Sari direct la conținut

Cum să fii un părinte bun dacă ai avut o copilărie nefericită

HotNews.ro
familie fericita in natura
Să lupți cu tiparele propriei copilării este, uneori, o adevărată provocare. FOTO: Igor Mojzes | Dreamstime.com

Ai jurat că nu vei țipa niciodată la copilul tău așa cum au făcut-o părinții tăi, dar te-ai trezit făcând la fel? Mulți dintre noi se luptă cu asta. Să fii părinte este greu, iar să fii părinte bun după o copilărie nefericită… ei bine, e nevoie de multă muncă. Dar există șansa de a rupe ciclul și de a nu repeta greșelile propriilor părinți.

Semnele unei copilării nefericite nu sunt întotdeauna evidente până când nu intrăm bine în viața de adulți. Ne dăm seama brusc că multe dintre obiceiurile și tiparele toxice pe care le avem în relații au legătură cu modul în care am crescut și nu este deloc plăcut.

Terapia vă poate ajuta să procesați evenimentele trecutului și să găsiți metode de a gestiona provocările prezentului, însă, pentru asta, trebuie să recunoașteți că aveți nevoie de ajutor.

Ce este o familie disfuncțională?

familie disfuncțională este locul în care conflictul, neglijarea sau abuzul sunt regulate, creând medii care dăunează bunăstării emoționale, psihologice și, uneori, fizice a membrilor săi.

Copiii din familiile disfuncționale cresc adesea crezând că acest tip de mediu este normal. Când devin părinți, pot repeta aceleași modele cu copiii lor.

Stilurile parentale disfuncționale au la bază părinți abuzivi, părinții toxic, stricți, critici, manipulativi și părinții neglijenți.

Cum se manifestă un părinte care a avut parte de o copilărie nefericită

Neavând un model funcțional în copilărie, cu limite sănătoase, comunicare sănătoasă, ca părinte disfuncțional ne manifestăm în două mari moduri, explică psihoterapeutul de cuplu, familie și copii Ramona Ivan.

„O primă manifestare este aceea că mă epuizez făcând totul pentru copil, intru în sacrificiu de sine și dispar ca individ, păstrând doar rolul de mamă/tată.

În acest moment, se activează persoana abuzată și încep reproșurile față de copil – uite câte fac pentru tine, din cauza ta sunt obosită, nu am timp de mine – și, în acest fel, ducem mai departe abuzul din copilărie.

În a doua categorie, care reprezintă manifestarea persoanelor introvertite, închise în ele, tot spre abuz mă îndrept și îi ofer copilului ceea ce nu am primit, ajungând tot într-un sacrificiu de sine.

Nu îi reproșez copilului ce fac pentru el, țin în mine, dar se vede – un părinte veșnic obosit, care niciodată nu are timp să se joace, un părinte care plânge, care trece printr-o grămadă de dificultăți singur.

Și toate stările acestea de vinovăție sunt transmise copilului.”

12 manifestări ale unei copilăriei nefericite la vârsta adultă

Ca să puteți schimba felul în care vă comportați după ce ați avut parte de abuz în copilărie, trebuie mai întâi să conștientizați cum vă comportați față de ceilalți. Pentru că există anumite comportamente față de ceilalți oameni din jurul nostru care pot fi semnele unei copilării nefericite.

  1. Aveți tendința de a face orice ca să-i mulțumiți pe ceilalți

A avea propriile nevoi nu înseamnă că sunteți egoiști. Satisfacerea propriilor nevoi, stabilirea și respectarea unor limite personale sunt necesare pentru bunăstarea fiecăruia. Dacă în copilărie ați fost condiționați să prioritizați nevoile și dorințele altora, ca adult, acest lucru se poate manifesta în imposibilitatea de a spune „nu” la cerințele celorlalți, de a pune limite și de a vă exprima propriile preferințe.

  • Sunteți un perfecționist și asta este obositor

Îmbrățișarea compasiunii de sine și acceptarea faptului că nimeni nu este perfect vă poate ajuta să vă eliberați de acest ciclu. O copilărie nefericită duce adesea la urmărirea constantă a perfecțiunii ca o modalitate de a câștiga aprobarea sau de a evita criticile. Acest lucru poate duce în viața adultă la stabilirea unor standarde nerealist de înalte și la teama de a face greșeli.

  • Manifestați sindromul impostorului

Depășirea sindromului impostorului implică recunoașterea realizărilor voastre și înțelegerea valorii pe care o aveți. Experimentarea criticilor consecvente sau a negativității în timpul copilăriei poate contribui la sindromul impostorului în viața de adult. S-ar putea să vă îndoiți de propriile abilități și să simțiți succesul ca pe o fraudă.

  • Nu aveți încredere în instinctul vostru

Reconectarea și încrederea în înțelepciunea ta interioară poate duce la luarea unor decizii bune fără a avea nevoie de aprobarea celorlalți. O copilărie nefericită ne poate face să ne pierdem încrederea în intuiția și sentimentele noastre. Problemele nerezolvate din copilărie pot duce la căutarea validării constante din partea altora pentru a umple un gol emoțional. Drept urmare, ajungem să ne bazăm prea mult pe validarea externă.

  • Vă este greu să fiți vulnerabil, să lăsați garda jos

Învățând să îmbrățișați vulnerabilitatea și să vă împărtășiți sentimentele cu persoane de încredere veți obține relații sincere, profunde, cu cei din jur. Dar o copilărie nefericită, într-o familie disfuncțională, ne poate învăța să ne protejăm în mod excesiv, păstrând ascunse emoțiile. Însă, relații dintre oameni se construiesc pe emoții.

  • Vă este greu să vă exprimați furia

Învățarea unor modalități sănătoase de a vă recunoaște și exprima furia poate ajuta la îmbunătățirea bunăstării emoționale. Într-o copilărie nefericită, exprimarea furiei poate să nu fi fost permisă sau să fi avut consecințe negative. Acest lucru poate duce la dificultăți în exprimarea furiei în mod constructiv, ca adult.

  • Vă este greu să acceptați complimente

Depășirea acestei provocări implică practicarea compasiunii de sine. Amintiți-vă că meritați recunoaștere și apreciere pentru eforturile voastre. Creșterea într-un mediu nefericit în copilărie v-ar fi putut condiționa să vă simțiți nedemni de laudă. S-ar putea să vă minimalizați realizările sau să le atribuiți norocului, mai degrabă decât să vă recunoașteți abilitățile. Acest obicei poate duce la o lipsă de încredere în sine și vă poate împiedica să vă recunoașteți adevărata valoare.

  • Sunteți îngroziți de respingere

Construirea încrederii în sine și practicarea compasiunii de sine vă pot ajuta să navigați prin această frică și să duceți o viață împlinită. O copilărie plină de provocări poate duce la o teamă adânc înrădăcinată de respingere, ceea ce face dificilă inițierea de noi relații sau deschiderea față de ceilalți. Această frică vă poate împiedica să urmăriți oportunități, să vă asumați riscuri sau să formați conexiuni semnificative. Depășirea acestei frici implică recunoașterea ei și expunerea treptată la situații în care respingerea este o posibilitate. 

  • Manifestați gândire excesivă, planificați totul

Pentru a vă elibera de gândirea excesivă, practicați atenția și concentrați-vă asupra prezentului. Luați în considerare ajutorul unui terapeut pentru a aborda cauzele profunde ale tendințelor de gândire excesivă. O copilărie nefericită poate duce la obiceiul de a gândi prea mult situațiile și de a anticipa rezultatele negative. Această ruminație constantă duce la creșterea anxietății și poate face dificilă luarea deciziilor.

  • Aveți teamă de abandon

În acest caz, ajută construirea încrederii în oameni, a siguranței de sine și înțelegerea faptului că nu toată lumea vă va părăsi. O copilărie nefericită poate insufla o teamă de abandon, ducând la incapacitatea de a avea încredere în relațiile intime. Această frică poate crea un ciclu de nesiguranță și poate îndepărta oamenii. 

  • Sunteți autocritic și aveți dificultăți în a vă ierta

Practicarea compasiunii de sine poate ajuta în recunoașterea greșelilor și în încercarea de a învăța din ele, pentru a nu mai fi repetate. Regretele pot duce la auto-învinovățire și dificultăți în a vă ierta. Este crucial să recunoaștem că toată lumea face greșeli, iar iertarea de sine este esențială pentru creșterea personală.

  • Vă autosabotați inconștient

Recunoașterea și abordarea acestor comportamente de autosabotare este esențială pentru creșterea personală. Problemele nerezolvate din copilăria nefericită pot duce la autosabotaj subconștient la vârsta adultă. S-ar putea să vă subminați în mod inconștient propriul succes sau fericirea, deoarece, în adâncul sufletului, nu credeți că o meritați.

„Schimbați comportamentele greșite pe care le-ați atașat emoțiilor!”

Un studiu din 2010 a constatat că a fi un părinte conștient este cheia ruperii ciclului nefericit. Cum se face asta, ne explică psihologul Ramona Ivan: „Acumulați cât mai multe informații despre ce înseamnă un parenting funcțional.

Învățați să puneți limite altfel decât prin forță, după ce înțelegeți care e rolul limitelor sănătoase. Schimbați comportamentele pe care le-ați atașat anumitor emoții. Adică, toate emoțiile sunt bune.

Spre exemplu, furia îți poate salva viața în anumite situații, are rolul ei. Ideea este să descoperim ce comportamente sunt atașate furiei, pentru că dacă părintele tău când era furios țipa la tine, te jignea, te lovea, atunci tu trebuie să identifici ce comportamente negative, nefuncționale ai atașat furiei și să încerci să schimbi aceste comportamente.”

Iată 11 pași pentru a deveni părinți buni după o copilărie nefericită:

  1. Recunoașteți: recunoașterea modului în care educația primită v-a influențat stilul parental este primul pas în vindecare. Este vorba despre recunoașterea disfuncției și identificarea zonelor de creștere pentru a vă îmbunătăți abilitățile parentale.
  2. Înțelegeți că nu este vina voastră: copiii internalizează experiențele negative. Amintiți-vă mereu că nu sunteți responsabili pentru problemele familiei voastre.
  3. Asumați-vă responsabilitatea: realizați faptul că acum sunteți responsabili pentru construcția copilăriei propriului copil.
  4. Educați-vă: aflați despre efectele dinamicii familiale disfuncționale, cum vă afectează ca părinți și ce vă poate ajuta să fiți părintele care doriți să fiți.
  5. Definiți-vă valorile și credințele: reflectați asupra valorilor și credințelor pe care le-ați moștenit și decideți pe care doriți să le păstrați și pe care doriți să le schimbați. Formați-vă propria identitate și separați-vă de tiparele disfuncționale.
  6. Vindecați-vă rănile prin schimbări: dezvoltarea unui stil parental diferit de cel al părinților reprezintă o parte valoroasă a vindecării. Deși nu vă puteți schimba trecutul, sunteți împuterniciți să modelați un viitor diferit pentru copilul vostru. Faceți lucrurile altfel de dragul copilului pe care îl iubiți.
  7. Practicați îngrijirea de sine: autocompasiunea poate reduce stresul părinților și poate reface resursele interioare. Fiți buni cu voi înșivă și nu mai fiți autocritici!
  8. Îmbunătățiți calitatea căsătoriei: nu puneți relația conjugală pe plan secundar. O relație maritală de calitate, cooperarea dintre părinți și lipsa conflictelor maritale sunt asociate cu un stres parental scăzut și mai bune rezultate ca părinți.
  9. Angajați-vă în schimbare cu răbdare: schimbările necesită multă voință și au nevoie de timp. Schimbarea obiceiurilor adânc înrădăcinate nu se va întâmpla peste noapte. Aveți răbdare cu voi înșivă. Vor fi suișuri și coborâșuri, dar fiecare pas înainte, oricât de mic, contează. Perseverați, învățați din experiențe și mențineți o perspectivă pozitivă în timp ce treceți prin schimbări pentru a crea o versiune mai bună a voastră.
  10. Cereți ajutor: îndrumarea profesională, cum ar fi terapia, poate oferi un spațiu sigur pentru a procesa experiențele, pentru a înțelege modelele și pentru a dezvolta mecanisme de coping sănătoase.

Poți fi un părinte mai bun pentru copilul tău!

Nimeni nu a avut o copilărie perfectă, dar unii au avut mai multe provocări decât alții. Nu ne putem schimba copilăria.

Cu toate acestea, chiar și cei care s-au confruntat cu situații extrem de dificile în copilărie le pot depăș. Copilăria ne modelează, dar nu ne definește, iar înțelegerea trecutului ne permite să ne modelăm viitorul.

Da, putem fii părinți mai buni, chiar dacă am avut o copilărie nefericită, dacă vom lupta să fim diferiți de modelul în care am crescut, conchide psihologul.

„Când suntem hotărâți să schimbăm lucrurile pentru familia noastră, putem rupe ciclul răului pe care l-am simțit în copilărie.”

Sursă foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro