Sari direct la conținut

Crin Antonescu, anunțat candidat comun pentru președinție / PSD, PNL, UDMR și minoritățile au agreat formarea guvernului. „Nu va fi un mandat ușor” / DOCUMENT: Acordul semnat de cei patru lideri ai coaliției

HotNews.ro
Crin Antonescu, anunțat candidat comun pentru președinție / PSD, PNL, UDMR și minoritățile au agreat formarea guvernului. „Nu va fi un mandat ușor” / DOCUMENT: Acordul semnat de cei patru lideri ai coaliției
Crin Antonescu. Foto: Inquam Photos / George Călin

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru formarea viitorului guvern și privind componența cabinetului guvernamental. De asemenea, au convenit să aibă un candidat comun la președinție în persoana lui Crin Antonescu. Această decizie urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid, au anunțat liderii coaliției într-o declarație de presă susținută la Parlament.

Principalele declarații susținute de Marcel Ciolacu:

  • Avem un acord politic. Fiecare dintre semnatari au înțeles semnalul românilor.
  • Datoria noastră este să apărăm valorile democratice, să apărăm locul în NATO.
  • Nu va fi un mandat ușor. Așteptarea românilor este pentru reforme, pentru transparență, pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
  • Așteptarea mediului de afaceri este pentru predictibilitate și sustenabilitate financiară.

Ilie Bolojan:

  • PNL a semnat acest protocol de coaliție pentru ca țara noastră să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă, să luăm măsuri pentru a menține cheltuielile bugetare în limitele normalului, să facem reforme și pentru a crea condiții pentru dezvoltare.
  • Una din prevederi este desemnarea candidatului comun la președinție. Acesta va fi Crin Antonescu. Fiecare partid politic va desemna candidatul și să aprobe această candidatură în forurile interne.

Kelemen Hunor:

  • Suntem conștienți că suntem într-o situație de criză politică adâncă. Este și o criză de încredere. Această coaliție propune recâștigarea încrederii cetățenilor.
  • UDMR susține ce au anunțat colegii mei. Cea mai mare provocare este un buget echilibrat pentru 2025 și organizarea alegerilor prezidențiale cât mai repede posibil, dacă se poate înainte de Paște.

Varujan Pambuccian:

  • Am aderat la această coaliție din dorința de stabilitate și de păstrare a unui parcurs ferm euroatlantic. Noi sperăm că vom putea asigura împreună această stabilitate.
  • Un lucru la care ținem foarte mult este ca, într-o perioadă economică foarte grea care urmează, populația să nu aibă de suferit. Să nu vedem diminuări de venituri sau creșteri de taxe și impozite.

Acordul de guvernare semnat de cei 4 lideri

Cum va arăta viitorul Guvern

Noul Guvern va avea 16 ministere din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR, arată ultimele negocieri dintre cele trei partide care vor forma coaliția de guvernare.

Din Executiv vor face parte Emil Hurezeanu, ministru de Externe propus de PNL, la fel ca și Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Pentru portofoliul Justiției, PSD l-a propus pe avocatul și deputatul de Dolj Radu Marinescu.

Vicepremieri în noul executiv vor fi Marian Neacșu (PSD), ministru fără portofoliu, și Cseke Attila (Ministerul Dezvoltării).

Cum arată lista miniștrilor din viitorul Guvern, potrivit unor surse politice:

Ministerele PSD

Vicepremier fără portofoliu: Marian Neacşu
Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan
Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
Ministerul Sănătăţii – Alexandru Rafila
Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
Ministerul Culturii – Natalia Intotero
Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu
Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu

Ministerele PNL

Ministerul de Interne – Cătălin Predoiu
Ministerul Educaţiei – Daniel David
Ministerul de Externe – Emil Hurezeanu
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Marcel Boloş
Ministerul Mediului – Mircea Fechet
Ministerul Energiei – Sebastian Burduja

Ministerele UDMR

Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila (și vicepremier)
Ministerul Finanţelor – Tanczos Barna

INTERVIURILE HotNews.ro