Sari direct la conținut

VIDEO Moment dificil al lui Biden, imediat după dezbatere, viral pe rețelele sociale

HotNews.ro
VIDEO Moment dificil al lui Biden, imediat după dezbatere, viral pe rețelele sociale
Joe Biden și soația sa, Jill. FOTO: Derek White / Getty images / Profimedia

Presa și criticii lui Joe Biden au început să posteze imagini după confruntarea de joi seară cu președintele ajutat să coboare de pe scena dezbaterii. A fost, au spus acești critici, un alt moment care demonstrează slăbiciunea liderului de la Casa Albă, după o dezbatere în care a fost ezitant și uneori chiar incoerent sau confuz.

Un clip video postat pe rețelele sociale îl surprinde pe președintele Joe Biden ajutat de soția sa, Jill, să coboare cu greu de pe scena dezbaterii, mai exact, să coboare cele două trepte mici ale acestei scene.

„Video cu zoom pe Jill Biden conducându-l pe Joe de pe scena dezbaterii. Este o nebunie”, a scris un comentator critic pe rețelele sociale, potrivit Fox News.

Scena a urmat dezbaterii de 90 de minute în care Biden s-a contrat cu fostul președinte Donald Trump.

Biden, în vârstă de 81 de ani, s-a confruntat în mod repetat cu critici pentru gafe și diverse incoerențe.

Susținătorii lui Biden au sperat că dezbaterea de joi seară va șterge temerile că președintele ar fi prea bătrân pentru un nou mandat, însă vocea sa răgușită și prestația sa ezitantă și împleticită în fața rivalului republican Donald Trump au demonstrat contrariul, potrivit reacțiilor de după dezbatere.

SE RETRAGE BIDEN? Cifrele dezastrului pentru președintele Biden în primele sondaje după dezbatere: câți americani au încredere că el mai poate conduce țara încă 5 ani / Cum arată cifrele pentru Trump

Convenția democrată pentru nominalizarea candidatului la președinție este programată să aibă loc pe 19-22 august, iar unii comentatori și strategi democrați se întreabă acum dacă Biden mai poate rămâne omul capabil să lupte cu Trump în noiembrie.

Potrivit unui sondaj la cald CNN, dezbaterea a fost câștigată detașat: Trump – Biden 67% – 33%.

Reacție la cald după dezbaterea Biden-Trump. Profesor român de filozofie politică de la Universitatea din Houston: „A fost dureros de privit”

„Domnule președinte Biden, un mod în care vă puteți servi țara în 2024 este să vă anunțați retragerea și să invitați delegații democrați să vă înlocuiască, pentru că aceasta este cea mai sigură cale pentru națiunea noastră”, a scris, imediat după dezbatere, Nicholas Kristof, editorialist al The New York Times.

INTERVIURILE HotNews.ro