Fiica lui Mircea Geoană explică pentru prima dată de ce a copiat discursul nepoatei lui Trump. Ana Geoană:„Poate m-am inspirat un pic cam mult”
Ana Geoană a recunoscut, duminică seară, în timpul unei dezbateri la Antena 3 CNN că „s-a inspirat” din discursul pe care nepoata lui Trump, Kai, l-a avut la Convenția Republicanilor de pe 17 iulie, atunci când a trebuit să susțină un discurs despre tatăl său într-o dezbatere electorală.
„Poate m-am inspirat un pic cam mult, dar ce am spus rămâne valabil și o să vă spun câte ceva cu propriile cuvinte de data asta. Tatăl meu e cel mai determinat om pe care-l cunosc, e cel mai harnic și cel mai onest, aceste lucruri le-am văzut în viața lui personală dar vreau să vă spun că le-am văzut și în viața profesională”, a spus Ana Geoană.
Ea a adăugat că aceste calități sunt „contagioase, toți avem aceste valori și se înconjoară doar cu oameni așa” și a susținut că tatăl ei este „singurul care luptă pentru țara noastră și nu pentru el”. „Tata, îți mulțumesc pentru tot ce faci, ești un erou”, a afirmat Ana Geoană.
Pe 29 octombrie, Ana Geoană a fost invitată pe scenă, tot la o dezbatere de la Antena 3 CNN, pentru a vorbi dspre tatăl său.
Ulterior, jurnalistul Patrick Andre de Hillerin, de la „Cațavencii” a remarcat că Ana Geoană a ținut un discurs similar cu cel susținut de Kai Trump, nepoata de 17 ani a fostului președinte american, la Convenția Republicană din 17 iulie.
El a analizat cele două texte și a remarcat că discursul Anei Geoană este unul tradus și adaptat după cel al lui Kai Trump și prezintă mai multe fragmente care dovedesc acest lucru.
Potrivit analizei, cinci fragmente din cele două discursuri rostite la trei luni distanţă se aseamănă. Inclusiv formula de final a discursului fiicei lui Mircea Geoană: „Tata, eşti o inspiraţie şi te iubesc!” – este copiat după cel al nepoatei republicanului care a câștigat cursa pentru Casa Albă.
Mircea Geoană a precizat că nu știa ce discurs urmează să susțină fiica sa și a catalogat tot incidentul drept „o poznă”.
„Nu, nu ştiam. S-a pregătit singură. Cred că a fost un segment scurt dintr-o intervenţie mai lungă. Efectiv, a încercat din toată inima să mă ajute, îi mulţumesc foarte mult. Se mai întâmplă şi mici pozne de acest gen. În America, acel tip de limbaj este unul relativ standardizat în astfel de momente. Îi mulţumesc foarte mult şi lui Alex, mă bucur mult că au fost alături de mine şi chiar am fost foarte, foarte emoţionat”, a spus Mircea Geoană, într-o emisiune la Prima TV.