Ce înseamnă parentingului permisiv și de ce poate fi o capcană. Psiholog: „Explorarea fără limite, creativitatea haotică nu sunt educative”

Crescuți într-un stil de educație autoritară în care părintele decidea și copilul executa, mulți dintre părinții de azi au căzut în extrema cealaltă. Permit copiilor lor absolut orice și-i lasă să decidă cum ar dori să experimenteze viața. Numit și „parenting indulgent”, acest stil de educație este mai degrabă nerecomandat de terapeuți și medici.

Părinți calzi și prietenoși gata să spună da copiilor lor oferind acces nelimitat la tot ce este distractiv? Preferați să țineți disciplina departe de copii din dorința de a fi considerați cei mai buni prieteni ai copiilor? Ei bine, înseamnă că ați bifat toate căsuțele unui „parenting permisiv” sau „parenting indulgent”, cum i se mai spune.

Așteptări minime de la copii

Literatura de specialitate vorbește despre patru stiluri de patrenting: autoritar, democratic, permisiv și neimplicat. Fiecare dintre ele are avantaje și dezavantaje.

Potrivit studiului Types of Parenting Styles and Effects on Children – Tipuri de educație parentală și efectele lor asupra copiilor – accesibil pe site-ul Bibliotecii Naționale de Medicină al guvernului SUA, părinții adepți ai stilului de parenting permisiv sunt de obicei calzi și îngăduitori, adesea având așteptări minime de la copiii lor. Sunt acei părinți care impun puține reguli și mențin o comunicare deschisă, permițând copiilor să facă cam ce îi taie capul. Disciplina aproape că lipsește, pentru că părinții permisivi pun mai mult preț pe rolul de prieten al copiilor lor decât pe rolul tradițional bazat pe autoritatea părintească.

Caracteristicile stilului permisiv

„În dorința părinților de a oferi o educație democratică, de a dezvolta potențialul unic al copiilor și de a le asigura o creștere fără frustrări și supărări, constatăm prea des un comportament care se încadrează la ceea ce am putea identifica astăzi ca fiind parenting permisiv sau foarte permisiv”, subliniază psihologul psihoterapeut Mihai Copăceanu.

De cele mai multe ori, adaugă acesta, această extremă este consecința faptului că unii dintre părinți au trăit într-o societate cu reguli stricte și dure, supuși autorității apăsătoare a părinților și, mai grav, violențelor psihologice și fizice. „Drept urmare, tocmai pentru a nu experimenta aceleași suferințe pare justificată cealaltă extremă – cea a parentingului hiperpermisiv”, explică Mihai Copăceanu.

Cele mai comune caracteristici ale unui parenting permisiv se referă la absența regulilor. Încă din primii ani de viță ai copilului, părinții sunt extrem de îngăduitori față de majoritatea acțiunilor lui. Nu impun limite, iar consecințele acțiunilor copiilor sunt ignorate. „Ceea ce este în contradicție cu principiile învățării și ale educației”, avertizează Copăceanu.

În profunzime, adaugă psihologul, putem constata că este vorba de o lipsă a responsabilității părinților, care în viziunea lor este înțeleasă ca având un rol educativ: „Pe scurt, copilul nu este corectat când greșește și este lăsat să experimenteze orice, să fie creativ și liber și să învețe din eventualele greșeli. Ceea ce nu se întâmplă. Explorarea fără limite, creativitatea haotică nu sunt educative.”

Copiii au nevoie de reguli

Cel mai dese exemple le pot oferi învățătorii și profesorii întâlnesc zilnic nu doar cu copii care nu asigură liniștea în clasă în timpul orelor, dar sunt lipsiți de orice formă de respect față de disciplină, făță de școală și față de profesor, pe principiul „fac ce vreau eu și fac pentru că mi se permite și sunt liber”, atrage atenția Mihai Copăceanu.

În realitate, copiii au nevoie de reguli și de viață structurată: „Au nevoie de program, de disciplină și chiar de abilități de a-și gestiona propriile frustrări și neplăceri, atunci când nu obțin ceea ce își doresc, indiferent de vârstă. Învățând și respectând regulile din familie, de la școală și din societate, încă de la o vârstă mică, ei înțeleg mediul în care trăiesc ca fiind unul sigur și predictibil. Iar siguranța este esențială pentru dezvoltarea încrederii de sine.”

Potrivit studiului mai sus citat, regulile limitate adoptate în stilul de parenting permisiv ajung să se reflecte negativ asupra copiilor periclitându-le printre altele și sănătatea. De exemplu, pot dezvolta obiceiuri alimentare nesănătoase, mai ales în privința gustărilor, crescând riscul de obezitate și alte probleme de sănătate mai târziu în viață. Copiii crescuți astfel se bucură de o libertate considerabilă luând propriile decizi cu privire la ora de culcare, la efectuarea temelor sau la timpul petrecut în fața computerelor și a televizoarelor. Părinții oferă copiilor puține îndrumări cu privire la moderație.

Partea pozitivă a acestui fel de educație constă în faptul că un copil crescut permisiv posedă, în mod obișnuit, o bună stimă de sine, are abilități sociale decente, dar el poate fi totodată impulsiv, pretențios, egoist și cu mari dificultăți în ceea ce privește respectarea regulilor.

Copiii crescuți fără disciplină și fără reguli, conchide psihologul Mihai Copăceanu, ajung să fie adulți care își arogă o serie de drepturi și libertăți, ceea ce va duce la un permanent conflict cu regulile societății și comunității în care ei vor trăi: „Le va fi deosebit de greu să se adapteze la primul loc de muncă, de exemplu. Evitarea unor mici frustrări în copilărie duce la neadaptare și suferință mult mai gravă la vârsta maturității. Or, viața adulților, indiferent de societatea în care trăiesc este guvernată de reguli și legi pentru a deveni una funcțională.”

Sursa foto: Dreamstime.com