Sari direct la conținut

FOTO Resturi dintr-o dronă rusească, găsite în Tulcea după primul atac rusesc. MApN: „Cercetările vor continua” / Reacția ministrului de Externe

HotNews.ro
Zona în care au căzut resturi de drone rusești în județul Tulcea. Foto: Hotnews
Zona în care au căzut resturi de drone rusești în județul Tulcea. Foto: Hotnews

Resturi dintr-o dronă folosită de Rusia în atacul din noaptea de marți spre miercuri care a vizat orașul portuar Ismail din Ucraina au fost găsite într-o zonă din vecinătatea localității Plauru, județul Tulcea, a informat joi Ministerul român al Apărării.

Conform sursei citate, specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI au investigat trei zone în care ar fi fost posibil să fi căzut vehicule aeriene fără pilot, după un atac rusesc desfășurat cu o noapte înainte.

„Menționăm că, în ceea ce privește investigațiile începute ieri, 24 iulie, de către specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, până la acest moment, la prima dintre cele trei locații identificate ca posibile zone de incidență, din proximitatea localității Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua și astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locațiile identificate drept posibile zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, a transmnis MApN, printr-un comunicat de presă.

Ministerul a precizat că forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 24 spre 25 iulie, în proximitatea frontierei cu România.

Forțele Române Aeriene au ridicat de la sol aeronave militare pentru a doua noapte consecutiv

„Ca urmare a acestei situații, Ministerul Apărării Naționale a intensificat măsurile de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național cu forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. Începând cu ora 1.32, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situației aeriene. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 3.25”, a informat Ministerul român al Apărării.

Locuitorii au fost informați în cursul nopții de miercuri spre joi despre atacul aerian care avea loc în țara vecină.

„De asemenea, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea. Ca urmare, a fost transmis, în jurul orei 1.20, un mesaj RO-Alert, iar la ora 2.13 a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate”, a subliniat MApN.

Echipe ale MApN continuă cercetările în teren pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul României, ca urmare a atacurilor executate asupra infrastructurii portuare ucrainene în ultimele celor două nopți.

Ministerul Apărării Naționale a transmis „un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”.

Imagini de la fața locului au fost publicate de jurnaliștii TVR cu 14 ore înainte de comunicatul de presă transmis de MApN.

Cu puțin timp înainte ca MApN să informeze despre resturile de dronă căzute pe teritoriul țării noastre, activistul Radu Hossu, care a candidat de curând la șefia partidului USR, a preluat imaginile jurnaliștilor și a scris pe Facebook: „Guvernul nu a dat nicio informație legat de faptul că teritoriul României a fost DIN NOU lovit (involuntar?) de drone rusești. Guvernul României este în campanie electorală. Președintele României este absent, dar ar fi vrut să fie Secretarul General al NATO. Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, aflat în campanie electorală nu zice nici el nimic”.

Ministrul de Externe: „România condamnă ferm aceste acțiuni iresponsabile”


Și ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a reacționat printr-un mesaj postat pe platforma X.


„Mai multe atacuri odioase au fost comise de Rusia împotriva infrastructurii civile ucrainene. S-au găsit resturi pe teritoriul României. Am informat și ne coordonăm cu aliații noștri în această chestiune. România condamnă ferm aceste acțiuni iresponsabile”, a scris Odobescu.

Bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite în septembrie 2023, în zona Plauru din județul Tulcea, tot după un atac rusesc. Atunci, autoritățile române au informat despre incident după mai multe declarații care infirmau faptul că vehicule aeriene fără pilot ar fi ajuns pe teritoriul țării noastre.

Trei drone rusești „au trecut granița în România” în timpul unui atac, susține șeful Forțelor Aeriene ucrainene

Șeful forțelor aeriene ucrainene, generalul Mikola Oleșciuk, a declarat joi că trei drone de atac lansate în timpul nopții de Rusia împotriva Ucrainei au trecut granița Ucrainei în România, potrivit Reuters.

Apărarea aeriană ucraineană a distrus 25 de drone de atac rusești din 38 lansate în timpul nopții, a declarat joi șeful forțelor aeriene ucrainene.

„Aseară, inamicul a folosit 38 de drone de atac Shahed-131/136, atacând infrastructura ucraineană în mai multe zone, inclusiv în sudul regiunii Odesa și centrul Ucrainei”, a spus generalul Mikola Oleșciuk.

Șeful forțelor aeriene a spus că alte trei drone „s-au pierdut după ce au trecut granița de stat cu România”, dar nu a dat mai multe detalii.

Teritoriul României se află la doar câteva sute de metri de portul ucrainean dunărean Ismail, în regiunea Odesa, care a fost atacat de drone pentru a doua noapte consecutiv, notează Reuters.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro