Sari direct la conținut

48 de ore pe HotNews.ro: Indemnizatia pentru mame, cifre si interpretari. Tentatia populismului sau pe cine incurajeaza Guvernul Boc; De ce si-a luat Geoana interviu pe blog; Istoria secreta a salvarii zonei euro; Cum au protejat-o deputatii-juristi pe Monica Iacob Ridzi de urmarirea penala si perchezitia DNA

HotNews.ro
48 de ore pe Hotnews, Foto: Colaj foto
48 de ore pe Hotnews, Foto: Colaj foto

Indemnizatia pentru mame, cifre si interpretari. Tentatia populismului sau pe cine incurajeaza Guvernul Boc

Datele disponibile in martie 2010 indica faptul ca, din aproximativ 200.000 de persoane aflate in plata indemnizatiei pentru mame, doar 20% primeau mai mult de 600 de lei pe luna, cat reprezinta plafonul minim. Platile totale se ridica lunar la aprox 190 milioane RON, adica ceva mai mult de 40 de milioane de euro. Din perspectiva strict contabila a FMI, gestul Guvernului de a reduce concediul maternal platit de la 2 ani la 1 an are sens. Economiile realizate se ridica la jumatate de miliard pe an. Din perspectiva demografica si politica, decizia este stupida si, de fapt, costisitoare, deoarece conserva masuri populiste – plafonul minim – si incurajeaza natalitatea in familiile sarace. O scurta istorie a indemnizatiilor pentru mame indica triumful viziunii populist-stangiste asupra temei indemnizatiilor in ultimii 7 ani.

De ce si-a luat Geoana interviu pe blog. Cum se explica razboiul cu Ponta

Mini-interviul publicat de Geoana pe site-ul personal este o incercare a acestuia de a mobiliza in jurul sau mai multi adepti, sustin sursele HotNews.ro. Geoana isi face mea culpa pentru vizita la Vantu si rezultatul alegerilor prezidentiale din 2009. Intamplator sau nu, marturisirea lui Geoana apare in contextul in care din ce in ce mai multe voci din PSD il contesta pe Victor Ponta si pledeaza pe revenirea in partid a lui Sorin Oprescu. De partea cealalta, interventia lui Geoana a fost sanctionata dur de catre fidelii lui Victor Ponta, printr-o scrisoare publica.

Istoria secreta a salvarii zonei euro

Angela Merkel, cancelarul german, a exclus luni seara două dintre ideile in favoarea combaterii crizei datoriilor, noteaza Financial Times in editia sa de marti. Nici varianta „largirii” fondului de salvare al UE, nici emiterea de euro-obligatiuni nu a fost pe placul cancelarului german. Economistii se intreaba in ce masura moneda unica va fi salvata intrucat in ultimele 12 luni, atacurile la adresa stabilitatii financiare a zonei euro au pus sub semnul intrebarii intregul esafodaj. In spatele tuturor acestor aparent banale stiri din media se duc razboaie secrete, se fac aliante, se nasc iluzii dar mai ales, se prabusesc economii.

AUDIO VIDEO Monica Macovei: Un nou partid e una din variante. Sigur ca m-am gandit, dar n-am luat o decizie. Vezi in text de ce se simte dezamagita de PDL

Reformarea PDL sau un nou partid, acestea sunt variantele pe care europarlamentarul Monica Macovei spune ca le ia in calcul. „O varianta este sa schimbi unul din partidele existente, in ce ma priveste PDL, intr-o masura destul de mare incat oamenii sa creada ca va face anticoruptie, integritate, bani publici impartiti corect si mai putin furt, si a doua varianta un alt partid. Deci sunt aceste doua variante. Nu un alt partid oricare. Un partid in care oamenii sa creada, format din oameni pe care poti conta si despre care crezi ca atunci cand spun ceva vor si face, care nu te mint”, a declarat Macovei la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro – RFI, realizata de Dan Tapalaga.

Camera Deputatilor a votat Legea Pensiilor: Varsta de pensionare – 63 de ani pentru femei si 65 pentru barbati

Camera Deputatilor a votat marti Legea Pensiilor, care prevede ca varsta de pensionare sa fie 63 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati, cu 172 de voturi pentru. Votul s-a desfasurat prin apel nominal. Presedintele Traian Basescu a retrimis Parlamentului Legea pensiilor, cu propunerea ca varsta de pensionare pentru femei sa fie redusa la 63 de ani, fata de 65 de ani, cum prevede Legea in forma in care a trecut de Parlament si de Curtea Constitutionala. Cererea de reexaminare a fost formulata dupa un prim vot controversat in Camera, unde opozitia a acuzat ca presedintele Camerei, Roberta Anastase, a numarat mai multe voturi in favoarea legii decat numarul parlamentarilor aflati in sala.

Cum au protejat-o deputatii-juristi pe Monica Iacob Ridzi de urmarirea penala si perchezitia DNA

Monica Iacob Ridzi este la un pas de a scapa de cererile DNA de extindere a urmaririi penale si perchezitie informatica. Deputatii din Comisia Juridica a Camerei Deputatilor au decis sa respinga cererile DNA formulate in cazul Monica Iacob Ridzi. Deputatii juristi au respins cererile DNA in sedinta secreta refuzand sa isi asume public votul in cazul Ridzi. In urma votului comisia va trimite plenului Camereri Deputatilor un raport cu aviz negativ fata de solicitarile DNA. In final plenul Camerei Deputatilor va decide asupra cererilor DNA. PDL, partidul din care provine Monica Iacob Ridzi, detine majoritatea in Camera Deputatilor cu sprijinul UDMR, UNPR si grupul minoritatilor.

Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a fost arestat; justitia britanica i-a refuzat eliberarea pe cautiune

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a fost arestat marti in Marea Britanie in baza unui mandat european emis de Suedia, a anuntat politia metropolitana din Londra, potrivit Reuters, dupa ce acesta s-a predat. Tribunalul londonez i-a refuzat marti eliberarea pe cautiune, potrivit The Guardian. Assange va ramane in arest pana la urmatoarele audieri din 14 decembrie. In cadrul audierilor de marti dupa-amiaza, Assange a spus ca nu accepta sa fie extradat in Suedia si va lupta in instanta impotriva acestei cereri.

Site-ul MasterCard, atacat de hackeri in scandalul Wikileaks. Compania: Capacitatea posesorilor de carduri de a efectua tranzactii in siguranta nu e afectata. Lobby al SUA in Rusia pentru Visa si Mastercard

Site-ul MasterCard (www.mastercard.com) a fost atacat marti de o grupare de hackeri aflati in aparenta legatura cu gruparea Wikileaks, transmite Reuters. Site-ul companiei este nefunctional la aceasta ora, atacul fiind revendicat pe Twitter de userul @Anon_Operation. Acesta sustine ca atacul reprezinta razbunarea pentru decizia MasterCard de a inceta sa opereze platile in contul Wikileaks. Intr-un comunicat remis HotNews.ro, compania a afirmat: „capacitatea posesorilor de carduri de a efectua tranzacţii în siguranţă nu e afectata”. Gruparea isi atribuie si atacul asupra site-ului bancii elvetiene PostFinance, care i-a taiat accesul la propriul cont lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

Vicepresedintele PayPal revine si afirma ca Departamentul de Stat al SUA nu le-a cerut „in mod direct” sa suspende contul Wikileaks

Vicepresedintele PayPal a declarat miercuri ca firma sa a suspendat contul Wikileaks ca urmare a unei scrisori primite de la Departamentul american de Stat, informeaza Guardian. Osama Bedier, prezent la Paris la conferinta Le Web, a fost fluierat de majoritatea celor din audienta dupa ce a afirmat ca guvernul SUA a cerut PayPal sa restrictioneze permanent contul folosit de organizatia Wikileaks pentru strangeri de fonduri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro