Sari direct la conținut

Primarul oraşului Buşteni, reținut joi într-un dosar de purtare abuzivă, a fost eliberat

HotNews.ro
Primarul oraşului Buşteni, reținut joi într-un dosar de purtare abuzivă, a fost eliberat
Sursa foto: Mircea Corbu / Facebook.com

Primarul oraşului Buşteni, Mircea Corbu, a fost eliberat, vineri, după ce Judecătoria Sinaia a respins propunerea procurorilor privind arestarea preventivă în dosarul în care este acuzat că a lovit o subalternă. Decizia judecătorilor nu este definitivă, potrivit Agerpres, care citează portalul instanțelor de judecată.

Mircea Corbu a fost reţinut joi pentru 24 de ore, într-un dosar în care este acuzat de o angajată a Consiliului Local că a agresat-o fizic și verbal.

Pe 16 octombrie, Inspectoratul de Poliție Prahova a primit o plângere împotriva edilului în vârstă de 58 de ani, după ce a agresat fizic și verbal directoarea unei societăți, aflate în subordinea Consiliului Local. 

Câteva zile mai târziu, pe 24 octombrie, Poliția Prahova a anunțat continuarea cercetărilor față de Corbu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, precum şi pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă.

Primarul neagă acuzațiile

Săptămâna trecută, când a avut loc agresiunea reclamată de femeie, polițiștii au declarat că între cei doi a avut loc o neînțelegere. „Ulterior, conflictul a degenerat, iar bărbatul ar fi lovit-o pe femeie în zona capului şi ar fi dat-o afară din biroul în care a avut loc conflictul”, mai spun polițiștii.

Contactat telefonic după incident, primarul Mircea Corbu a negat că ar fi fost violent cu femeia care l-a reclamat, susţinând că tot ce i se întâmplă are conotaţii politice.

Edilul a povestit că femeii i s-a solicitat să părăsească biroul pentru că sediul societăţii trebuie schimbat, fiind mutat la 80 de metri distanţă, pentru implementarea unui proiect care prevede montarea de camere de supraveghere.

„Oamenii stăteau la uşă şi nu voia să elibereze camera să monteze acea aparatură. Ba din contră, am zis că doamna, care îmi e ca un copil, îmi dă şi vreuna”, a spus edilul.

INTERVIURILE HotNews.ro