5 mărturii despre festivitatea de absolvire a liceului în 2020, în fața calculatorului: „Ziceai că era comemorare”

​​Cinci absolvenți de liceu din România mi-au povestit cum a fost anul acesta la „festivitatea de absolvire”, un eveniment pe care elevii l-au așteptat tot anul, dar care în 2020 s-a desfășurat în condiții speciale: în fața calculatorului.

Îmi aduc aminte că în clasa a XII-a de abia așteptam „ultimul clopoțel”. A fost un moment frumos în care ne-am luat „la revedere” de la colegi și de la profesori, așa cum au făcut și generațiile dinaintea noastră: am avut o festivitate pentru care ne-am îmbrăcat în uniformă, am trecut pe sub podul de flori, am făcut poze de grup, iar elevii premiați au fost aplaudați.

După ultimul clopoțel am avut cel mai important eveniment pentru orice elev de liceu: banchetul de absolvire. Unele colege și-au cumpărat din timp rochii pentru acest eveniment.

Îmi pare foarte rău pentru absolvenții de anul acesta. Ei nu au avut parte de un moment atât de frumos, din cauza restricțiilor cauzate de pandemia COVID-19. Am văzut zilele trecute niște imagini foarte triste cu absolvenții unui colegiu național din Bistrița: tinerii s-au uitat prin gard la profesori și și-au luat la revedere de la distanță.

Îmi imaginez că la fel de trist a fost pentru liceenii din toată țară. Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei și le-am consemnat mărturiile:

Marina, 18 ani, Colegiul Național ”Costache Negri”, Târgu Ocna: „M-aș fi bucurat dacă se organiza pe un stadion, astfel încât să se poată respecta distanțarea socială”

„Sincer, a fost mai trist decât mă așteptam. Când mi s-a zis că vom avea absolvire online mă gândeam că va fi ca la orele online de până acum. A fost atât de trist când directoarea ne-a ținut discursul de adio încât am fost nevoită să închid camera și microfonul și să încep să plâng, pentru că mi se părea în sine foarte trist contextul în care ne aflăm, și mi se părea extrem de trist modul în care au ales să facă absolvirea.

Știu că nu e vina școlii și că și-au dat silința, doar că mai mult au pus sare pe rană, sincer. Aș fi preferat să mă felicite doamna dirigintă când mergeam la școală să mă înscriu la bac decât să mă felicite pe video.

Pentru un om emotiv a fost o chestie cumva marcantă. Am participat la absolvire alături de colega mea de bancă. Am început să plâng stând lângă ea. Nu mi-am putut vedea restul colegilor, nu am putut-o vedea pe mama uitându-se mândră la mine cu o floare în mână.

A fost un discurs al directoarei, după care fiecare diriginte și-a premiat elevii pe rând, și-au deschis fiecare camera două secunde să spună „mulțumesc” și cam asta a fost. Am văzut elevi care și-au luat tocile de la foști elevi și le-au purtat la absolvire, însă eu nu am făcut asta.

Părinții m-au felicitat și am început să plâng și mai tare când am fost alături de ei. În contextul pandemiei m-aș fi bucurat dacă se organiza pe un stadion astfel încât să se poată respecta distanțarea socială și cât să nu creem probleme. Sincer nu mi-am făcut niciun fel de așteptare.

Tradiția liceului este ca toți absolvenții să facă marșul absolvenților prin oraș, de la primărie până în curtea liceului unde eram așteptați de prieteni și părinți. Nu cred că îmi voi aminti cu bucurie de acest moment, din cauza contextului.”

Antonia, 18 ani, Colegiul Național ”Andrei Șaguna”, Brașov: „Când ne strigau diriginții numele și media apăreau pe ecran pozele noastre de album și ziceai că e comemorare”

„Festivitatea în sine a fost foarte dubioasă, sincer. E ciudat să vezi directorul, directoarea adjunctă și încă doi profesori cum stau depărtați cu măștile pe față în sala festivă din liceu. Până și directorului i se abureau ochelarii din cauza măștii.

S-a văzut că liceul s-a străduit, dar în același timp zici că ne uitam la niște morți. Când ne strigau diriginții numele și media apăreau pe ecran pozele noastre de album și ziceai că e comemorare. In memoriam clasei 2020.

Noi ne-am conectat cu video pe Skype, iar festivitatea a fost transmisă live pe YouTube. Am avut o surpriză foarte plăcută din partea corului liceului, care a montat un video cu fiecare cântând de acasă „You Raise me Up” și cu profesoara dirijând în fața camerei.

Cel mai mult regret faptul că nu mi-am putut lua adio cum se cuvine de la oamenii care mi-au făcut mai frumoși ultimii patru ani, atât profesori cât și elevi. Am cântat Gaudeamus cu corul atâtor generații de-a 12-a și nouă nu ne-a cântat nimeni.

Eu mi-am strâns încă trei colegi la mine acasă și am avut un mini bal improvizat la care am fost îmbrăcați elegant și am băut șampanie. Per total ziua a fost minunată pentru că am mâncat pizza, am dansat, mama ne-a făcut tort, am jucat jocuri și ne-am bucurat împreună. A fost o celebrare în limitele situației actuale, mai mult de atât nu se putea.”

Andra, 18 ani, Colegiul Național ”Elena Cuza”, București: „Am simțit emoțiile colegilor și lacrimile lor, chiar dacă erau din spatele unui ecran”

„Ne-am organizat toți, profesorii și elevii din clasa noastră, într-o conferință pe Zoom de aproximativ două ore și jumătate în care am avut ultimul clopoțel. S-au ținut discursuri și am spus impresii unii despre alții de-a lungul anilor, atât noi, cât și profesorii. A fost o conferință doar cu clasa noastră, dar au venit și directoarele, iar dintre profesori au lipsit doar doi-trei.

Am avut un fel de desfășurător pentru a vedea cine urmează pentru discursuri. Emoții am avut atât noi cât și profesorii, asta s-a văzut. Atmosfera a fost pe cât de emoționantă pe atât de ciudată, pentru că nu ne-am așteptat niciodată că așa va arăta festivitatea noastră. Cu toate acestea, am simțit emoțiile colegilor și lacrimile lor, chiar dacă erau din spatele unui ecran.

Am fost emoționați, și cumva mesajul s-a transmis, chiar dacă nu în forma la care ne așteptam. Noi eram îmbrăcați decent, nu într-o uniformă anume sau foarte festiv. Câțiva am avut și tocă de absolvent.

A trebuit să ne reconectăm la conferință după fiecare 40 de minute, pentru că așa funcționează pe Zoom. S-a mai întâmplat să nu se audă un discurs și să trebuiască să-l repete. În rest nu au fost așa probleme mari încât să nu se audă nimic.

Oricum, după conversațiile cu profesorii am mai făcut o ședință doar între elevi pentru a continua poveștile. În mod normal am fi avut festivitatea în sala de sport, ne-am fi aruncat toca în sus și am fi spus discursurile în fața publicului din sală.

Cu toții așteptam balul, unii aveau deja ținutele pregătite, dar în contextul acesta nu se mai pune problema de petrecere. Ne plănuim să organizăm ceva la un moment dat, mai încolo. Cred că cel mai mare regret ar fi acela că nu am putut termina pe viu ceea ce am început pe viu. Așa cum mi-am văzut colegii în prima zi de liceu, mi-ar fi plăcut să-i văd în persoană și în ultima. Mi-aș fi dorit să nu se termine așa. Acum sperăm că ne vom întâlni la un moment dat și față în față pentru a sărbători și a ne lua rămas bun.”

Andrei, 19 ani, Colegiul Național ”Silvania”, Zalău: „Dacă bisericile au avut voie să țină slujbele afară, cred că se putea organiza și o absolvire în aer liber”

„Noi am propus direcțiunii să organizăm o festivitate de absolvire în fața liceului, dar ne-au zis că nu se poate, nu ne permite regulamentul. În general, profesorii ne-au ținut un scurt discurs la ultimele ore online cu fiecare, și doar doi sau trei profesori ne-au trimis un mesaj pe Google Classroom în care ne urau succes.

În general, au fost doritori să-și ia rămas bun de la noi. Am avut și o conferință de trei ore pe Zoom cu dirigintele în care fiecare ne-am spus discursul, iar pe final a intrat încă o profesoară să ne spună câteva cuvinte. Chiar pot spune că a ieșit drăguț.

Nu a fost o festivitate pe bune, dar am depănat toate amintirile din liceu. Tot ce nu știa până acum doamna dirigintă, a aflat. S-au simțit emoțiile fiecăruia, dar nu la fel ca la o festivitate normală. A fost ceva noi și vom rămâne cu o poveste interesantă de spus mai departe nepoților.

Tradiția liceului nostru în fiecare an este ca, înainte cu câteva zile de absolvire, să jucăm un meci al generațiilor între elevi și profesori, iar fiecare clasă își alege o ținută și se îmbracă la fel. Noi plănuim să ne întâlnim pentru a avea o absolvire față-n față după bacalaureat, când credem că se vor mai relaxa și restricțiile.

Totuși, ministerul cred că ar fi putut face un compromis. Dacă bisericile au avut voie să țină slujbele afară, cred că se putea organiza și o absolvire în aer liber care să respecte măsurile de distanțare pentru a fi cu toții în siguranță. Cel mai mare regret pe anul acesta a fost că nu s-a ținut olimpiada de geografie, m-ar fi ajutat cu admiterea la facultate, dar am organizat-o eu împreună cu câțiva prieteni.”

Miruna, 18 ani, Colegiul ”Mihail Cantacuzino”, Sinaia: „Profesorii și direcțiunea au considerat că noi merităm o absolvire în adevăratul sens al cuvântului și că mai bine o organizăm mai încolo”

„Noi nu am ținut festivitate de absolvire online. Profesorii și direcțiunea au considerat că noi merităm o absolvire în adevăratul sens al cuvântului și că mai bine o organizăm mai încolo. Diriginta noastră ne-a scris câteva mesaje și am stat azi de vorbă cu ea cât am putut la cursurile suplimentare de la școală.

Am înțeles că ar putea fi organizate defilarea și un curs festiv al fiecărei clase în condiții de siguranță, respectând măsurile de distanțare pe terenul de sport, undeva pe la mijlocul acestei luni. Încă nu știm nimic sigur,e doar o idee, nu s-a stabilit nimic, dar acestea sunt intențiile.

Nu vom mai avea un bal cu toate clasele, dar noi am avut deja un bal în decembrie, numit balul majoratului. Este o tradiție a liceului să organizăm în decembrie un bal cu toată lumea: profesori, părinți și elevi. Noi nu cred că am simțit lipsa banchetului pentru că am avut balul din decembrie, dar cred că în alte licee se simte lipsa absolvirii mult mai intens.

Singurul lucru pe care îl regret este că nu am apucat să-mi iau rămas bun de la toți profesorii care ne-au inspirat și ajutat în anii de liceu.”