Sari direct la conținut

Dăruiește Viață despre spitalul modular ATI construit din donații la Piatra Neamț: Am greșit. E un moment greu, dar important e să nu ascunzi, sperând să nu afle nimeni

HotNews.ro
Spital modular Piatra Neamt, Foto: Daruieste viata
Spital modular Piatra Neamt, Foto: Daruieste viata

​​Asociația Dăruiește Viață, care a anunțat la sfârșitul lunii trecute finalizarea lucrărilor la spitalul modular cu 17 paturi de Terapie Intensivă ce va înlocui secția ATI de la Piatra Neamț, distrusă în incendiul din noiembrie anul trecut, mărturisește că s-a strecurat o greșeală în acest proiect: constructorul a montat la saloanele ATI uși cu lățimea de 1,2 metri în loc de 1,4 metri, potrivit normelor prevăzute în lege.

„Totul părea în regulă, până s-a ajuns la ușile saloanelor de ATI. Am constatat atunci cu toții că trei dintre ele au fost montate greșit: lățimea din proiect și cea prevăzută de lege este de 1,4 m, constructorul însă a montat unele de 1,2 m”, spun reprezentanții ONG-ului care construiește și în București, din donații și sponsorizări, primul spital dedicat copiilor bolnavi de cancer din România.

Greșeala va fi îndreptată, iar reprezentanții Dăruiește Viață spun că „e greu când greșești, dacă îți pasă de ceea ce faci și de cei pentru care faci. De aceea, este cu atât mai important să nu ascunzi, să nu încerci să repari repede, sperând să nu afle nimeni. Și mai ales într-o societate în care prea des auzim ‘hai, lasă, că merge și așa!’ să refuzăm să facem așa și să arătăm că a-ți recunoaște greșeala este o bună ocazie pentru a face lucrurile mai bine. Pentru toți.”

„Probabil că până la sfârșitul săptămânii vom avea deja la Piatra Neamț ușile cu dimensiunile corecte”, mai spun reprezentanții asociației fondate de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu.

Mesajul Asociației Dăruiește Viață:

„Am greșit și o spunem cu amărăciune. S-a întâmplat la Piatra Neamț, într-un proiect dificil, făcut cu mult efort și în care ne-am dorit mai mult ca oricând ca totul să meargă perfect. Uneori, oricât te-ai strădui, oricâte măsuri ai lua, ceva nu-ți iese. Dincolo de asumare și remediere, greșeala poate fi o oportunitate din care să înveți, pentru a te asigura că nu se va întâmpla a doua oară.

Lucrurile au mers greu de la început. Vremea a fost neprietenoasă și ne-a întârziat mult. Apoi, a apărut problema unui nou post trafo și conectarea la energie elctrică a fost o nouă provocare. În iulie, am finalizat lucrările. La începutul lui august s-a realizat și conexiunea la rețeaua electrică, apoi s-au testat toate instalațiile. Așa că abia ieri, împreună cu Spitalul Județean am început recepția finală a clădirii, în vederea dării în funcțiune.

Totul părea în regulă, până s-a ajuns la ușile saloanelor de ATI. Am constatat atunci cu toții că trei dintre ele au fost montate greșit: lățimea din proiect și cea prevăzută de lege este de 1,4 m, constructorul însă a montat unele de 1,2 m.

Ușă salon ATI Piatra Neamț

Am început o analiză să înțelegem cum de a trecut neobservat acest lucru, cum de nimeni nu a observat că golurile lăsate sunt mai mici decât cele din planuri, cum de s-a lansat comanda pentru dimensiuni de uși care nu corespund cu cele din tabloul de tâmplărie. Vom identifica erorile de procedură și cu siguranță vom schimba modul în care se fac verificările pe parcursul proiectului. Aceasta este lecția noastră, care ne va face să devenim mai buni.

Dar până aflăm cauzele erorii, am găsit soluția. Mâine, constructorul va începe lucrările de mărire a golurilor celor 3 uși. Probabil că până la sfârșitul săptămânii vom avea deja la Piatra Neamț ușile cu dimensiunile corecte.

E greu când greșești, dacă îți pasă de ceea ce faci și de cei pentru care faci. De aceea, este cu atât mai important să nu ascunzi, să nu încerci să repari repede, sperând să nu afle nimeni. Și mai ales într-o societate în care prea des auzim ‘hai, lasă, că merge și așa!’ să refuzăm să facem așa și să arătăm că a-ți recunoaște greșeala este o bună ocazie pentru a face lucrurile mai bine. Pentru toți.”

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu

Spitalul modular cu 17 paturi de Terapie Intensivă care va înlocui secția ATI de la Piatra Neamț, distrusă în incendiul din noiembrie anul trecut, în care au murit 10 pacienți COVID, a fost finalizat și predat pe 27 iulie de Asociația Dăruiește Viață spitalului județean. Spitalul modular de la Piatra Neamț a costat 2,7 milioane de euro și a fost construit din donații și sponsorizări. Strângerea de fonduri a început în decembrie 2020, după incendiu, iar fundația spitalului a fost turnată la începutul lunii februarie.

„Asociația Dăruiește Viață construiește pentru prima dată ceva de la zero în Moldova. Este un spital la standarde europene. Este un spital care poate funcționa pe o perioadă de 5-10 ani, dacă este bine întreținut. Vrem foarte mult să arătăm cum se fac lucrurile în România, le spunem autorităților: Uite, așa se face! Sperăm să fie un început al schimbării sistemului medical românesc”, declara marți Carmen Uscatu, președintele și fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, pe 27 iulie.

„Arată ca un spital adevărat înăuntru, chiar dacă este un spital modular. Trăim într-o țară unde e greu să crezi că se pot face lucruri repede și bine”, spunea și Oana Gheorghiu, co-fondatoarea și vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață.

Spitalul modular a fost predat pe 17 iulie Spitalului Județean din Piatra Neamț de Asociația Dăruiește Viață. Din acel punct, Spitalul Județean trebuie să facă demersurile pentru obținerea tuturor avizelor și deschiderea spitalului pentru pacienți.

Spitalul modular ATI de la Piatra Neamț este al doilea spital modular ridicat de Dăruiește Viață în timpul pandemiei, după Spitalul Modular 1 Elias (38 paturi pentru pacienții cu COVID-19), unde au fost tratați sute de pacienți în ultimele luni.

Proiectul a însemnat o investiție de aproximativ 2,7 milioane de euro, fonduri strânse din donații și sponsorizări.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro