Sari direct la conținut

„60 la sută” din luptătorii Hamas au fost eliminați, afirmă ministrul israelian al Apărării / Gallant susține că „realizările sunt multe” în Gaza

HotNews.ro
„60 la sută” din luptătorii Hamas au fost eliminați, afirmă ministrul israelian al Apărării / Gallant susține că „realizările sunt multe” în Gaza
Vehicule blindate ale armatei israeliene, în cartierul Tel al-Hawa, în partea de sud a orașului Gaza. 10 iulie 2024, Fâșia Gaza. Sursa foto: STRINGER / AFP / Profimedia

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat miercuri că 60% dintre combatanții Hamas au fost „eliminați sau răniți” în războiul din Fâșia Gaza, după asaltul grupării islamiste militante din 7 octombrie anul trecut asupra Israelului, informează AFP.

Gallant a reafirmat, într-o declarație în fața parlamentului, cu privire la primele nouă luni ale conflictului, că Israelul este „hotărât” să își îndeplinească obiectivele de război privind eradicarea Hamas și recuperarea tuturor ostaticilor din Gaza.

Ministrul i-a lăudat pe soldații israelieni pentru că „își fac treaba cu dăruire, sacrificiu și succes” și a susținut că „realizările sunt multe” în enclava palestiniană.

Israelul a lansat noi ofensive majore în orașul Gaza, în nord, și în jurul orașelor Rafah și Khan Yunis, din sudul Fâșiei, chiar în timp ce inițiază contacte cu mediatorii internaționali cu privire la condițiile pentru negocierea unui armistițiu cu Hamas.

„Am eliminat sau rănit 60 la sută dintre teroriștii Hamas” și am „dezmembrat” majoritatea celor 24 de batalioane ale grupării islamiste palestiniene, a spus Gallant.

Ministrul nu a oferit cifre cu privire la victime, iar armata israeliană a transmis că nu dispune imediat de statistici.

Asaltul din 7 octombrie asupra sudului Israelului s-a soldat cu moartea a 1.195 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifre israeliene.

De asemenea, militanții au luat 251 de ostatici, dintre care 116 ar fi captivi în continuare în Gaza, inclusiv 42 despre care armata israeliană spune că sunt morți.

Represaliile militare ale Israelului au ucis până acum cel puțin 38.295 de persoane în Fâșia Gaza, majoritatea femei și copii, potrivit cifrelor Ministerului Sănătății din teritoriul condus de Hamas.

Deși multe țări și-au exprimat solidaritatea cu Israelul după atacurile din 7 octombrie, guvernul s-a confruntat, de asemenea, cu un val de critici pentru campania sa militară care a devastat enclava palestiniană.

Gallant a insistat că Israelul își va respecta obiectivele.

„Am adus înapoi jumătate dintre ostatici și suntem hotărâți să-i recuperăm și pe restul”, a spus el.

„Instituția de securitate, inclusiv eu, care o conduc, suntem hotărâți să atingem obiectivele războiului și să le finalizăm”, a insistat Gallant.

Israelul a anunţat distrugerea completă a Hamas ca fiind un obiectiv al războiului lansat după 7 octombrie.

Atât timp cât Hamas menţine un control în Fâşia Gaza, se poate regrupa şi întări, au atenţionat oficiali israelieni, ceea ce ar însemna ca trupele israeliene să fie nevoite să revină şi să lupte în unele zone.

Yoav Gallant a cerut crearea unei alternative politice la dominaţia Hamas în Fâşia Gaza, dar până acum premierul israelian Benjamin Netanyahu a refuzat să prezinte un plan de administrare şi reconstrucţie în enclava palestiniană, după încheierea războiului.

Potrivit observatorilor, Netanyahu încearcă astfel să evite un conflict cu partenerii săi de coaliţie de extremă dreapta care susţin construirea de colonii israeliene în Fâşia Gaza, o propunere extrem de controversată, notează agenția germană de presă DPA, potrivit Agerpres.

3.600 de soldaţi israelieni suferă de stres post-traumatic după 9 luni de război în Gaza

Aproximativ 3.600 de soldați israelieni care au luptat în Fâșia Gaza suferă de stres post-traumatic, potrivit Centrului de Reabilitare al Ministerului Israelian de Apărare, mai scrie Agerpres, citând EFE. În acest centru sunt tratați peste 9.200 de pacienți. 21% dintre ei suferă de stres post-traumatic (PTSD), iar aproximativ 70% dintre cei tratați în centru sunt rezerviști.

Ministerul Apărării estimează că până la sfârşitul anului vor mai suferi de această afecţiune încă aproximativ 14.000 de soldaţi israelieni, atât în Fâşia Gaza, cât şi pe alte fronturi, în timp ce tensiunile cu gruparea pro-iraniană Hezbollah cresc la graniţa cu Libanul.

Luna trecută, o clinică a Universităţii din Tel Aviv (cea mai mare din Israel specializată în stres post-traumatic) a avertizat asupra pericolului ca soldaţi cu acest tip de afecţiune să lupte în Fâşia Gaza, întrucât mulţi dintre ei sunt chemaţi din nou în rândurile armatei înainte de a-şi încheia tratamentul.

