Sari direct la conținut

Un documentar care pretinde că a aflat identitatea lui Satoshi, creatorul enigmatic al bitcoin, face furori în streaming

HotNews.ro
Un documentar care pretinde că a aflat identitatea lui Satoshi, creatorul enigmatic al bitcoin, face furori în streaming
Un bust dedicat lui Satoshi, creat de artiștii maghiar Réka Gergely și Tamás Gilly, a fost dezvelit în 2021 în Parcul Graphisoft din Budapesta, FOTO: Attila Kisbenedek / AFP / Profimedia Images

Un documentar nou care pretinde că a descoperit cine este cu adevărat Satoshi Nakamoto, creatorul necunoscut al bitcoin, a urcat rapid în clasamentele celor mai populare filme aflate în streaming, relatează Markets Insider.

Money Electric: The Bitcoin Mystery, documentarul produs de HBO, susține că inventatorul bitcoin este un programator canadian obscur numit Peter Todd.

Comunitatea crypto a așteptat cu sufletul la gură lansarea documentarului, însă aproape nimeni nu se aștepta ca Todd, un consultant în criptografie aplicată la GitHub, să fie prezentat drept Satoshi.

Documentarul a avut premiera marți în Statele Unite și a urcat deja până pe poziția a doua în clasamentul celor mai urmărite filme pe Max, platforma de streaming a conglomeratului Warner Bros. Discovery, care deține și televiziunea HBO. Documentarul despre presupusul creator al bitcoin este devansat în clasament doar de Salem’s Lot, filmul bazat pe romanul omonim al lui Stephen King din 1975.

Înainte de apariția documentarului, unii membri ai așa-zisei comunități „crypto” au pariat pe identitatea pe care documentarul HBO o va vehicula pentru Satoshi. Însă numele speculate de „crypto-entuziaști” au fost în mare parte cele cunoscute în rândurile lor: Len Sassaman, un fost programator și criptograf, inginerul în știința calculatoarelor Nick Szabo sau Adam Back, CEO-ul companiei de blockchain Blockstream.

Însă cineastul american Cullen Hoback, cunoscut pentru documentare apreciate ca Terms and Conditions May Apply sau Q: Into The Storm, susține că Todd este cel mai probabil „suspect” și oferă mai multe dovezi în acest sens.

Ce argumente aduce documentarul HBO privind identitatea lui Satoshi

De exemplu, documentarul arată o postare din 2010 făcută pe un forum despre bitcoin în care Todd răspunde la un continuare a unui mesaj publicat de Satoshi ca și cum îi continuă ideea. Hoback afirmă că cele două postări arată ca și cum Todd s-a încurcat și a postat al doilea mesaj de pe contul său personal, în loc să îl publice de pe cel al lui Satoshi.

Enigmaticul creator al bitcoin și-a trimis ultimul mail către comunitatea crypto în aprilie 2011, spunând că s-a apucat de alte lucruri. Exact atunci s-au oprit și postările de pe contul lui Todd.

Unii din comunitatea crypto cred de ani de ani de zile că dispariția enigmatică a lui Satoshi demonstrează că el a fost programatorul american Len Sassaman, care s-a sinucis în iulie 2021.

Hoback aduce și alte dovezi în sprijinul teoriei sale, unele dintre ele având de-a face cu parcursul profesional al lui Todd după 2011. Printre altele, el a eliminat din CV-ul său faptul că știe să programeze în C++, limbajul de programare care a fost folosit pentru crearea bitcoin.

Cineastul american consideră de asemenea că postările făcute de Todd și Nakamoto pe forumurile crypto arată că cei doi împărtășesc anumite alegeri lingvistice și gramaticale.

Programatorul canadian neagă ferm că este creatorul bitcoin

Însă programatorul canadian a negat că este Satoshi. „Voi recunoaște că ești destul de creativ. Inventezi niște teorii nebunești. E fantasmagoric”, a declarat el în fața camerei.

„Dar da, voi spune desigur că sunt Satoshi. Și sunt și Craig Wright”, a adăugat el în glumă, referindu-se la inginerul australian în știința calculatoarelor care pretinde de ani de zile că este creatorul bitcoin. Afirmațiile sale au fost desființate recent de justiția britanică.

Todd a fost contactat de jurnaliștii de la The New York Times pentru a fi întrebat dacă este Satoshi, un lucru pe care l-a negat din nou, la fel ca în documentar.

„Deci, să rămână scris, nu sunt Satoshi”, a subliniat el, adăugând că întrebarea „este una fără sens, fiindcă Satoshi ar nega asta pur și simplu”.

Identitatea lui Satoshi, cel mai mare mister al comunității crypto

Este crezut că Satoshi Nakamoto, oricine ar fi el, nu s-a întâlnit niciodată în persoană cu colaboratorii săi, comunicând doar prin intermediul internetului.

El a publicat în 2008 documentul care avea să stea la baza creării bitcoin, unul care își imagina un sistem de plăți descentralizat și anonim.

După lansarea bitcoin în 2009 el a continuat să comunice cu fanii criptomonedei pe forumuri online până în decembrie 2010. El a anunțat apoi într-un email trimis unui colaborator în luna aprilie a anului următor când a anunțat că se apleacă asupra altor interese.

The Independent scria în 2021, citând speculațiile din comunitatea crypto, că Satoshi ar fi rămas în posesia a 750.000-1.100.000 de bitcoini.

După ce prețul bitcoin a crescut exploziv în timpul pandemiei de COVID-19 și a ajuns până la 68.000 de dolari, averea sa s-ar fi ridicat până la 73 de miliarde de dolari.

La momentul respectiv ar fi fost al 15-lea cel mai bogat om din lume. Însă aceste estimări trebuie privite mereu cu o notă de scepticism, zvonurile privind averea fabuloasă a lui Satoshi făcând parte din aura de mister din jurul său.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro