Sari direct la conținut

Reprezentantă a ambasadei SUA, convocată la MAE rus după ce jurnalişti americani au realizat reportaje în regiunea Kursk

HotNews.ro
Sediul Ministerului rus de Externe, din Piața Smolenskaia, Moscova, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia
Sediul Ministerului rus de Externe, din Piața Smolenskaia, Moscova, Foto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia

Rusia a anunţat marţi convocarea unei diplomate a ambasadei SUA la Moscova, Stephanie Holmes, care deţine funcţia de însărcinat cu afaceri şi conduce misiunea diplomatică americană în lipsa ambasadorului, pentru a-i transmite un protest după ce mai mulţi jurnalişti ai unor mass-media americane au intrat în teritoriile ocupate de Ucraina în provincia rusă Kursk şi au transmis de acolo reportaje.

„Au fost exprimate proteste puternice împotriva acţiunilor provocatoare ale reporterilor americani care au intrat ilegal în regiunea Kursk pentru a acoperi în mod propagandistic crimele regimului de la Kiev”, a afirmat Ministerul rus de Externe într-o postare pe Telegram, marți, conform France Presse și Agerpres.

Acesta mai menţionează că a protestat şi împotriva „participării PMC (companiilor militare private, n.r.) americane” în ofensiva ucraineană din Kursk, MAE rus susţinând astfel că mercenari americani iau parte la această operaţiune. Acţiunile acestora, continuă ministerul rus, „dovedesc clar implicarea Statelor Unite ca participant direct în conflict”.

După mai multe luni în care a pierdut teren în faţa trupelor ruse pe frontul principal din estul Ucrainei, armata ucraineană a pătruns pe 6 august în regiunea rusă de graniţă Kursk, unde armata rusă era slab desfăşurată. Până luni, după cum a susţinut preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, trupele ucrainene ocupaseră în Kursk un teritoriu de 1.250 de kilometri pătraţi şi 92 de aşezări.

Jurnalişti ai mai multor mass-media americane, printre care CNN, Washington Post şi New York Times, au transmis în ultimele zile reportaje din zone ale provinciei ruse trecute sub control ucrainean.

Şi doi jurnalişti ai postului italian RAI au transmis din provincia Kursk, astfel că MAE rus a convocat-o vineri pe ambasadoarea Italiei, care în replică a apărat munca „independentă” a jurnaliştilor de pe teren.


Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro