Sari direct la conținut

510.000 euro pentru exemplarul ‘Florile raului’ de Baudelaire

HotNews.ro

Un exemplar din ‘Florile raului’ (Fleurs du Mal) oferit de poetul francez Baudelaire pictorului Delacroix a fost vandut pentru suma record de 510.000 euro la o licitatie de carti si manuscrise rare organizata la Paris de casa Sotheby’s, transmite AFP.

Cartea lui Baudelaire a inregistrat un record mondial pentru un exemplar original din literatura franceza, declara reprezentantii Sotheby’s.

Precedentul record era detinut de un exemplar din „Saison en Enfer” de Rimbaud, vandut la casa de licitatii Pierre Berge, pe 20 iunie 2006, pentru suma de 440.000 de euro, mentioneaza aceeasi sursa.

Cartea datand din 1857, a fost oferita de poet pictorului Eugene Delacroix in semn de „eterna admiratie”, dupa cum subliniaza dedicatia scrisa de mana si semnata de poet. Exemplarul a fost evaluat la o suma cuprinsa intre 300.000 si 400.000 de euro, informeaza AFP.

„Amoenitates Belgicae”, un manuscris autograf cu ultimele 23 de poezii ale lui Baudelaire, a fost adjudecat pentru suma de 200.000 de euro. Manuscrisul a apartinut editorului volumului „Florile raului”, Auguste Poulet-Malassis.

Manuscrisul poemului „Le Vin des Chiffonniers”, semnat de Baudelaire, estimat de catre specialisti la o suma cuprinsa inttre 100.000 si 150.000 de euro, a fost vandut pentru suma de 140.000 de euro, in timp ce un exemplar din „Paradis Artificiels”, care a apartinut lui Maxime du Camp, a fost adjudecat pentru suma de 165.000 de euro.

Un decret scris de Lamartine prin care se cere abolirea pedepsei cu moartea pentru motive politice si care initial a fost propus pentru licitatie, a fost retras de proprietarul sau, care a dorit sa doneze acest document istoric statului.

Textul, primul decret dat de guvernul provizoriu din 1848, scris de mana de Lamartine si semnat de toti ceilalti membri de guvernamant, a fost evaluat la o suma cuprinsa intre 60.000 si 80.000 de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro