Cronică de carte: Religia clandestină în documentele poliției secrete

Religia clandestină în documentele poliției secrete. O istorie în imagini, volum apărut în anul 2024 la editura bucureșteană Humanitas avându-i ca editori pe Anca Șincan și James Kapaló, șochează prin ineditul său.

Firește, textele redactate de cei zece autori, unii români, alții din străinătate, cu toții specializați în probleme ale istoriei României din secolul al XX lea (Ionuț Biliuță, Iuliana-Cindrea Nagy, Roland Clark, Ágnes Hesz, James Kapaló, Dumitru Lisnic, Gabriela Nicolescu, Iemima Ploscariu, Anca Șincan, Tatiana Vagramenko), toate esențializate, toate succinte, întocmite cu o remarcabilă concentrare sunt importante.

Cum era anihilată rezistența religioasă

Ele sunt grupate în șapte capitole. O introducere care explică scopul lucrării și metodele ei de abordare și interpretare a materialului adus în discuție, un mini-studiu ce definește convingător conceptul de religie clandestină și limitele acestuia, plus alte cinci capitole cu conținut specializat. Capitole axate pe cercetarea unor personalități ale religiei clandestine, pe analiza creșterii ponderii femeilor în activitatea cultelor nerecunoscute de Stat, pe specificul literaturii religioase de tip samizdat, pe detalierea modurilor în care a acționat poliția secretă în operațiunea de supraveghere, limitare și chiar anihilare a respectivelor culte, pe rolul fotografiilor în documentare activității acestor culte. Cartea se fundamentează pe incursiuni atente în arhivele poliției secrete. Fie ea Siguranța ori Securitatea Statului:

Astfel de incursiuni nu sunt, desigur, noi și nici de dată tocmai recentă. Noutatea cărții de la Humanitas constă tocmai în faptul că autorii nu sunt preponderent interesați de a produce noi narațiuni, ci de a pune în evidență valoarea și semnificația mărturiilor materiale conservate care vorbesc despre felul, tenacitatea și agresivitate cu care organele represive ale Statului român, fie el burghez sau comunist, au urmărit activitatea acestor culte socotite ilegale .Au fost avute în vedere culte, mișcări religioase disidente, lideri, ca și enoriași obișnuiți. Mărturiile materiale în cauză sunt reprezentate de imagini, înscrisuri, carnețele în care sunt copiate de mână rugăciuni, fotografii, obiecte, fie ele de cult sau nu. Ș.a.m.d.

Varietatea acestora are propria ei valoare. La un moment dat, de pildă,  sunt reproduse în volum fotografii ale unor mașini de scris ori ale unor aparate de fotografiat confiscate. Respectivele mărturii materiale provin atât din teritoriul de azi al României cât și din Basarabia, Bucovina și Transnistria. Se au în vedere cultele ale căror membri vorbeau nu doar limba română, ci și maghiară sau germană. Toate aceste materiale au fost utilizate ca probe, ca documente servind în operațiunile de demascare și acuzare, aceasta însemnând și că semnificația și importanța lor au fost distorsionate interesat,  în vederea anihilării rezistenței religioase.

Statul burghez și-a concentrat atenția asupra Bisericii ortodoxe pe stil vechi, arhangeliștilor, inochentiștilor, precum și asupra unor neo-protestanți radicali. Vârfuri ale clandestinității religioase, nu au fost uitați nici ortodocșii și preoții acestora atunci când activitatea lor s-a asociat ori contopit cu acțiunile organizațiilor legionare. Mai ales în etapele istorice în care acțiunile acestora nu au fost pe placul regelui Carol al II lea ori pe cel al generalului Antonescu. Nu au fost uitați inși charismatici precum Petrache Lupu.

Uneori, acțiunile represive în contextul cărora instituțiile represive au confiscat materialele despre care dă seama cartea au fost justificate prin dorința de a întări unitatea Statului român de după 1 decembrie 1918. Încă o dovadă că Unirea de la 1918 nu s-a concretizat chiar atât de rapid și de simplu precum încerca să ne convingă că ar fi stat lucrurile istoriografia naționalist-comunistă.    

Încă și mai complexă și mai dură a fost activitatea în domeniu a Securității comuniste. Principalele sale obiective fiind cultele neoprotestante (un loc de frunte a revenit celor cunoscuți subi numele de Martori ai lui Iehova sau iehoviști) și, firește, Biserica greco-catolică. A cărei activitate clandestină a cunoscut un reviriment începând cu anii ‘70 ai secolului trecut. Organele represive ale Statului român aflate în subordinea PCR erau preocupate de identificarea noilor clerici, a spațiilor de cult secrete în care se săvârșeau servicii religioase clandestine (îndeosebi botezuri), de clarificarea modalităților de finanțare. Se face vorbire în carte și despre rușinoasa operațiune din anii ’80 de reciclare în hârtie igienică a unui consistent număr de Biblii primite din străinătate. – Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro