Explicația Casei Albe pentru cea mai mare gafă a președintelui Biden în dezbaterea cu Donald Trump
Casa Albă a oferit o explicație pentru cea mai mare gafă comisă de președintele Joe Biden în timpul dezbaterii electorale de săptămâna trecută cu Donald Trump, afirmând că acesta a vrut să spună că a învins „Big Pharma”, relatează The Hill.
Dezbaterea de joia trecută a stârnit panică în rândul taberei democrate din cauza prestației foarte slabe a președintelui Biden, care a părut fragil fizic, a făcut numeroase confuzii, a părut pierdut în unele momente și a devenit pe alocuri incoerent.
Gafa care i-a atras însă cele mai multe critici după dezbatere a avut loc în prima parte a confruntării electorale, când Biden a încercat să își apere rezultatele în ceea ce privește economia, un subiect despre care sondaj după sondaj au arătat că îi nemulțumește pe americani.
„Am reușit să ne asigurăm că toate acele lucruri pe care trebuie să le facem, îngrijirea copiilor, îngrijirea vârstnicilor, să ne asigurăm că continuăm să consolidăm sistemul nostru de sănătate, să ne asigurăm că fiecare persoană în parte este eligibilă pentru ceea ce am reușit să fac cu COVID, să ne ocupăm de tot ce avem de făcut cu…”, a spus el, înainte de a uita aparent ideea pe care voia să o transmită.
„Uite… dacă… Am învins în sfârșit Medicare”, a revenit el cu o remarcă bizară după câteva secunde de confuzie.
Medicare este sistemul federal de asigurări de sănătate din SUA pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sau cele mai tinere care suferă de dizabilități sau alte probleme de sănătate debilitante, în timp ce Medicaid este sistemul de asigurări de sănătate pentru angajații cu venituri mici și copiii lor.
Ambele sisteme se bucură de o mare popularitate în rândul americanilor, indiferent că se indentifică drept democrați, republicani sau independenți, din cauza costurilor exorbitante cu serviciile de asistență medicală în Statele Unite. Gafa a fost cu atât mai gravă întrucât Partidul Democrat este cel care militează de regulă în timpul alegerilor pentru extinderea ambelor sisteme pentru a acoperi mai multe persoane sau a oferi beneficii mai mari.
Partidul Republican este cel care, dimpotrivă, este văzut ca fiind un opozant al cheltuielilor sociale.
Joe Biden a vrut să spună că a învins marile companii farmaceutice
„A vrut să spună că a învins Big Pharma”, a declarat miercuri Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, după ce a fost întrebată în cadrul briefingului său zilnic cu reporterii despre momentul în cauză.
„Adică, asta a vrut să spună”, a subliniat ea în condițiile în care prețurile stabilite de marile companii farmaceutice pentru piața americană sunt aproape în fiecare ciclu electoral un subiect de dezbateri aprinse.
Tot miercuri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a subliniat că Joe Biden nu are „nicio intenție” să dea curs solicitărilor de a se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale ce vor avea loc în SUA în data de 5 noiembrie.
Biden a reiterat la rândul său acest lucru într-un email trimis miercuri donatorilor Partidului Democrat.
„Eu sunt nominalizarea Partidului Democrat. Nimeni nu mă dă la o parte. Nu plec, sunt în această cursă până la sfârșit și noi vom câștiga aceste alegeri”, a transmis el.