Sari direct la conținut

Condiția pusă de PSD în negocierile pentru reforma în administrație, blocate de două luni / O nouă ședință fără acord în coaliție

HotNews.ro
Liderii politici ai coaliției de guvernare. Inquam Photos / Octav Ganea
Liderii politici ai coaliției de guvernare. Inquam Photos / Octav Ganea

Liderii PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un acord privind reforma administrației publice nici după ședința de marți, în timp ce a doua temă asupra căreia coaliția nu se înțelege – organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei – nu a mai fost abordată, au declarat pentru HotNews surse participante la discuții. 

Noua ședință a coaliției de guvernare, care a avut loc la Palatul Victoria, a durat aproximativ trei ore și s-a încheiat tot fără o decizie în privința proiectului propus de premierul Bolojan pentru reforma administrației publice.

Conform surselor HotNews participante la discuții, Sorin Grindeanu a prezentat în coaliție măsurile propuse de PSD „pentru relansarea economiei“ și a condiționat reforma administrației de includerea acestor măsuri în cel de al treilea pachet fiscal au Guvernului Bolojan.

Urmează ca săptămâna viitoare liderii să se întâlnească din nou ca să discute despre forma finală a reformei administrației locale și centrale.

Decizia luată azi în coaliție

Singura decizie luată în ședința de marți a coaliției este că miercuri vor fi pregătite modificările ce vor fi aduse Ordonanței de Urgență 52/2025, care blochează până la finalul anului mai multe cheltuieli ale primăriilor și consiliilor județene și care i-a nemulțumit pe primari. Printre cheltuielile care ar fi fost blocate se numără cele pentru mobilier, autoturisme și combustibil, protocol, deplasări, studii sau documentații. Ordonanța va fi modificată în ședința de Guvern de săptămâna aceasta.

„Am solicitat ca OUG 52/2025 să fie revizuită. Acolo se vorbește despre faptul că până la sfârșitul anului nu mai putem să facem reparații. Nu mai putem să pregătim drumurile pentru iarnă”, declara Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Ea a mai reclamat săptămâna trecută că Ordonanța interzice studiile de fezabilitate și expertizele și că în ședința de guvern din 1 octombrie proiectul a fost citit pe repede înainte și adoptat.

Tema organizării alegerilor pentru Primăria Capitalei, unde nu există, de asemenea, consens, nu a mai fost abordată în ședința de marți a Coaliției.

Subiectul a fost amânat de mai multe ori de coaliție, iar săptămâna aceasta este ultima în care Guvernul poate da o Hotărâre astfel încât alegerile pentru Primăria Capitalei să poată fi organizate până la finalul lunii noiembrie.

De ce nu se înțeleg PSD, PNL, USR și UDMR pe reforma în administrație și pe alegerile din București

Dacă PSD cere ca primarii să aibă de ales între reduceri de personal și tăieri de salarii pentru primăriile care nu pot da afară angajați, PNL și USR vor doar reduceri de personal. 

Mai mult, PSD cere ca la pachet cu reforma administrației locale să fie făcută și reforma la nivel central. La centru, sunt luate în calcul comasări de instituții, tăieri de salarii și concedieri – 10% sau 20% din posturile ocupate. 

În privința organizării alegerilor pentru Primăria Capitalei, neînțelegerile pornesc de la candidat.

Social-democrații spun că nu sunt de acord ca PNL și USR să aibă un candidat comun. PSD propune varianta candidatului susținut de toate partidele din coaliție sau cea a candidaților separați – fiecare partid cu candidatul propriu. 

USR cere ca alegerile să fie organizate cât mai repede. Luni, liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a declarat că „săptămâna asta, obligatoriu, coaliția de guvernare trebuie să decidă organizarea alegerilor. Orice altă decizie pare, mai degrabă, un gest de lașitate și nu poate avea decât o singură explicație: anumitor forțe politice le este frică de votul cetățenilor din București. Colegii de la PSD, să avem încredere în propriile forțe și să organizăm alegerile așa cum trebuie, în acest an”. 

Partidul condus de Dominic Fritz nu e de acord nici cu varianta candidatului comun. 

„Vremea candidaturilor unice a apus. Ideea că partidele decid la masa verde, iar cetățenii doar validează prin vot, e una proastă. Trebuie să existe opțiuni și alegeri în două tururi, ca decizia finală să fie a oamenilor”, a declarat Fritz pentru RFI în septembrie. 

Potrivit informațiilor HotNews, PSD nu e de acord cu stabilirea datei alegerilor, până nu există o înțelegere cu privire la candidat. 

Sorin Grindeanu cere și ca, odată luată o decizie legată de candidatura pentru Primăria Generală, să fie trecută ca anexă în protocolul coaliției.

Potrivit legii, alegerile se organizează la 90 de zile după ce funcția rămâne vacantă. Demisia fostului primar general al Capitalei, Nicușor Dan, a intrat în vigoare pe 26 mai. Dacă legea ar fi fost respectată, alegerile ar fi trebuit să aibă loc la finalul lunii august.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro