Rușii revendică cucerirea altor două localităţi din Doneţk şi Lugansk / Tot mai aproape de Pokrovsk
Armata rusă a revendicat joi preluarea controlului a încă două localităţi din regiunile Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, unde continuă să avanseze în faţa trupelor ucrainene inferioare numeric şi ca putere de foc, transmit AFP, EFE și Agerpres.
În raportul său zilnic, Ministerul Apărării a anunţat preluarea localităţilor Mikolaivka, din Doneţk, şi Stelmahivka, din Lugansk, lângă frontiera administrativă cu Doneţk, ambele anexate de Rusia în septembrie 2022.
Mikolaivka se află la circa 15 km de Pokrovsk, un important nod logistic, de mai multe săptămâni ţinta trupelor ruse care se apropie, ceea ce a determinat autorităţile locale să ordone la 19 august evacuarea familiilor cu copii din oraş şi din împrejurimi.
Doneţk rămâne epicentrul luptelor
Potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de EFE, numai în ultima zi trupele ucrainene au suferit până la 2.080 de pierderi umane, în morţi şi răniţi.
Miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că situaţia este „extrem de dificilă” pentru armata ucraineană în apropiere de Pokrovsk, unde „sunt concentrate principalele eforturi ale Rusiei şi cele mai mari forţe”.
În pofida ofensivei surprinzătoare declanşate de Kiev pe 6 august în regiunea rusă Kursk, trupele ruse continuă în mod regulat să câştige teren în Doneţk, care rămâne epicentrul luptelor.
- Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro