Rusia nu are niciun motiv acum să oprească războiul din Ucraina și vede aceste negocieri drept o oportunitate pentru a amâna și a evita mai multe sancțiuni și mai mult ajutor militar pentru Kiev, spune, într-un interviu pentru publicul HotNews, experta în securitate Iulia Joja, profesoară adjunctă la universitățile Georgetown și George Washington din SUA.  

Reuniunile la nivel înalt din Alaska și de la Casa Albă au generat multe laude și unele promisiuni, dar nu au conturat un final previzibil al războiului din Ucraina. Iulia Joja consideră că, în condițiile actuale, acest lucru nici nu are cum să se întâmple deocamdată, iar Occidentul trebuie să pună presiune pe Moscova, prin sancțiuni și ajutor militar crescut pentru Kiev.

Ea a analizat și „garanțiile de securitate” luate în calcul de aliați pentru Kiev și avertizează că acestea nu vor fi atât de sigure, în condițiile în care „nimeni nu-și amintește să fi existat un tratat pe care rușii să-l respecte”.  

• „Rusia, prin președinte și prin purtători de cuvânt și aliați ai Kremlinului, ne amintește aproape zilnic că este un război imperial. Deci îi dăm Crimea, după aia îi dăm Donbasul și așa mai departe”. 
• „Din punctul de vedere al Rusiei, care neagă suveranitatea Ucrainei, o întâlnire dintre Zelenski și Putin ar fi o pierdere, pentru că ar reprezenta o acceptare a suveranității și independenței Ucrainei”.
• „Cum poate România să prevină scenariile cele mai negre este să ajute Ucraina să țină rușii departe de granițele noastre, maritim și terestru”.
• „Faptul că România încă nu are o poziție clară sau suficient de clară, și cel puțin nu publică, dacă chiar nu prestează suficient pentru a sta la masă cu restul decidenților, îmi arată faptul că e loc de mult, mult mai mult”.

„Faptul că Trump a avut o discuție amicală și pe un ton pozitiv cu cei mai importanți lideri europeni este o reușită”

HotNews: Am trăit câteva zile palpitante, cu summitul din Alaska, de vineri, și apoi discuțiile de la Casa Albă, de luni. În același timp, nu am avut foarte multă substanță, nu? Limbajul a fost pozitiv, dar senzația rămâne că principalele obstacole în calea procesului de pace nu sunt depășite. Care vi s-a părut principala reușită a zilei de luni? De fapt, a existat așa ceva?
Iulia Joja: Principala reușită? E o întrebare bună. Ar trebui să-mi întorc gândirea pe dos ca să găsesc o reușită. Președintele Trump a subliniat că este pentru prima dată când primește atâția europeni în Casa Albă. Cred că asta este o reușită, nu-i așa? 

Sigur că nu se reflectă în mod direct asupra problemei de fond, și anume Ucraina. Însă, ne amintim cu toții din primul mandat al lui Trump și din campania dinaintea celui de-al doilea mandat că Trump nu este un fan al Europei, că vorbim de Uniunea Europeană, că vorbim de NATO și așa mai departe.

Pe fondul acesta, faptul că a existat o discuție amicală și pe un ton pozitiv cu cei mai importanți lideri europeni este o reușită. Nu am văzut asta în primul mandat și, sincer, nu speram la asta în cel de-al doilea mandat. 

De asemenea, din afirmațiile liderilor europeni la masa de discuții a reieșit următorul lucru: Că, sigur că l-au lăudat cu toții, dar că un număr important dintre ei, tonul fiind dat de către (cancelarul Friedrich) Merz, au avut un serios pushback (rezistență la argumentele lui Trump, n.r.). 

Dincolo de laude, o serie de lideri s-au referit la substanță și la probleme de fond care stau în calea unui proces de pace sustenabil și just. Deci acestea, aș spune eu, sunt reușite.

„Noi, europenii, i-am dat oportunitatea Rusiei să se reînarmeze și să atace într-un mod mult mai violent” 

– S-a vorbit acolo despre asigurările de securitate. Ce însemnă asta? Sau, mai exact, cum ar trebui să arate ele pentru a oferi siguranță Ucrainei?
– Din partea americană, a reieșit, nu pentru prima dată, o suprapunere de retorică cu partea rusă. Care știm foarte bine că insistă asupra refuzului de a extinde NATO în Ucraina și de a extinde garanții de securitate serioase în Ucraina. 

E foarte important că europenii au pus pe masă, într-un mod cât se poate de clar – și aici, din nou, au ieșit în evidență cele mai puternice trei voci, (Friedrich) Merz, (Emmanuel) Macron și (Giorgia) Meloni – faptul că trebuie să existe garanții asemănătoare cu Articolul 5 al NATO.

Ce spune acesta? Macron a punctat pe acest subiect. Sunt două aspecte. Pe de o parte, Articolul 5 spune că un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor. Dar, așa cum au subliniat și Macron și Meloni, asta nu obligă la a trimite trupe. 

Deci, dacă e să o luăm literalmente, Articolul 5 este prea slab pentru a garanta faptul că rușii nu vor ataca din nou Ucraina. Acesta este un aspect.

Al doilea aspect este, din nou, unul la care s-a referit, în special, Macron, după întâlnire, și anume că există deja garanții de securitate oferite Ucrainei de către Statele Unite, de către Marea Britanie și de către Rusia. În special, Memorandumul de la Budapesta, care garantează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Și, totuși, nimeni nu respectă aceste garanții. Și, atunci, asta este problema de fond pe care o avem, sigur, legată și de comparația cu Articolul 5, și anume că dreptul internațional nu are o natură punitivă, cum este dreptul național, sau nu una punitivă asupra marilor puteri. 

De aceea, până la urmă, Vladimir Putin a putut fi primit pe teritoriul Statelor Unite, pentru că Statele Unite nu recunosc Curtea Penală Internațională. 

Deci, problema pe care o avem noi este că riscăm să semnăm ceva cu rușii – și nimeni nu-și amintește dacă a existat un tratat pe care rușii să-l respecte – care nu valorează mai mult decât hârtia pe care s-a semnat. Și ne trezim cu costuri amplificate pentru noi, contribuabilii.

Deja, noi contribuim la susținerea Ucrainei, la apărarea Europei, într-un mod care ar fi putut evitat, dacă nu s-ar fi făcut armistiții în 2014 și 2015, Minsk 1 și Minsk 2, în care am pus victima la masă cu agresorul și am pus victima să facă un compromis asupra propriului teritoriu cu agresorul. 

I-am dat oportunitatea Rusiei, noi suntem responsabili pentru asta, europenii, i-am dat oportunitatea Rusiei să se reînarmeze și să atace într-un mod mult mai violent, care ne costă mai mult, în primul rând, în vieți umane, dar, în al doilea rând, și în euro sau în dolari.

„Războiul se va încheia în momentul în care Rusia va fi forțată să piardă”

– Alternativa care ar fi? Cum am putea rezolva această nesiguranță?
– Experții și majoritatea decidenților de ambele părți ale Atlanticului, și mă număr printre ei, consideră că în baza istoriei cu Rusia, având în vedere că Rusia nu-și modifică solicitările maximale în raport cu Ucraina și în raport cu Europa, există două modalități de a opri acest război, care trebuie să funcționeze în paralel.

Este vorba despre sancțiuni cât mai ample, sancțiuni secundare și ajutor militar crescut pentru Ucraina. 

Războiul se va încheia în momentul în care Rusia va fi forțată să piardă. Rusia nu are niciun motiv în acest moment, conform propriilor calcule, de a opri acest război și vede aceste negocieri drept o oportunitate pentru a amâna și a evita mai multe sancțiuni și mai mult ajutor militar pentru Ucraina. 

Dacă ne uităm la ecuația dintre Rusia și Statele Unite, la nivel bilateral, președintele SUA fiind liderul care are puterea necesară pentru a opri acest război, aș aminti două aspecte aici. 

Pe de o parte, faptul că Rusia vrea să câștige acest război și Trump vrea să încheie acest război și, după cum spunea Orwell, cea mai rapidă modalitate de a încheia un război este de a-l pierde – acesta e un citat din comentatorul George Will.

Al doilea aspect este că avem pe parcursul ultimelor două săptămâni următoarele afirmații din partea președintelui american: termen limită de 50 de zile (pentru Rusia), termen limită de 10 zile, consecințe severe, și armistițiu drept condiție înainte pentru negocieri. 

Toate aceste patru afirmații, care sunt doar cele mai recente, au fost auto-anulate în urmă întâlnirii din Alaska. Asta ce înseamnă, din punct de vedere bilateral? Că credibilitatea președintelui american a scăzut semnificativ, mai ales în raport cu Rusia. 

„Rusia va folosi această oportunitate pentru a tergiversa orice fel de negocieri, în timp ce își continuă războiul”

– De altfel, am văzut că primele semnale ale Rusiei au fost că nu par grăbiți să stabilească o întâlnire Putin-Zelenski, așa cum Trump, practic, anunța că se va întâmpla destul de sigur.
– Din punctul de vedere al Rusiei, care neagă suveranitatea Ucrainei, o întâlnire dintre Zelenski și Putin ar fi o pierdere, pentru că ar reprezenta o acceptare a suveranității și independenței Ucrainei, care are un leadership ales democratic și așa mai departe.

Și atunci, Rusia nu-și dorește o asemenea întâlnire și ar accepta-o probabil doar în condițiile în care Ucraina ar fi acceptat în prealabil condiții favorabile Rusiei, adică să bată palma pe interesele Rusiei. 

Un lucru care nu poate să aibă loc, pentru că nu e vorba de Zelenski aici, este vorba despre poporul ucrainean, care nu o să accepte așa ceva. 

De aceea, nu ar trebui să fim surprinși că Rusia încearcă, de dinainte de Alaska, să tergiverseze cât mai mult.

Iar această chestiune a armistițiului refuzat în multiple rânduri, care a fost cerința americanilor, este o sugestie a unui tipar care va continua. 

Rusia va folosi această oportunitate pentru a tergiversa orice fel de negocieri, în timp ce își continuă războiul și crimele de război în fiecare zi în Ucraina. 

„Cine crede că Rusia a intrat în acest război pe scară largă pentru Donbas este foarte naiv”

– În condițiile astea putem să considerăm că nici măcar acea revendicare oricum inacceptabilă pentru Ucraina, ca Kievul să cedeze întregul Donbas, să nu fie suficientă pentru Moscova? Adică ne așteptăm să își dorească mai mult?
– Cine crede că Rusia a intrat în acest război pe scară largă pentru Donbas este foarte, foarte naiv. 

Rusia, prin președinte și prin purtători de cuvânt și aliați ai Kremlinului, ne amintește aproape zilnic că este un război imperial. Deci îi dăm Crimea, după aia îi dăm Donbasul și așa mai departe. 

Noi, în Europa, ar trebui să avem suficientă experiență și suficiente lecții învățate în ultimul secol să știm că a da teritorii pentru pace nu este o ecuație de succes.

Și din nou ne va costa mai mult. Așa am făcut acum 10 ani. I-am dat lui Putin Crimea, neoficial, l-am lăsat în pace și după aceea ce s-a întâmplat?

„Lucrurile arată mai bine în Europa. Diferența este făcută de Friedrich Merz”

-Este mai pregătită acum Europa decât în primăvară pentru a susține Ucraina și pentru a-și susține securitatea? Are un plan propriu? Asta și apropo de felul în care s-au poziționat europenii la Casa Alba luni.
– Da, lucrurile arată mai bine acum decât anul trecut și din punct de vedere politic, și din punctul de vedere al gestionării resurselor. Arată ele suficient de bine pentru ca Europa să spună: „preluăm noi leadershipul, noi decidem cum se termină acest război”?. Văd că nu. 

Ne mișcăm în această direcție, încet, încet. Sigur că trebuie să ne uităm și la retorică, dar în mod special trebuie să ne uităm la fapte.

Diferența față de acum un an este Merz. Germania cu adevărat se reînarmează, lucru care n-ar fi fost posibil în timpul lui (Olaf) Scholz.

Germania a repornit cu adevărat industria de apărare și investițiile serioase în industrie. Și vă dau un exemplu: Rheinmetall, cea mai importantă companie militară din Germania, își face fabrică de muniție în Ucraina  – și o parte din România – și în urmă cu câteva zile au anunțat că obiectivul inițial de 150-160.000 de proiectile pe an va fi dublat. Acesta este un exemplu concret la care mă refer când spun că lucrurile se schimbă în bine, în special dacă mă uit la Germania.

Ați făcut foarte bine referire la discuțiile de luni. Și Franța, și Italia sunt puternic poziționate în favoarea Ucrainei. Asta este un lucru extrem de important, dar nici Franța, nici Italia nu au prestat, din punct de vedere al ajutorului militar sau din punct de vedere al leadershipului, pe sancțiuni.

Germania începe să presteze în mod serios și Germania este, din punct de vedere industrial și economic, singurul stat care are capacitatea să conducă Europa, din punct de vedere economic și, pentru că ele sunt strict legate, din punct de vedere militar. 

Deci nu vreau să fiu negativă, lucrurile se mișcă.

„România trebuie să facă mai mult decât ceilalți”

Însă, dacă trag linia și mă uit la faptul că Europa încearcă să gestioneze un președinte american care nu îi apără interesele și își lasă în continuare destinul, cel puțin parțial, în mâinile Washingtonului, în condițiile în care PIB-ul UE, fără Marea Britanie, este de 10 ori mai mare decât al Rusiei, în condițiile în care, evident, în punct de vedere ală resurselor, Europa are capacitatea să oprească acest asalt și atac al Rusiei, dacă privim lucrurile din acest punct de vedere și trag linia, nu este chiar un rezultat bun. 

Și aș mai adăuga un lucru – faptul că România este pe flancul estic și are graniță lungă cu Ucraina nu înseamnă că România poată să spună: „facem și noi cât fac ceilalți”. Nu, România trebuie să facă mai mult decât ceilalți, pentru că este în interesul ei imediat. Mi-a plăcea foarte mult, ca decidenții și experții care vorbesc despre asta să asume mai multă responsabilitate pentru România și mai mult leadership.

Este în interesul nostru imediat național să îi ajutăm pe ucraineni să țină rușii departe de granițele noastre. 

Și, în aceste condiții, faptul că România încă nu are o poziție clară sau suficient de clară, și cel puțin nu publică, dacă chiar nu prestează suficient pentru a sta la masă cu restul decidențiii, cu restul decidenților, îmi arată faptul că e loc de mult, mult mai mult.

Și aici aș putea da un exemplu.

„Este rândul României să presteze în aceeași măsură precum Polonia, Finlanda sau țările baltice”

– Vă rog, pentru că următoarea întrebare pregătită viza chiar poziția României.
– O să vă dau exemplul Poloniei – 5% buget de apărare, se înarmează până în dinți. Există o cultură și un mod de a învăța despre Rusia, care nouă ne lipsește.

Când eram în Europa, colegii mei civili de la think-tank-uri poloneze îmi spuneau că „nu putem să organizăm această întâlnire europeană în această săptămână pentru că avem, în calitate de voluntari, serviciul militar obligatoriu anual de antrenament”.

Aș vrea să văd, nu numai din punct de vedere al resurselor, dar și din punct de vedere al mentalității, în condițiile în care suntem loviți din toate părțile de Rusia și, mai departe, de dezinformări, un pic mai multă voință politică.

Și Polonia e un exemplu, da, este de două ori mai mare (decât România). Dar haideți să ne uităm la Finlanda și la Alexander Stubb, președintele care, nu-i așa, a simțit nevoia să-și justifice prezența la Casa Albă. El a avut un interviu la Deutsche Welle acum câteva săptămâni și a fost întrebat: „Dumneavoastră cum dormiți noaptea când aveți Rusia la graniță?”.

Și a spus: „Dorm bine, pentru că avem buncăre pentru peste 90% din populație, avem împreună cu Polonia cea mai mare artilerie din Europa, avem zeci de avioane F-16 și vom avea avioane F-35, iar populația este pregătită și este învățată ce înseamnă un conflict cu Rusia”.

De aceea, și nu pentru că joacă golf, sigur ajută și asta, dar de aceea, pentru că au ce pune pe masă, Polonia și Finlanda, și sunt vocali, sunt ei invitați (la summituri), și este rândul României să presteze în aceeași măsură precum Polonia sau Finlanda sau țările baltice.

 – Din păcate, această săptămână frenetică de diplomație s-a suprapus cu concediul președintelui…
– E o problemă în sine. Țara arde și lumea pleacă în concediu.

„Noi depindem de Ucraina pentru a ne asigura securitatea națională”

– Am văzut harta din Biroul Oval de luni, nu că am fi avut nevoie de o reamintire, dar România era acolo, foarte aproape de teritoriile contestate de Rusia. Care ar fi cel mai negru scenariu pentru noi? Am mai vorbit cu alți comentatori, spre exemplu, despre pericolul situației în care Rusia, stăpână pe o Crimee recunoscută oficial ca fiind a sa, ar putea să conteste zonele exclusive, ceea ce ne-ar afecta direct economic.
– Ne afectează deja direct economic, de facto. De facto, suntem la granița maritimă cu Rusia. Rusia nu recunoaște zone exclusive economice și alte subtilități de drept internațional, disputate, de altfel. Și încearcă să conducă exerciții militare și diferite acte de agresiune împotriva entităților care se află în această zonă, inclusiv în zona exclusivă economică a României.

În urmă cu doi ani, la primul consiliu NATO-Ucraina, Bulgaria, nu România, a dat declarație de presă, protestând cu privire la faptul că Rusia a încercat să închidă această zonă pentru exerciții militare, timp de luni de zile. Asta înseamnă că prețul pentru exploatări și asigurarea exploatării este enorm. Ne costă din buzunarul nostru.

România nu a spus niciun pâs până acum despre această problemă. Și ar fi momentul să o spună, nu-i așa? 

Singurul motiv pentru care rușii ne lasă să explorăm și să exploatăm este pentru că ucrainenii i-au închis în partea estică a Mării Negre. Și asta este singura modalitate de a ne apăra în acest moment interesele. România, care nu are graniță terestră directă, încă, cu Rusia, spre deosebire de alte state de pe flancul estic, depinde în măsură mult mai mare de Ucraina. 

Noi depindem de Ucraina pentru a ne asigura securitatea națională. Acest lucru nu este reflectat în gândirea strategică a României, în afirmațiile decidenților români. Și asta este o mare problemă pentru că este evident, doar o privire pe hartă este necesară pentru a înțelege acest lucru.

Deci, cum poate România să prevină scenariile cele mai negre este să ajute Ucraina, ca să țină ei rușii departe de granițele noastre, maritim și terestru. Orice armă dată în mâinile Ucrainei este o armă pe care românii nu trebuie să o folosească pentru a se apăra.

„Nu putem considera că suntem mai aproape de încheierea războiului”

– O concluzie. Ne-au adus mai aproape summit-ul din Alaska și discuțiile de luni de la Casa Alba de sfârșitul războiului decât eram în urmă cu două săptămâni?
– Nu. Și, din nou, trebuie să ne uităm la partea rusă. Partea rusă este cea care nu vrea să încheie acest război.

Ucraina a fost de acord cu armistițiul fără condiții. Rusia este cea care tergiversează, nu este de acord cu armistițiul cu negocieri de fond, are cerințe maximaliste.

Singurul motiv pentru care se prelungește acest război este Rusia. Din punctul de vedere al Rusiei, Alaska a fost o mare victorie și nu trebuie să vă explic de ce.  

Și pentru că Rusia nu vede, nu simte mai multă presiune decât înainte de Alaska, nu putem considera că suntem mai aproape de încheierea războiului. 

Singura modalitate prin care putem măsura apropierea de sfârșitul războiului este este presiunea și efectele presiunii asupra Rusiei.