INTERVIU. Călin Georgescu, văzut de criticul lui Viktor Orban: „Ne-am uitat la secţiunea în comentarii și am zis «Ce proşti!», fără să ne dăm seama că oamenii de acolo au aceleaşi drepturi ca noi, «deştepţii»”

„Cvasilovitura de stat dată de CCR în numele democraţiei poate deveni un precedent care poate fi folosit de orice lider politic iliberal care va apela la o şmecherie instituţională ca să-şi elimine adversarul”, spune istoricul Stefano Bottoni într-un interviu în care descrie ce au în comun Viktor Orban şi Călin Georgescu.

Istoricul de origine italiano-maghiară Stefano Bottoni este unul dintre cei mai avizaţi cercetători și critici ai ascensiunii politicii iliberale din Ungaria lui Viktor Orbán, ai biografiei şi ai transformării politice a liderului de la Budapesta. Este profesor la Universitatea din Florența, unde predă istoria Europei de Est și istorie universală, şi are un doctorat despre Regiunea Autonomă Maghiară din România din comunism.

Ajuns în România pentru a lansa cel mai recent volum al său, „Geniul Panoniei”, în care analizează biografia şi ascensiunea politică a lui Viktor Orban, Stefano Bottoni s-a văzut în mijlocul unei crize politice, generată de decizia Curţii Constituţionale de a anula primul tur al alegerilor prezidenţiale. El a acordat un interviu pentru publicul HotNews.ro în care compară felul în care Călin Georgescu a adus în spaţiul public un discurs extremist specific trecutului României cu felul în care Viktor Orban s-a folosit de aceleaşi metode pentru a ajunge la putere în Ungaria.

Volumul lui Bottoni face mai multe paralele între Budapesta şi Bucureşti şi vorbeşte despre cum politicienii iliberali se folosesc de slăbiciunea democraţiei şi magnetismul personal pentru a-şi păcăli cetăţenii. El dă exemplul lui Viktor Orban care, deşi s-a remarcat la începutul carierei drept un politician anti-rus, acum este singurul lider UE care menţine relaţii cu Vladimir Putin.

„Clasa politică a guvernat cu combinaţii pe sistem kamasutra şi a eşuat. Trebuie să se schimbe”

HotNews.ro: Cum vă explicaţi fenomenul Călin Georgescu?
Stefano Bottoni: Cred că percepţia de pe reţelele sociale este cea reală, pentru că avem în ţară un sentiment foarte puternic de dezamăgire faţă de clasa politică, şi nu doar faţă de un partid sau un politician anume, ci faţă de politicianism, ca în perioada interbelică. Acesta e elementul care cred că leagă situaţii foarte diferite, ca România interbelică şi România de astăzi.

Democraţia românească din perioada interbelică a venit după o restructurare majoră, odată cu Primul Război Mondial şi cu Marea Unire, cu un stat foarte fragil, cu o frustrare intelectuală şi socială din partea celor care se simţeau defavorizaţi – precum tinerii din Garda de Fier. Acest mediu a început o revoltă pe care o numeau antipoliticianism, anticorupţie.

Cred că putem face o paralelă cu acea perioadă, iar ea indică faptul că spiritul legionar, antipoliticianist, contrarevoluţionar a rămas în viaţă. Astăzi, lozincile sunt similare, dar şi problemele sunt similare.

Viaţa politică din România interbelică era extrem de coruptă. Regimul Brătianu nu era mult mai bun, aşa că doleanţele oamenilor erau perfect justificate. Problema era însă soluţia adusă. Din partea Gărzii de Fier din anii ‘30, de pildă, cu tot cu mobilizarea de tip totalitar, mistic, ultrareligios, antioccidental din punct de vedere al alianţelor, antisemită.

Suveranitatea era atunci şi este şi acum o temă foarte, foarte importantă. Discursul interbelic spunea că „suntem suverani doar pe hârtie”. Şi, întrucâtva, era adevărat, economia ţării era destul de mult în mâna străinilor. Capitalul era străin. Şi acum, cu multinaţionalele şi corporaţiile străine, renaşte acelaşi tip de discurs. „Suntem o colonie”, se spune acum.

– Aţi lansat recent volumul „Geniul Panoniei”, în care descrieţi ascensiunea lui Viktor Orban. Credeţi că modelul politic al lui Orban poate fi replicat şi în România?
– Viktor Orban a fost, în Ungaria, cel care a transformat aceste sentimente ale stomacului într-o politică foarte bine concepută, aproape coerentă din punct de vedere intelectual, a utilizat gânditori ca Antonio Gramsci, teoreticianul cel mai cunoscut al stângii italiene din anii ’20, şi conceptul de „hegemonie culturală”, bazat pe elemente precum suveranitatea, naţiunea, creştinismul, tradiţiile, familia.

Ideea că Europa Centrală şi de Est este un fel de colonie a Occidentului a avut o priză la poporul din Ungaria şi cred că o parte a succesului lui Orban e pentru că a dat voce acestui sentiment, cu ideea că noi ne luptăm cu Bruxelles şi nu ne supunem ca ceilalţi.

Orban a creat un model, pe care liderii din prezent l-au francizat. Dar nu trebuie să uităm că Orban a fost primul lider din Europa care, în iulie 2016, când Donald Trump a candidat la prezidenţialele din SUA, a spus: „acesta este omul nostru”. Şi şi-a păstrat ideea până astăzi. Aşa că Ungaria, ţară micuţă, fără importanţă strategică, a devenit finanţator al dreptei americane. A devenit o puternică legătură infrastructurală pentru această nouă internaţională iliberală.

Eu cred că România şi Călin Georgescu se înscriu într-un cadru mai general al acestei noi politici. Diferenţa e pragmatismul cu care această putere e gestionată odată ce e cucerită.

Secretul lui Orban – faptul că Orban nu doar a cucerit puterea, dar a rămas relevant – e că a fost foarte, foarte flexibil în felul în care a gestionat raporturile cu Bruxelles. Luptă, luptă, dar şi multe compromisuri de culise cu diplomaţiile germană şi franceză, cu multinaţionale etc. Un exemplu: Germania investeşte în Ungaria mai mult decât în România în sectorul armelor. Este aparent inexplicabil din punct de vedere geopolitic, dar e un fapt.

– Îl putem compara pe Viktor Orban cu Călin Georgescu?
– Orban este foarte, foarte deştept faţă de majoritatea personajelor care au apărut, precum Dan Diaconescu, Călin Georgescu sau alţii. Nu se poate compara! Orban face politică de aproape 40 de ani, a trecut prin şcolile occidentale, a fost şi mai este parte a elitelor occidentale, se întâlneşte cu oricine vrea!

În cazul lui Orban, a contat foarte mult contextul ascensiunii sale. Criza democraţiei din Ungaria era un proces mai îndelungat, nu a început când Orban a preluat puterea. Dimpotrivă, el a preluat puterea pentru că i-a fost permis de criza care afecta democraţia maghiară de aproape 10 ani. După comunism, democraţia maghiară prost asamblată a intrat, în anii 2000, într-o criză de legitimitate. Orban a capitalizat lucrul ăsta şi a transformat un partid establishment, mainstream, într-un partid extremist din punct de vedere teoretic. Sigur, la Budapesta nu sunt execuţii pe stradă, lumea nu se aruncă de pe balcon, nu e un sistem violent prin forţa fizică, dar are o retorică foarte violentă. Iar în această criză a democraţiei, celelalte partide s-au arătat fie slabe, fie corupte. Or, dacă ai o opoziţie necredibilă, lucrurile devin mai uşoare pentru tine.

Dar şi factorul internaţional a contribuit semnificativ: Orban a fost ajutat de Uniunea Europeană, a fost sprijinit cu bani cel puţin în primul deceniu în care s-a aflat la putere. UE a început să aibă un ton mai dur faţă de Ungaria abia după războiul din Ucraina, iar economia naţională a resimţit imediat stoparea banilor europeni, cu care Ungaria şi-a asigurat creşterea economică din 2010 până acum.

„Vă dau câteva motive de optimism”

– Credeţi că România de astăzi, din punct de vedere politic, seamănă cu Ungaria slabă de acum 15 ani, care a favorizat ascensiunea lui Orban?
– E adevărat, dar vă dau câteva motive de optimism. Primul, nu aveţi un Orban. Caricaturile nu sunt ca originalul. Nu aveţi un partid important, monolit, cu un lider necontestat, care să blocheze orice tentativă de trădare. FIDESZ e un partid de tip bolşevic, militarizat şi total vertical.

În plus, societatea română vine dintr-o dictatură foarte dură, mult mai dură decât cea din Ungaria. Nicolae Ceauşescu nu se compară cu Janos Kadar. Dictatura lui Kadar are un fond de nostalgie din care Orban face parte, chiar şi fără să spună asta. Şi în România există un soi de nostalgie, dar ea e foarte contestată, cred că e mai puternică anti-nostalgia.

Apoi, mai e factorul extern. România – nu ştiu exact cum şi de ce – este percepută drept importantă. Ungariei s-a permis să devină o semidictatură, dar în România nu cred că se poate. Intervenţia din exteriorul euroatlantic este puternică şi are un impact.

– Ce l-a făcut pe Georgescu să fie atât de popular?
– Cred că, pentru prea mult timp, politicienii mainstream au subestimat rolul reţelelor de socializare şi al mesajelor răspândire acolo. Am privit prea absent în secţiunea în comentarii. „Ce proşti”, ne-am gândit, fără să ne dăm seama că şi oamenii de acolo au aceleaşi drepturi ca noi, „deştepţii”. Apoi, într-o ţară în care politica e atât de fragmentată, nu e de mirare că insatisfacţia faţă de clasa politică găseşte o exprimare în acest mediu. Or, această insatisfacţie este capitalizată de politicienii antisistem. Cunoaşteţi acronimul neoliberalilor din anii ’80, TINA (there is no alternative, nu e nicio alternativă, n.r.).

Orban a oferit alegătorilor maghiari şi publicului ceva coerent. Din păcate, în România nu există o alternativă strategică. Nimeni nu s-a pregătit să facă opoziţie sistemului. Aşa că oamenii se duc către extremişti. Iar dacă nimeni nu face nimic, eu cred că data viitoare, Georgescu sau altcineva în locul lui va lua un scor mult mai mare. Şi ce facem atunci? Găsim un alt dosar penal? Cred că asta va fi problema: sistemul trebuie regândit profund. O criză este mereu momentul cel mai apropiat pentru o regândire strategică. Dacă nu e luată această oportunitate, nu o să fie bine.

„Sunt sigur că Viktor Orban a luat notă de decizia CCR”

– Şi atunci cum înţelegeţi dumneavoastră decizia CCR de anuale a primului tur al alegerilor?
– Înţeleg motivaţia pe termen scurt a acestei decizii, dar cred că pe plan mediu şi lung, în afara României, în contextul regional, aceasta este o armă de distrugere a adversarilor. Avem un precedent legal, acceptat de UE şi de partenerii occidentali. Înţeleg dramatismul momentului, dar mă gândesc şi la viitor.

În 2026 vor fi alegeri în Ungaria şi am impresia că decizia CCR de aici poate reprezenta un precedent pentru Budapesta. Eu sunt sigur că lideri precum Viktor Orban au luat notă de decizia CCR. Şi cred că acest precedent poate fi folosit de orice lider politic iliberal care va apela la o şmecherie instituţională ca să-şi elimine adversarul.

În 2024, un personaj precum Péter Magyar, care a venit din interiorul partidului, ca un produs cultural perfect, a ieşit din club. A fost total neobişnuit: a ieşit şi a creat mişcarea sa de opoziţie, Partidul Respect şi Libertate. Sondajele arată că acest partid e primul sau al doilea în preferinţele oamenilor. Or, acest lucru arată că avem o competiţie adevărată, pe care n-am avut-o în ultimii 15 ani. E un challenger tânăr, arogant, belicos, cunoaşte maşinăria puterii foarte bine şi o foloseşte. FIDESZ nu e obişnuit cu un astfel de adversar politic.

– Poţi salva democraţia cu mijloace nedemocratice?
– Fracezii o numesc „raison d’etat”. Cu „raison d’etat” au fost făcute, de democraţiile din secolul trecut, lucruri aberante în numele democraţiei. Eu nu am iluzii că democraţiile au un comportament excelent din punct de vedere moral în politicile naţionale şi internaţionale. Am scăpat de aceste iluzii. Cred că momentul a fost interpretat ca decisiv, ca urmare a dimensiunii intervenţiei Rusiei, dar şi pentru a da un semnal. De aici, no passaran! De aici nu se trece.

Dar ce fac statul pe care-l vedem şi statul pe care nu-l vedem după această decizie? Ce fel de politică este organizată după această cvasilovitură de stat în numele democraţiei? Trebuie să se reorganizeze. Există această clasă politică care a guvernat cu combinaţii pe sistem kamasutra, dar care a eşuat. Alegătorii au spus foarte clar că sistemul a eşuat din punctul lor de vedere. Or, dacă vor merge pe aceeași cale şi vor rămâne în negaţie, dacă vor lăsa de înţeles că alegătorii sunt proşti şi că nu au înţeles ei intenţiile bune ale politicienilor pe care-i dispreţuiesc, eu cred că nu va fi calea bună.

Ungaria este un exemplu de democraţie slabă, cu o societate divizată, care, la un punct de răscruce, adică alegerile total transparente şi democratice din 2010, a dat un lider ca Viktor Orban, cu un vot antisistem de peste 70%. Momentul de răscruce a fost când Orban nu s-a gândit la restructurarea democraţiei, ci la edificarea unui nou sistem pe ruinele democraţiei. A aruncat democraţia liberală post-comunistă la gunoi, iar societatea nu a reacţionat, s-a supus. Iar acum există generaţii care sunt născute în timpul acestui regim, care nu au văzut nimic altceva decât Orban, FIDESZ şi acest fel de organizare a societăţii. Pentru studenţii de 22 de ani, născuţi în 2003, anul 1989 e arheologie, iar tulburările din 2006 – un fel de maidan de dreapta în Ungaria – au fost uitate. Pentru ei, nu mai există memoria trecutului apropiat. Sigur, fiecare are, cum zicea Lucian Boia, istoria lui, dar cred că istoria din Ungaria are foarte multe de spus şi în România.