Sari direct la conținut

Lista prescurtată a armamentului german pentru Ucraina, dezamăgire la Kiev și controverse la Berlin / Ce arme a trimis Germania Ucrainei

HotNews.ro
Cancelarul german Olaf Scholz, Foto: Kay Nietfeld / AFP / Profimedia
Cancelarul german Olaf Scholz, Foto: Kay Nietfeld / AFP / Profimedia

Germania ar fi redus la jumătate lista cu armament cerut de Ucraina, eliminând toate sistemele de arme grele pe care le poate trimite țării invadate de Rusia, conform unui document aflat în posesia publicației Bild.

Documentul arată că, practic, Guvernul federal face imposibilă, de facto, livrarea de arme grele din Germania către Ucraina. Din ordinul Cancelariei, Ministerul Federal al Apărării ar fi eliminat toate armele grele cerute de Ministerului ucrainean al Apărării, dintr-o așa-numită „listă industrială” a producătorilor germani de arme, potrivit „Bild”.

Intitulată „Posibil sprijin pentru industrie – listă consolidată”, aceasta fost scurtată de la 48 la 24 de pagini și a fost predată Guvernului ucrainean la sfârșitul lui martie.

Potrivit informațiilor Bild, lista originală, de la mijlocul lunii martie, mai conținea:

  • Sisteme de arme grele, cum ar fi tancul de luptă „Leopard-2”.
  • Vehicule de luptă de infanterie „Marder” și „Puma”
  • Transportoare blindate „Boxer” și „Fuchs”
  • „Panzerhaubitze 2000” (obuziere autopropulsate)

Aceste sisteme de arme corespund unei liste de „cerințe” a Ministerului ucrainean al Apărării, pe care ziarul „Bild” spune că o are. Valoarea totală a „listei industriei” a scăzut la aproape 307 milioane de euro, odată cu numeroasele radieri.

Întrebat de un jurnalist dacă Germania furnizează sau nu arme grele Ucrainei, din producția industrială, cancelarul Olaf Scholz (SPD) a răspuns că „a fost făcută o listă împreună cu Ucraina” și că Germania are intenția „să plătească pentru această livrare”.

Ja, aber…(Da, dar…)

Într-o conferință de presă de marți, Scholz a răspuns la întrebarea dacă Ucraina ar trebui să primească acum și arme grele de la NATO. „Da, dar…”, a fost răspunsul lui.

Practic, Germania nu vrea să livreze mai multe arme direct Ucrainei. Ca alternativă, Guvernul federal va aproba și finanța livrările de arme din industria germană către Ucraina. Industria armamentului a întocmit o listă de oferte în acest scop, din care spune că Ucraina ar fi selectat deja armament.

Potrivit lui Scholz, selecția include arme antitanc, rachete antiaeriene și muniție. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost livrat Ucrainei din stocuri vechi de la începutul războiului. Dar acum ar trebui adăugat „ce poate fi folosit într-o luptă de artilerie”. Scholz nu a dezvăluit dacă aceasta înseamna piese de artilerie grea sau doar muniție pentru aceste arme. Dar el vorbește despre arme „cu un impact semnificativ”.

Dezamăgire la Kiev

La Kiev, declarațiile cancelarului german au fost primite „cu mare dezamăgire și amărăciune”, spune ambasadorul ucrainean Andriy Melnyk. El numește „de neînțeles” faptul că Armata Germaniei (Bundeswehr) nu poate preda arme grele.

În opinia ambasadorului, trupele ar putea renunța la aproximativ 100 de vehicule blindate Marder, care sunt folosite doar pentru instruire și educație, o mare parte din cele 800 de vehicule de transport blindate Fuchs și 2.000 de obuziere autopropulsate.

Melnyk se plânge, de asemenea, că nu există arme grele pe lista de aprovizionare a industriei germane de armament, din care Ucraina să poată alege.

Argumente ale Bundeswehr

Bundeswehr are aproximativ 380 de vehicule blindate Marder, dintre care nici măcar două treimi nu sunt operaționale. S-a argumentat că forțele armate germane vor fi dependente de tancuri, în anii următori.

„Nu am mai putea reacționa la anume eventualități și asta ne-ar slăbi semnificativ capacitatea de a ne apăra”, a declarat inspectorul general adjunct, Markus Laubenthal, la emisiunea de dimineață a televiziunii ZDF.

O mare parte a Marder-elor este folosită și pentru a furniza piese de schimb. Cu toate acestea, există experți în securitate care pun la îndoială faptul că Bundeswehr nu va fi în măsură să renunțe la unele arme grele, pentru a le livra în Ucraina.

Reticența în context

Se pare că Olaf Scholz este în continuare reticent în a contribui, prin livrarea germană de arme grele, la escaladarea militară a acestui război. Aceasta nu înseamnă că nu există disponibilitate și promisiuni ferme de echipament militar, asistență, sprijin financiar pentru Ucraina și refugiații ucraineni veniți masiv în Germania.

Ucraina însă așteaptă de la cea mai puternica țară a Europei o implicare de alt calibru, precum o fac SUA și, prezumtiv, alte țări ale UE.

Ce arme a trimis Germania Ucrainei

La două zile de la atacul rusesc asupra Ucrainei, guvernul german a decis să livreze arme în zona de război, încălcând un tabu politico-istoric.

După cum a aflat agenția germană de presă dpa din cercurile guvernamentale ucrainene, de la începutul războiului, Ucraina a primit din Germania 2.500 de rachete antiaeriene, 900 de lansatoare de rachete antitanc cu 3.000 de cartușe de muniție, 100 de mitraliere și 15 lansatoare anti buncăre cu 50 de rachete. Informația a fost difuzată și de Focus.de.

În plus, s-au trimis 100.000 de grenade de mână, 2.000 de mine, aproximativ 5.300 de încărcături explozive și peste 16 milioane de cartușe de muniție de diferite calibre pentru arme de mână, de la puști de asalt la mitraliere grele.

Lista livrărilor de până acum include, de asemenea, 1.000 de piese de mitralieră, 100.000 de cabluri detonante și 250.000 de detonatoare. Acestea ar fi ajuns deja în zona de război.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro