Despre încăpățânarea de a nu iubi doar oameni

– Știți cât cântărește un urs polar?

– Suficient cât să spargă gheața dintre noi!

It’s an ice breaker, v-ați prins? E OK dacă n-ați râs, nu sunteți primii. Fie, o las mai ușor cu gluma și vă povestesc despre o iubire cât se poate de serioasă.

In my early 20s, am realizat că schimbările climatice are no bullshit. Țin minte că eram la un prieten acasă, și la televizor era un urs polar, vai de el, care căuta mâncare. Nu mă puteam uita, dar ascultam vocea din off care spunea că urșii polari sunt nevoiți să înoate din ce în ce mai mult pentru a se hrăni și mulți mor din cauza epuizării. 

Doi–trei ani mai târziu, citeam despre un caz extraordinar în care o ursoaică a trebuit să înoate peste 400 de kilometri pe parcursul a nouă zile. A reușit să supraviețuiască, găsind în final o bucată de gheață suficient de mare încât să o susțină. Însă puiul ei a murit în timpul călătoriei.

Subiectul mă frământa constant, dar, de fiecare dată când încercam să vorbesc cu cei din jurul meu, discuțiile se încheiau rapid cu: „Of, săracii! Dar, na, ce putem face noi?” Și ne vedeam de bere. 

Într-adevăr, nici eu nu știam ce să fac. Mai băgam câte o trivia: „Băi, voi știți că a apărut un hibrid între grizzly și polar: un GROLAR?! Vă dați seama cât de disperați sunt, săracii, încât au ajuns să iasă din raza lor ca să se împerecheze?” Dar reacțiile erau în jurul aspectului acelui hibrid și ce culori de rahat avea. Eu încercam să duc, de fapt, discuția la importanța gheții, cum urșii folosesc gheața ca platformă pentru a vâna foci, pentru a se reproduce, pentru a hoinări și, uneori, pentru a se adăposti. Și cum se poate face ceva totuși, dacă se vrea, cât să nu mai crească temperaturile.

Pe măsură ce treceau anii, eram tot mai descurajată. Nu reușeam noi să găsim soluții decente pentru câinii fără stăpâni din București, darămite să ne pese de urșii de la Polul Sud! Ideea că acțiunile noastre contribuie la topirea ghețarilor încă era SF pe meleagurile noastre. 

Terminasem facultatea de vreo doi ani și treceam printr-o perioadă în care habar n-aveam ce vreau să fac cu viața mea, cu atât mai puțin puteam fi eu cea care va găsi miraculos soluția salvatoare pentru urși. Așa că m-am luat și eu cu viața și „mi-am parcat” suferința, conștientă fiind că, dacă nu facem nimic, populația urșilor polari va scădea drastic până în 2050, iar până-n 2100 vor dispărea cu totul din cauza încălzirii globale. Pe cine mai interesau detaliile tehnice, cum că urșii polari se află în vârful lanțului trofic și au un rol crucial în sănătatea și echilibrul mediului marin? 

In my mid 20s, am realizat că îmi place să lucrez cu oamenii și, devenind educator în drepturile omului, am născocit o agendă „diabolică”: îi voi învăța pe oameni despre drepturile lor, ca apoi să fac legătura și cu biodiversitatea. Așa o să ajung la inimile lor, cât să-mi devină aliați pentru a salva urșii polari! Era un plan cu bătaie lungă; nu-mi făceam prea multe speranțe că voi avea succes. Și totuși, de-a lungul anilor, am reușit să perseverez. Mă rog, cei din jurul meu ar spune că exageram nițel cu durerea mea. Niciun ieșit la bere nu se termina fără urși la masă: „Noi ne distrăm aici în timp ce urșii polari dispar!” 

Aveam acasă o colecție de urși sub diverse forme și materiale. Biroul meu era (și este încă) plin de urși polari din porțelan, felicitări, ilustrații, tablouri. Pisică-mea Fifi pare deranjată că altarul n-are chipul ei, dar, din fericire, specia ei măcar e privilegiată. Încă.

Când mi-am făcut primul tatuaj, au venit reacțiile: „Desigur, ce altceva puteai să-ți faci!” Nu eram fană tatuaje și îmi era nițel teamă că se tot zicea că nu te poți opri la un singur tatuaj după ce l-ai făcut pe primul. L-am făcut ca un statement. Doisprezece ani mai târziu, am rămas cu același singur tatuaj, care intră tare frumos în firul poveștii mele când le povestesc celor din jur cum am devenit eu activistă. 

Într-o zi, un prieten mi-a spus: „Auzi, nu crezi că e momentul să lași socialu’ și să te bagi pe mediu, ca să salvezi odată urșii ăia?!”

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Alina Afle

Parteneriat media