Sari direct la conținut

Hamas revendică atacul terorist de lângă Tel Aviv, în care au murit cel puțin șapte persoane

HotNews.ro
Atac terorist la Jaffa / FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Atac terorist la Jaffa / FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Brigăzile Al-Qassam, brațul înarmat al Hamas, și-au asumat responsabilitatea pentru atacul terorist de la Jaffa de marți seara, în care cel puțin 7 persoane au murit, iar alte 16 au fost rănite, relatează Reuters și Times of Israel.

Hamas spune că cei doi terorişti care au comis atacul, Mohammad Mesek şi Ahmed Himouni din Hebron, sunt membri ai grupării teroriste.

Numele a șase dintre victime au fost făcute publice, potrivit Times of Israel: Revital Bronstein, 24 de ani, Ilia Nozadze, 42 de ani, Shahar Goldman, 30 de ani, Inbar Segev Vigder, 33 de ani, Nadia Sokolenco, 40 de ani, și Jonas Chrosis, 26 de ani. 

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că una dintre victimele atacului de la Jaffa este cetățean moldovean.

„Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova  își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacului terorist din Yaffo, Tel Aviv, produs în seara zilei de 1 octombrie 2024. Ambasada Republicii Moldova în Israel este în contact permanent cu autoritățile locale, fiind în așteptarea confirmării oficiale a identității victimei. De asemenea, misiunea noastră diplomatică este pregătită să ofere rudelor și apropiaților victimei toată asistența consulară ce se impune”, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.

Amintim că marți seară un terorist înarmat cu o pușcă de asalt și unul cu un cuțit au atacat  civili lângă o stație de tramvai, înainte de a continua pe jos, țintindu-o pe oameni pe strada Ierusalim din acest oraș.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro