Apel pentru salvarea invizibilului

Astăzi, 2 martie, anul 2022 după Hristos, căci așa am decis să ne numărăm anii pe acest pământ, lumea stă încremenită în fața unei barbarii nemaivăzute de multe zeci de ani. Unii ar putea spune că războiul declanșat de Putin (refuz să-l numesc președinte al Rusiei!) împotriva unei țări libere, Ucraina, se înscrie în convențional, în ceea ce numim de regulă război. De astăzi însă, războiul a fost declarat și împotriva feței nevăzute a umanității. Putin a pus în joc un cinism straniu și neliniștitor. Bombardamentele de astăzi din Harkov au încercat să distrugă și ceea ce nu se vede, și ceea ce nu se poate vedea defel. O să înțelegeți ce vreau să spun, chiar dacă sună absurd (războiul este absurd!). Așadar, rușii au bombardat nu doar zone rezidențiale din Harkov, ci au bombardat cea mai mare piață din Europa. Știți cum se numește această piață? Piața Libertărții.

Da, Putin încearcă să ucidă și valorile ca atare europene, nu doar oamenii care le apără, încearcă să anihileze invizibilul, sufletul european al ucrainienilor. Rezultatul? Președintele Volodymyr Zelensky a anunțat astăzi, în plenul Parlamentului european, că va numi „Piața Libertății” toate piețele orașelor din Ucraina.

Când încerci să ucizi invizibilul, când vizibilul nu-ți mai ajunge, vorbim de o forță malefică, pur și simplu. Acum mai bine de 2500 de ani, un mare filozof grec, Heraclit, rostea o frază fundamentală, una care urma să circumscrie destinul cultural al Europei. Fragmentul cu pricina sună așa: ființei îi place să se ascundă (Φύσις κρύπτεσθαι φιλεῖ, frag. 123). Ce poate însemna această frază? Existența, așa cum o știm cu toții, lumea, lucrurile, toate acestea la un loc, toate prinse în plasa numită ființă, să prefere ascunsul, invizibilul, în detrimentul vizibilului, al prezenței? Însă nu este oare această frază o simplă speculație filozofică? Nu este oare evident și indubitabil că ceea ce vedem cu ochii noștri este, iar ceea ce ne scapă, lipsește, nu este?

Doar comoditatea noastră ar putea accepta răspunsuri facile și chiar stupide. Răspunsul la aceste întrebări nu este de la sine înțeles și nici ușor de dat. Căci oare valoarea libertății, de pildă, este ea vizibilă în același fel în care spunem că la colț de stradă vedem o mașină parcată?

Sau poate valoarea libertății prinde „trup” abia atunci când la colț de stradă stă întins un trup mort?

Oare acel ceva pe care îl numim atât de naiv „suflet”, acel ceva ce ne definește interiorul cel mai intim, acel ceva despre care Sfântul Augustin spunea că poate purta chiar de nepurtatul, este el vizibil? Oare nu tocmai sufletul, și toate mădularele sale, valorile noastre comune fundamentale, este cel căruia îi place să se ascundă, chiar să stea intenționat în ascuns? Oare nu este invizibilul acel ceva esențial care păstrează în chipurile oamenilor acel contur al umanității pe care cu toții îl simțim amenințat astăzi?

Noi toți, toți cetățenii liberi, toate țările democratice, trebuie să ne întoarcem în acest moment către propriul invizibil, cu o urgență absolută. Lumea liberă trebuie să salveze acum invizibilul de răul care aduce anihilare și absență.

Demnității umane îi place să se ascundă. Libertății îi place să se ascundă. Democrației îi place să se ascundă. Egalității îi place să se ascundă. Adevărului îi place să se ascundă.

De ce? Invizibilitatea tuturor acestor valori ne lasă pe noi ca oameni să fim vizibili. Fragilitatatea, gingășia și nevinovăția invizibilului sunt mărcile de putere ale vizibilului. Invizibilitatea ontologică a acestor valori ne garantează dreptul nostru de a fi, pur și simplu.Comenteaza pe Contributors.ro