VIDEO 5.000 de italieni, susținători ai familiei „tradiționale”, au protestat la Roma față de dreptul la avort: „Noi suntem pro-viață”
Aproximativ 5.000 de persoane care sprijină dreptul la viață au mărșăluit sâmbătă pe străzile din centrul Romei pentru a manifesta împotriva legilor privind avortul și eutanasia.
Protestul a fost convocat de asociația „Pro Vita & Famiglia”, care „apără dreptul la viață de la momentul concepției până la moartea naturală și promovează familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, potrivit site-ului organizației, relatează duminică Euronews.
„Știm că sunt unii care ne consideră pe noi, cei care suntem împotriva acestei legi, niște troglodiți, niște înapoiați, dar noi ne opunem legii 194, ne opunem avortului, suntem pro-viață”, a declarat Marco Andreoni, unul dintre protestatari.
Premierul italian Giorgia Meloni, care și-a făcut campanie electorală cu sloganul „Dumnezeu, patria și familia”, a avut ca prioritate încurajarea femeilor să aibă copii pentru a inversa criza demografică din Italia.
În 2023, fiecare italiancă urma să aibă în medie doar 1,2 copii, față de 1,44 copii în 2010. Această rată ar trebui să fie de 2,1 copii pentru ca populația unei țări să rămână stabilă și să nu crească sau să scadă.
În 2010, populația Italiei era de 59,2 milioane de locuitori, potrivit cifrelor UE, în timp ce în 2023 se estimează că va fi ușor mai mică, de 58,8 milioane de oameni.
Avortul este legal în Peninsulă din 1978, iar Meloni a insistat că nu va anula legea și că vrea doar să o vadă implementată pe deplin.
Însă legislația adoptată recent permite în prezent organizațiilor anti-avort să discute cu femeile care se gândesc să facă avort, în centrele de sănătate publică unde acestea merg pentru consiliere.
Pentru reprezentanții dreptei politice, amendamentul nu face decât să îndeplinească intenția inițială a legii din 1978 de legalizare a avortului, care includea prevederi de descurajare a procedurii și de susținere a maternității.
Pentru opoziția de stânga, însă, decizia „ciopârțește” dreptul la avort, lucru despre care criticii au spus că se întâmpla în urma victoriei lui Meloni în alegerile din 2022.
Unele tensiuni au apărut, de asemenea, cu privire la formularea declarației finale a recentului summit G7, existând dezacorduri cu privire la includerea unei referiri la avort.
Declarația finală, publicată pe 14 iunie, a omis cuvântul „avort”, dar a făcut referire la necesitatea de a promova „sănătatea și drepturile reproductive”.
Obiecţiile pemierului de extremă-dreapta Giorgia Meloni față de menționarea dreptului la avort în declarația finală, a cărei ţară a prezidat în acest an summitul G7, i-au iritat pe partenerii internaționali ai Italiei, potrivit unor surse diplomatice citate de AFP.
Anul trecut, în comunicatul lor final, la sfârşitului unui summit desfășurat în Japonia, liderii G7 şi-au exprimat „profunda îngrijorare” faţă de un recul al drepturilor femeii.
Ei s-au angajat atunci în favoarea unui „acces la avort sigur şi legal şi la îngrijiri după avort”.
O sursă apropiată negocierilor a declarat pentru AFP că, începând din 2021, „există o menţionare a unui «acces sigur»” la avort, dar „Meloni nu a vrut-o” în declarația finală.
„Ea este izolată în acest subiect. Însă, deoarece este ţara-gazdă, autorităţile au decis să nu facă din asta un casus belli”, conform acestei surse.
„Au exitat dezbateri privind problemele de sănătate sexuală şi reproductivă sau despre probleme de vaccinare care nu au fost luate în calcul atât de mult pe cât ne-am fi dorit de către preşedinţia italiană” a G7, a precizat ulterior un reprezentant al Palatului Élysée.
Franţa şi Canada, care militează în vederea unei consolidări a dreptului la avort, au fost extrem de iritate, potrivit cotidianului italian Domani.
Meloni, care a ajuns la putere în octombrie 2022, căreia îi place să se prezinte drept o „mamă creştină”, este acuzată de către apărătorii drepturilor femeii că încearcă să blocheze accesul la avort în Italia, o ţară în care Biserica Catolică păstrează o influenţă importantă.
Scăderea ratei natalităţii este văzută ca o urgenţă naţională în Italia. În martie, institutul naţional de statistică ISTAT a anunțat că naşterile din ţară au scăzut la un minim record în 2023, aceasta fiind a 15-a scădere anuală consecutivă.