Serghei Lavrov susține că alegerile din Franţa „nu amintesc prea mult de o democraţie”, altfel în țară „s-ar produce schimbări foarte serioase”
În opinia lui Lavrov, al doilea tur al alegerilor din Franţa, „luând în calcul cele întâmplate, a fost conceput pentru a manipula voinţa alegătorilor exprimată în primul tur”.
Ministrul rus de Externe a indicat că, pentru al doilea tur, „unii candidaţi îşi retrag candidaturile”.
„Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie”, a apreciat Lavrov, potrivit Agerpres.
Rezultatul reflectă opinia publică și „este cunoscut”, mai spune Lavrov
Șeful diplomației ruse a mai afirmat că exprimarea directă a voinţei este rezultatul opiniei publice şi acest rezultat – a subliniat el – „este cunoscut”.
„Iar dacă rezultatul primului tur ar fi folosit ca bază pentru formarea parlamentului, în Franţa s-ar produce schimbări foarte serioase”, a conchis Lavrov.
Francezii aleg duminică 501 de deputaţi, după ce 76 dintre ei au fost deja aleşi în primul tur prin obţinerea a peste 50% din voturi în circumscripţiile lor.
Adunarea Naţională (Rassemblement National – RN), formaţiunea de extrema-dreaptă a Marinei Le Pen, este favorită la victorie în toate sondajele de opinie, deşi departe de majoritatea absolută de 289 de locuri.
Kremlinul urmărește „foarte îndeaproape” rezultatele alegerilor din Franța, a declarat în urmă cu câteva zile purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, după primul tur al scrutinului anticipat legislativ în care RN a obținut o victorie răsunătoare
Peskov a spus lucă rezultatul primului tur al alegerilor parlamentare din Franța confirmă tendințele deja observate în diferite țări europene.
„Urmărim foarte îndeaproape desfășurarea acestor alegeri, iar tendințele care au apărut anterior într-o serie de țări europene, inclusiv Franța, se confirmă”, a declarat luni Peskov.
„Vom aștepta al doilea tur, deși preferințele alegătorilor francezi sunt mai mult sau mai puțin clare pentru noi”, a precizat reprezentantul Kremlinului.