Sari direct la conținut

Grupul de mercenari Wagner susține că nu mai luptă în Ucraina

HotNews.ro
Mercenar Wagner în Bahmut, Foto: TASS / ddp USA / Profimedia
Mercenar Wagner în Bahmut, Foto: TASS / ddp USA / Profimedia

Mercenarii Wagner operează doar în Belarus și Africa și nu mai luptă alături de armata rusă în Ucraina, a susținut grupul într-o declarație pe Telegram, relatează Kyiv Independent.

Declarația, care a fost postată pe un canal de Telegram afiliat grupului Wagner, susținea că „nu există subalterni ai companiei nici în Rosgvardia (Garda Națională a Rusiei), nici în rândurile Ministerului rus al Apărării și nici în altă parte”.

Luptătorii Wagner nu iau parte la invadarea Ucrainei de către Rusia „în acest stadiu”, a spus grupul, susținând că „dacă situația se va schimba, aceasta va fi anunțată”.

Unitățile Wagner au fost esențiale pentru capturarea de către Rusia a orașului Bahmut din regiunea Donețk în mai 2023. Estimările sugerează că aproape 20.000 de mercenari, dintre care mulți dintre ei erau foști condamnați recrutați dintre prizonierii ruși la sfârșitul anului 2022, au murit în lupta pentru cucerirea orașului.

Evgheni Prigojin, liderul de atunci al grupării Wagner, a murit într-un accident aviatic în Rusia, pe 23 august 2023, la numai două luni după ce acesta a condus și-a condus trupele într-o scurtă rebeliune împotriva Kremlinului.

Unitățile Wagner au fost apoi încorporate în structurile militare oficiale rusești, cum ar fi Rosgvardia. Unitatea cecenă Akhmat a susținut în octombrie 2023 că un număr „masiv” de mercenari Wagner s-au alăturat ei.

Potrivit unui raport al Ministerului Apărării din Regatul Unit din 23 august, doar 5.000 de trupe Wagner erau atunci dislocate în Africa și Belarus, un număr infim față de vârful său de 50.000 în 2023.

Ucraina susține că Belarusul concentrează forțe la frontieră

Ministerul de Externe al Ucrainei a avertizat pe 25 august că Belarusul „concentrează un număr semnificativ” de armament și personal la granița cu Ucraina, dar și foști mercenari Wagner.

Kievul a cerut totodată Belarusului, un aliat apropiat al Rusiei, să retragă aceste trupe de la granița comună și a atenționat țara vecină cu privire la „erorile tragice” pe care le-ar putea comite sub presiunea Moscovei.

De altfel, amintim că mii de wagneriți au fost trimiși în Belarus, imediat după eșecul loviturii de stat condusă de Prigojin.

Politico scria în aprilie, citând oficiali americani, că gruparea Wagner s-a împărțit în cel puțin patru grupuri.
Potrivit sursei citate, unul dintre cele patru grupuri în care s-a împărțit Wagner se antrena alături de Garda Națională Rusă, în timp ce alte două grupuri operează sub controlul Ministerului Apărării și al serviciilor de informații ale Moscovei. Al patrulea grup, cunoscut sub numele de Africa Corp, încearcă să obțină controlul în unele capitale africane, au spus cei doi oficiali.

Minskul este cel mai apropiat aliat al Moscovei și găzduiește trupe și rachete rusești, dar în prezent nu este implicat direct în invazia Rusiei asupra Ucrainei.

INTERVIURILE HotNews.ro