Sari direct la conținut

Falimentul Euroins: Bulgarii de la EIG au pierdut procesul la Curtea Europeană de Justiție – 230.000 de asigurați și 1.200 de creditori așteaptă în România

HotNews.ro
Falimentul Euroins: Bulgarii de la EIG au pierdut procesul la Curtea Europeană de Justiție – 230.000 de asigurați și 1.200 de creditori așteaptă în România
Colaj Hotnews. Foto: Shutterstock și Inquam Photos / Octav Ganea

Euroins Insurance Group (EIG) a pierdut la Curtea europeană procesul cu EIOPA, autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale, iar instanța a decis ca EIG să suporte și costurile de judecată. Datoriile mari ale companiei Euroins sunt însă în România, la asigurați, furnizori și alți creditori.

În vara lui 2023, Euroins s-a adresat Curții de Justiție a UE. A cerut anularea raportului autorității europene de asigurări și pensii ocupaționale (EIOPA) privind solvabilitatea Euroins România. Firma din Bulgaria, lider RCA în România,  a susținut că i s-ar fi încălcat drepturile. Ce se întâmplase?

  • Euroins Eomânia, fostul lider RCA la care românii aveau asigurate peste 2 milioane de mașini, a rămas fără autorizația de funcționare după o decizie luată în data de 17 martie 2023 de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Autoritatea a solicitat în instanță și deschiderea procedurii de faliment.
  • Motivul? Fondurile de care Euroins trebuia să dispună pentru acoperirea datoriilor potențiale către toți asigurații au fost insuficiente, firma având un deficit de capital de solvabilitate (SCR) de 2,2 miliarde de lei și un deficit de capital minim (MCR) de 1,75 miliarde de lei.
  • Lipsa fondurilor necesare a fost constatată ulterior și de o analiză separată făcută de EIOPA – autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale, pe baza datelor comunicate de ASF, raport pe care bulgarii de la EIG l-au atacat inclusiv la Curtea Europeană de Justiție.
  • Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), care plătește despăgubiri în contul firmelor intrate în faliment, a primit de la creditorii Euroins peste 230.000 de cereri de plată, până la data de 31 martie 2024. Dintre acestea însă, doar peste 30.000 de cereri au fost aprobate la plată, sumele plătite păgubiților depășind 255,2 milioane de lei.
  • Separat, în instanță, aproximativ 1.200 de păgubiți și creditori au de recuperat de la Euroins, 842 milioane de lei creanțe certe, restul sumelor solicitate în instanță depășind 3,1 miliarde de lei, potrivit datelor anunțate în primăvara acestui an de CITR, lichidatorul judiciar al asigurătorului.

În decizia luată în data de 16 octombrie 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) trece în revistă istoricul acestui proces, arătând că atât Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) din România, cât și instituția similară din Bulgaria i-au solicitat puncte de vedere legate de situația financiară a Euroins România în raport cu cerințele Directivei Solvabilitate II din UE.

Curtea de Justiție a UE a respins acuzațiile EIG, acționarul Euroins

Curtea Europeană de Justiție arată în decizia sa că raportul EIOPA a fost adoptat și transmis autorităților de supraveghere române și bulgare ulterior retragerii autorizației Euroins, iar instanța română a refuzat ca probă acest raport în procesul în care s-a cerut suspendarea deciziei ASF.

  • „Curtea reține de la început că raportul atacat a fost adoptat și transmis autorităților de supraveghere române și bulgare la o dată ulterioară datei la care a fost adoptată decizia de retragere. Decizia de retragere a fost adoptată de autoritatea română de supraveghere la 17 martie 2023, iar raportul respectiv a fost adoptat la 28 martie 2023.
  • În plus, Curtea subliniază, așa cum a procedat EIOPA, că instanța română aflată în sesizarea procedurii provizorii prin care se urmărea suspendarea efectelor deciziei de retragere a refuzat să admită raportul atacat ca probă în cadrul acestei proceduri provizorii.
  • În aceste împrejurări, reclamanta nu poate susține în mod rezonabil că raportul atacat a avut efecte juridice obligatorii în ceea ce privește decizia de retragere sau în ceea ce privește decizia instanței române de judecată privind suspendarea efectelor acestei decizii”, se arată în decizia Curții.

În ceea ce privește conținutul raportului atacat, Curtea reține, printre altele, că acesta constă într-o evaluare a rezervelor tehnice brute și nete de reasigurare pentru portofoliul de răspundere civilă auto al Euroins România.

  • „Se stabilește doar că Euroins România a avut o deficiență pe baza datelor transmise către EIOPA de către autoritatea română de supraveghere. În plus, raportul atacat nu conține recomandări cu privire la măsurile care trebuie adoptate față de Euroins România.
  • Dimpotrivă, la pagina 7 din respectivul raport, se precizează că acesta se citește fără a aduce atingere competenței autorității române de supraveghere pentru supravegherea Euroins România”, menționează instanța UE.

Din aceste motive, Curtea de Justiție a UE a respins acțiunea EIG ca inadmisibilă. În plus a decis că EIG va suporta și cheltuielile de judecată efectuate de EIOPA în acest proces.


Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro