilor și cu digitalizarea sistemului și aș adăuga absolut necesar acest proiect prin care să comptatibilizăm așteptările generației cu conținuturile procesului de învățământ.

Sorin Cîmpeanu: Regândirea și profesionalizarea carierei didactice și a managementului instituțiilor de învățământ. Mă refer la toate instituțiile de învățământ. O altă măsură ar fi asigurarea adecvată și coerentă a unor rute complete de formare – teoretice, vocaționale și profesionale , începând cu educația timpurie și până la ultimele cicluri. A treia măsură ar fi continuarea racordării la mediul internațional, cu păstrarea și punerea în valoare a specificului, interesului și expertizei naționale.

Mircea Dumitru: …… ( n.r. nu a vrut să răspundă la această întrebare)

HotNews.ro: Ce înseamnă un popor/ o societate needucat/ă?

Daniel Funeriu: Diferenţa dintre a fi slugă şi a fi stăpân. Diferenţa dintre a fi profesor la Harvard şi a fi căpşunar.

Mircea Miclea: După părerea mea este un popor pasiv, care este mai degrabă spectator la istoria care se face în altă parte, reacționează la evenimentele istorice, nu este în stare să inițieze evenimentele istorice, este un simplu spectator pasiv la o istorie care se face în altă parte. Un popor care în timp își pierde identitatea dacă continuă să fie o colecție de reacție la niște stimuli primiți din altă parte.

Ecaterina Andronescu: Eu n-aș putea să vorbesc în România de o societate needucată, dar aș putea să spun că lipsa educației reprezintă cea mai mare pagubă pentru România. Ca urmare, trebuie să corectăm educația acolo unde ea este precară.

Sorin Cîmpeanu: Un popor educat știe cu siguranță să aibă grijă mai bine și de sănătatea lui și de securitatea lui și de prosperitatea lui. Deci, pe cale de consecință, un popor needucat nu va putea avea grijă nici de sănătatea lui, nici de securitatea lui și nici de prosperitatea lui. Dacă vrei să distrugi un popor nu ai nevoie de rachete balistice, spunea cineva, e suficient să-i afectezi major sistemul de educație.

Mircea Dumitru: Este un popor care nu își cunoaște bine drepturile, un popor care nu poate progresa la adevărata sa capacitate intelectuală. O societate care adâncește inechitățile și care nu le oferă sprijin celor vulnerabili. O societate needucată este și o societate măcinată de profunde carențe în profesionalizare, în buna pregătire a cetățenilor ei. Iar elitele profesionale sunt cele care mișcă lucrurile într-o societate, cele care dau forța și energia unei societăți moderne.

NOTA:

Cei cinci miniștri intervievați de HotNews au avut mandatele după cum urmează:

Daniel Funeriu – 23 decembrie 2009 – 9 februarie 2012

Mircea Miclea – 29 decembrie 2004 – 10 noiembrie 2005

Ecaterina Andronescu – 16 noiembrie 2018 – 2 august 2019

2 iulie 2012 – 21 decembrie 2012

22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009

28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003

Sorin Cîmpeanu – 17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015

Mircea Dumitru – 7 iulie 2016 – 4 ianuarie 2017