Având în vedere lipsa de personal în armată şi prelungirea războiului, guvernul israelian a propus un plan, susţinut de Ministerul Apărării, de extindere temporară a serviciului militar al rezerviştilor.

Planul, care este încă în curs de examinare în Knesset (parlament), ar prelungi pentru mai multe luni o măsură temporară de creştere a vârstei de recrutare a personalului militar în rezervă de la 40 la 41 de ani pentru soldaţii simpli cetăţeni şi de la 45 la 46 de ani pentru ofiţeri. De asemenea, specialiştii, cum ar fi medicii şi membrii forţelor aeriene, ar urma să servească în armată până la vârsta 50 de ani, în loc de 49.

Măsura este însă una controversată, mai ales că mulţi israelieni consideră că cea mai bună modalitate de a completa rândurile armatei este recrutarea populaţiei ultra-ortodoxe, scutită ani la rând de serviciul militar obligatoriu.

De altfel, Curtea Supremă israeliană a decis săptămâna trecută că scutirea de la serviciul militar este discriminatorie, iar ministrul apărării, Yoav Gallant, a aprobat marţi trimiterea ordinelor de recrutare tinerilor ultra-ortodocşi începând de luna viitoare.

Cel puţin 29 de palestinieni, ucişi într-un atac aerian la Abassan

Cel puţin 29 de palestinieni au fost ucişi într-un atac aerian israelian la Abassan, în sudul Fâşiei Gaza, în timp ce tancurile armatei israeliene care înaintează în oraşul Gaza i-au forţat pe locuitori să fugă sub tiruri, iar Israelul intensifică o ofensivă despre care Hamas spune că ar putea pune în pericol negocierile de încetare a focului, notează Reuters.

Bombardamentul aerian a lovit corturile unor familii strămutate în exteriorul unei şcoli la Abassan, la est de Khan Younis, omorând cel puţin 29 de persoane, majoritatea femei şi copii, au indicat responsabili medicali palestinieni.

Armata israeliană a declarat că analizează relatările despre victimele civile şi că incidentul a avut loc atunci când a lovit cu „muniţie de precizie” un luptător Hamas care a luat parte la atacul din 7 octombrie.

Ismail Al-Thawabta, directorul biroului media în guvernul Hamas, a declarat că atacurile aeriene au ucis 60 de palestinieni şi au rănit alţi zeci în centrul Fâșiei Gaza marţi.

Localnicii au relatat că tancurile israeliene care au intrat în cartierele Tel Al-Hawa, Shejaia şi Sabra din oraşul Gaza au tras asupra drumurilor şi clădirilor, forţându-i să-şi părăsească casele. Imediat după aceea, armata israeliană a dat ordine de evacuare, postate pe social media, a câtorva cartiere din estul şi vestul oraşului, inclusiv cele amintite.

„Considerăm responsabile ocupaţia (israeliană) şi administraţia Statelor Unite pentru masacrele oribile împotriva civililor”, a declarat Thawabta, într-un comunicat.

Semiluna Roşie palestiniană a anunţat miercuri dimineaţă pe Facebook că echipele sale au primit zeci de apeluri din oraşul Gaza, dar nu au putut să ofere ajutor din cauza intensităţii bombardamentelor de acolo.

Pe liniile frontului din oraşul Gaza, aripile armate ale Hamas şi Jihadului Islamic au spus că luptătorii lor au tras asupra forţelor israeliene cu mitraliere, mortiere şi rachete antitanc, omorând şi rănind soldaţi.

Armata israeliană nu comentează în legătură cu victimele din rândul său, dar a transmis că militarii săi duc lupte cu militanţi, au scos din luptă peste 150 dintre aceştia săptămâna trecută şi au distrus clădiri minate şi explozivi.

Cele mai recente lupte au avut loc în timp ce oficiali americani se aflau în regiune pentru a face presiuni pentru o încetare a focului după concesiile Hamas de săptămâna trecută. Însă campania intensificată a Israelului ameninţă negocierile într-un moment crucial şi, potrivit liderului Hamas, Ismail Haniyeh, le-ar putea aduce „din nou la punctul zero”.

Videoclipuri postate pe reţelele de socializare arată familii înghesuite în cărucioare trase de măgari sau în camioane, împreună cu saltele şi alte bunuri, croindu-şi drum pe străzile oraşului Gaza pentru a fugi din zonele aflate sub ordinele de evacuare israeliene.

Într-un mesaj pe aplicaţia de chat a Reuters, Um Tamer, mama a şapte copii, a spus că este pentru a şaptea oară când familia sa s-a refugiat din locuinţa lor din oraşul Gaza, situat în nordul enclavei şi una din primele ţinte ale Israelului de la începutul războiului în octombrie. „Nu mai suportăm, ajunge cu moartea şi umilinţele. Puneţi capăt războiului acum”, a spus ea.

Semiluna Roşie palestiniană a transmis că toate clinicile sale medicale din oraşul Gaza sunt nefuncţionale din cauza ordinelor israeliene de evacuare care au împins mii de persoane spre vest, către Mediterana, şi spre sud.

Citiți și:

INTERVIURILE HotNews.ro