Sari direct la conținut

Premierul chinez Li Qiang va efectua o vizită oficială în Rusia și Belarus săptămâna aceasta

HotNews.ro
Premierul chinez Li Qiang alaturi de presedintele Xi Jinping, Foto: Ichiro Ohara / AP / Profimedia
Premierul chinez Li Qiang alaturi de presedintele Xi Jinping, Foto: Ichiro Ohara / AP / Profimedia

Premierul chinez Li Qiang va vizita Rusia şi Belarus săptămâna aceasta, a transmis luni Ministerul de Externe de la Beijing, citat de AFP și Agerpres.

În timpul vizitei, care va avea loc de marţi până vineri, Li Qiang va participa la „cea de-a 29-a întâlnire între şefii de guvern chinez şi rus”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Vizita are loc în contextul consolidării cooperării economice şi diplomatice între Beijing şi Moscova.

Parteneriatul strategic dintre cele două ţări s-a aprofundat şi mai mult de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, pe care China nu a condamnat-o niciodată.

Beijingul se prezintă ca o „parte neutră” în acest conflict şi pretinde că nu va livra arme niciunei părţi. Dar Washingtonul şi cancelariile europene acuză în mod regulat China că oferă Rusiei, care este ţinta unor sancţiuni occidentale majore, sprijin economic crucial în efortul său de război.

Preşedintele bielorus Alexandr Lukaşenko a vizitat China de două ori anul trecut, promiţând în decembrie că va fi „un partener de încredere pentru China”.

Belarus depinde în mare măsură de sprijinul politic şi financiar din partea Rusiei, iar teritoriul său a fost utilizat pe scară largă pentru manevrele ruseşti împotriva Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022.

În iulie, Belarus a devenit membru al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), un grup de cooperare care include China, India, Rusia şi ţările din Asia Centrală, cu ambiţia de a fi o contrapondere pentru Occident.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro