China își impune încet-încet viziunea în Hong-Kong: O importantă universitate a demontat un monument ce comemora victimele din Piața Tiananmen
O importantă universitate din Hong Kong a demontat și a scos din campusul său un monument care, timp de peste două decenii, a comemorat protestatarii pro-democrație uciși în timpul represiunii din Piața Tiananmen din China, în 1989, transmite Reuters,
Opera de artă, care reprezintă torsuri umane chinuite, este unul dintre puținele monumente publice rămase în fosta colonie britanică pentru a rememora represiunea sângeroasă din Tiananmen, un subiect tabu în China continentală, unde nu poate fi comemorată public.
Cunoscută sub numele de „Coloana rușinii”, opera de artă a fost un simbol-cheie al libertății extinse promise Hong Kong-ului la revenirea sa la conducerea chineză în 1997, ce a diferențiat centrul financiar global de restul Chinei.
Represiunea din Piața Tiananmen este comemorată în Hong Kong prin cele mai mari priveghiuri anuale din lume.
Consiliul Universității din Hong Kong (HKU) a precizat, într-o declarație de joi dimineață, că a luat decizia de a îndepărta monumentul în timpul unei reuniuni de miercuri, „pe baza unui aviz juridic extern și a unei evaluări a riscurilor în interesul superior al universității”.
„Consiliul HKU a solicitat ca monumentul să fie depozitat și ca universitatea să continue să solicite consultanță juridică cu privire la orice acțiune ulterioară adecvată”, a precizat acesta.
Miercuri seara târziu, gărzi au amplasat baricade galbene în jurul sculpturii de cupru de opt metri înălțime și două tone.
Doi jurnaliști Reuters au văzut zeci de muncitori cu căști galbene de protecție intrând în locul unde se află opera de artă, care fusese acoperită pe toate părțile cu o folie de plastic albă și era păzită de zeci de membri ai personalului de securitate.
Zgomote puternice produse de scule electrice și lanțuri au emanat din zona închisă timp de câteva ore înainte ca muncitorii să fie văzuți scoțând jumătatea superioară a operei și ridicând-o cu o macara spre un container.
Ulterior, un camion a dus containerul departe, joi dimineața devreme. Locul unde se afla opera fost acoperit cu folii de plastic albe și înconjurat de baricade galbene.
Ulterior, personalul universității a așezat în jurul baricadelor ghivece cu flori de Poinsettia, o decorațiune de Crăciun populară în Hong Kong.
The Pillar of Shame sculpture at HKU has been removed. The artwork commemorates victims of the Tiananmen Square crackdown, when protesters demanded greater democracy and government transparency. pic.twitter.com/RXBqD9SZqU
— South China Morning Post (@SCMPNews) December 23, 2021
În urmă cu câteva luni, universitatea a trimis o scrisoare oficială custozilor monumentul, un grup care a organizat priveghiurile anuale din 4 iunie și care s-a desființat între timp pe fondul unei anchete privind securitatea națională, cerând îndepărtarea acesteia.
Un muzeu ”4 iunie” a fost percheziționat de poliție în timpul anchetei și închis, iar versiunea sa online nu poate fi accesată în Hong Kong.
Sculptorul danez Jens Galschiot, care a creat monumentul, s-a declarat într-un comunicat că este „total șocat” și că va „cere despăgubiri pentru orice daune” aduse proprietății sale private.
Galschiot, care evaluează opera de artă la aproximativ 1,4 milioane de dolari, se oferise să o ducă înapoi în Danemarca, dar a declarat că prezența sa în Hong Kong este necesară pentru ca operațiunea complexă să decurgă bine și a cerut asigurări că nu va fi urmărit penal.
Wang Dan, supraviețuitor al Tiananmen, care trăiește acum în Statele Unite, a condamnat îndepărtarea într-o postare pe Facebook ca fiind „o încercare de a șterge istoria și amintirile scrise cu sânge”.
Campusul a fost liniștit la începutul zilei de joi, studenții fiind în vacanță. Unii studenți au trecut pe la campus peste noapte după ce au aflat vestea.
Îndepărtarea statuii este cel mai recent pas care vizează persoanele sau organizațiile afiliate la data sensibilă de 4 iunie 1989 și evenimentele care o marchează.
China nu a oferit niciodată un bilanț complet al represiunii din Piața Tiananmen din 1989. Oficiali chinezi au vehiculat un bilanț de aproximativ 300 de morți, dar grupurile pentru drepturile omului și martorii spun că este posibil ca mii de oameni să fi fost uciși.
„Ceea ce vrea Partidul Comunist este ca noi toți să uităm de acest lucru (Tiananmen)”, a declarat John Burns, politolog la universitate de peste 40 de ani, care a solicitat ca monumentul să rămână.