Sari direct la conținut

6 iunie 1944: după optzeci de ani

Contributors.ro
Ioan Stanomir, Foto: Arhiva personala
Ioan Stanomir, Foto: Arhiva personala

În urmă cu optzeci de ani, într-una dintre cele mai temerare operaţiuni militare organizate vreodată, soldaţii americani, britanici şi canadieni debarcau pe plajele din Normandia. Întâmpinând o furtună de oţel, ei stabileau capul de pod fără de care viitorul unei Europe eliberate era de neimaginat.

6 iunie 1944 înseamnă , astăzi, mai mult decât un prilej de comemorare pioasă. Această zi îndepărtată este punctul de plecare al istoriei din care facem şi noi parte. Zi de sacrificiu, zi de luptă, zi de curaj, 6 iunie 1944 este întruchiparea energiei formidabile cu care democraţiile occidentale au ales să înfrunte nazismul. Pentru europeni ea este semnul solidarităţii cu Statele Unite, solidaritate ce reprezintă piatra de temelie a comunităţii ce nu este separată, ci unită de Atlantic. În noul război rece al lumii de azi, 6 iunie 1944 este un far spre a cărui lumină trebuie să ne reîntoarcem, pentru a putea duce batăliile vremurilor noastre.

Libertate şi tiranie

Şi care ar fi fost destinul întregii Europe dacă această zi de 6 iunie 1944 nu s-ar fi întâmplat ?Căci, în pofida apelurilor oficiale la deschiderea unui al doilea front, Rusia lui Stalin se afla, în vara lui 1944, în situţia de a putea spera să cucerească, singură, Germania nazistă şi imperiul ei european. Strategia sovietică, întemeiată pe dispreţul pentru viaţă umană, nu cunoştea nici o dilemă etică. Pentru Generalissim şi acoliţii săi, omul sovietic era o materie inepuizabilă. Victoria din Europa putea fi atinsă prin asalturile feroce şi prin barajele de artilerie.

În acest viitor al Europei ce ar fi fost destinul Europei centrale şi de est extins până la Atlantic lichidarea nazismului ar fi marcat consacrarea finală a unui alt despotism, cel stalinist. Iar în acest viitor crimele de la Katyn, deportările, teroarea ar fost realitatea acestei întregi Europe strivite de sovietici. Peste ruinele oraşelor ar fi fluturat flamura roşie, iar parada victoriei ar fi fost desfăşurată pe largile bulevarde pariziene.

Nu este această imagine distopică doar un simplu capriciu intelectual. Ziua de 6 iunie 1944 a oprit, de o manieră decisivă, înaintarea sovietică spre Europa occidentală. Ea a salvat ceea ce se mai putea salva : totalitarismul stalinist a avut în faţă sa armatele aliate ce au debarcat în Normandia.

6 iunie 1944 nu a putut împiedica catastrofa Europei captive. Cortina de fier a războiului rece s-a ivit nu din conspiraţii oculte, ci din infernul declanşat de invazia germană a URSS. Retragerea nazistă punctată de orori şi de crime, fundal pentru Holocaust, a oferit Rusiei staliniste vastul teren de înaintare militară. Pactul Ribbentrop -Molotov a fost rescris de singurul semnatar ce a supravieţuit războiului. Fostul aliat al lui Hitler şi-a anexat imperiul continental, mergând mai departe de anul 1939.

6 iunie 1944 anunţă arhitectura postbelică a lumii libere. Statele Unite revin în Europa, spre a nu o mai părăsi, în vreme ce Marea Britanie şi imperiul său duc cea din urmă bătălie, cea dincolo de care urmează inevitabilul declin. NATO şi proiectul european se ivesc pe acest sol marcat de sentimentul necesarei unităţi. Prezenţa americană exorcizează demonii naţionalismului etnocratic european.

După optzeci de ani, ziua de 6 iunie 1944 îşi păstrează capacitatea de a fi un îndreptar. Izolaţionismul şi laşitatea nu sunt şi nu pot deveni alternativa la curajul democratic. Atlanticul nu trebuie să despartă, ci să aducă împreună: continuitatea de civilizaţie este o continuitate de valori şi de idealuri.

După optzeci de ani, Rusia lui Putin , asemeni Rusiei lui Stalin, îşi organizează ofensiva ei imperială. Războiul rece este, în 2024, retrezit de invazia Ucrainei. Ţinta Rusiei, acum, ca şi la 1944-1945, este dominaţia globală. În această campanie revizionistă, Rusia are alături R P. Chineză şi Iranul. Autocraţiile se unesc, sub semnul revanşei. Confruntarea de acum străbate continente şi mobilizează naţiuni. –Citeste restul articolului pe contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro