Sari direct la conținut

Oana Țoiu, discuție cu șefa diplomației UE. Aspectele „esențiale” pentru România în discuțiile pentru soluționarea războiului din Ucraina

HotNews.ro
Oana Țoiu, discuție cu șefa diplomației UE. Aspectele „esențiale” pentru România în discuțiile pentru soluționarea războiului din Ucraina
Oana Țoiu. Inquam Photos / George Calin

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că a discutat luni cu Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, și a declarat că pentru România „sunt esențiale” o „pace durabilă” în Ucraina „și luarea în considerare a implicațiilor pentru Marea Neagră”.

Într-o postare luni pe platforma X, șefa diplomației române a anunțat că tocmai a contactat-o pe Kaja Kallas „pentru a alinia eforturile pentru pace, precum și pentru a discuta următorii pași la nivel european”.

„Pentru România, asigurarea unei păci durabilă, și nu doar a unei pauze nedefinite în război, precum și luarea în considare a implicațiilor pentru Marea Neagră sunt esențiale în acest proces”, a declarat ministrul Oana Țoiu.

Discuția dintre cele două demnitare a venit în contextul în care, luni seară, președintele american Donald Trump urmează să discute cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, și cu liderii europeni pentru o posibilă soluție de pace în Ucraina.

Duminică, ministrul Oana Țoiu a declarat pentru TVR Info că Ministrul de Externe că participarea secretarului general al NATO, Mark Rutte, la discuțiile de luni este un semn bun în direcția implicării SUA în acordarea garanțiilor de securitate pentru Kiev, chestiune în care România este direct interesată.

„Mai ales pentru noi, ţările învecinate cu conflictul, este foarte important să nu avem doar o pauză a conflictului, un semn de întrebare continuu în ce formă va fi reluat, dacă ajungem la pace, ci este foarte important să avem o pace sustenabilă care, practic, să redea încrederea inclusiv investitorilor, pentru că o ţară vecină care are pace, o ţară vecină prosperă, o ţară vecină stabilă, înseamnă şi un efect pozitiv asupra securităţii şi economiei noastre”, a mai declarat șefa diplomației române.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro