Sari direct la conținut

Austriacul Friedrich Pfeiffer, la pupitrul Operei Nationale Bucuresti

HotNews.ro
Opera Aida , Foto: Opera Nationala Bucuresti
Opera Aida , Foto: Opera Nationala Bucuresti

„Aida” se numără printre lucrările de operă ale lui Verdi care au trecut testul timpului. Opera „Aida”, a cărei temă exotică aduce în atenție incredibila poveste de dragoste dintre Aida, prințesă de origine etiopiană, și Radamès, general al armatei egiptene, va fi reprezentată la Opera Naţională Bucureşti în 11 și 12 aprilie, de la ora 19.00.

Invitaţii speciali ale celor două reprezentaţii consecutive sunt mezzo-sopranele Andrada Roșu şi Liliana Mattei Ciucă (Amneris), sopranele Carmen Gurban şi Zhupar Gabdullina (Opera din Astana – Kazakhstan), în rolul titular, tenorul Daniel Magdal şi basul Sorin Drăniceanu. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului austriac Friedrich Pfeiffer.

Dirijorul Friedrich Pfeiffer s-a născut la Hainburg (Austria). Unul dintre primele sale contacte cu muzica clasică s-a produs în copilărie, ca membru al celebrului Cor de Băieţi din Viena, instituţie-rampă de lansare pentru muzicienii cei mai apreciaţi de astăzi. În perioada 1972-1976 Pfeiffer a studiat instrumentul corn la Universitatea de Muzică şi Arte ale Spectacolului din Viena cu Josef Veleba, iar până în 1980, în cadrul aceleiaşi universităţi, a colaborat cu dirijorul Karl Österreicher. Ca artist instrumentist în partida cornistilor, Friedrich Pfeiffer a cântat între anii 1976 – 2008 in numeroase orchestre: Tonkünstler Orchestra Niederösterreich, Filarmonica din Viena, Orchestra Operei de Stat din Viena, Orchestra simfonică din Viena, Orchestra de Curte din Viena. Între anii 1990-2008, el a ocupat şi funcţia de director artistic pentru proiectul „Muzică în hambar”, serie de concerte ale Filarmonicii din Viena, care s-a desfăşurat în timpul Festivalului de la Salzburg în localitatea Gaisberg.

Începând cu anul 1985, Friedrich Pfeiffer s-a afirmat pe plan internaţional şi ca dirijor, fiind invitat să colaboreze cu Filarmonica Noua Japonie, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra de Cameră din Salzburg. În perioada 2008-2011 a fost dirijor al Operei de Stat din Viena, iar din 2011 este şi dirijor – invitat al Operei Naţionale din Chişinău.

Soprana Zhupar Gabdullina, pentru prima dată oaspete a unei instituții muzicale românești, este prim solistă a Operei din Astana, a cărei splendidă nouă clădire a fost recent inaugurată printr-o gală dirijată de celebru Valery Gergiev. Deținătoare a numeroase premii internaționale, soprana din Kazahstan are o voce puternică, un timbru impunător și are în portofoliu numeroase roluri lirico-dramatice și spinte, fiind o pasionată interpretă a partiturilor verdiene.

Următoarea reprezentaţie a spectacolului AIDA va avea loc în 2 mai 2014.

Distributia spectacolului in reprezentatiile din 11 și 12 aprilie 2014, ora 19.00:

Distribuția:

Regele Egiptului – Mihnea Lamatic

Amneris – Andrada Roșu (invitată) / Liliana Mattei Ciucă (invitată)

Aida – Carmen Gurban (invitată) / Zhupar Gabdullina (invitată)

Radames – Daniel Magdal (invitat)

Ramfis – Horia Sandu / Sorin Drăniceanu (invitat)

Amonasro – Ștefan Ignat

Mesagerul – Valentin Racoveanu / Adrian Pleșca (invitat, debut)

Marea Preoteasă – Simona Neagu

Soliști balet – Gabriela Popovici (debut), Virgil Ciocoiu / Raul Oprea, Megumi Koshi (debut)

Dirijor: Friedrich Pfeiffer

Regia: Plamen Kartaloff

Scenografia: Viorica Petrovici

Coregrafia: Francisc Valkay

Maestru de cor: Stelian Olariu

Asistent de regie: Cristina Cotescu

Asistent de coregrafie, maestru de balet: Mirela Simniceanu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro