Un livrator român a fost bătut în fața unui bloc din București, în urma unei neînțelegeri legate de comandă / Agresorul a fost arestat
Livratorul a fost victima unei violențe petrecute pe 17 octombrie, în dreptul unui imobil situat în Sectorul 2 din București, și a avut nevoie de mai mult de o săptămână de îngrijiri medicale după incident, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
„În urma cercetărilor efectuate de D.G.P.M.B. – Poliția Sectorului 2, Secția 7 Poliție a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat sub aspectul săvârșirii, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) și (21) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.”, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
Parchetul a stabilit că „pe data de 17.10.2025, în jurul orei 01:05, în timp ce se afla în dreptul unui imobil situat în sectorul 2, București, pe fondul unor neînțelegeri legate de livrarea unei comenzi, inculpatul I.M.C. a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate M.C.Ș., livrator Glovo, prin aceea că a lovit-o în repetate rânduri cu pumnii și picioarele la nivelul capului, corpului și membrelor inferioare, provocându-i leziuni traumatice evaluate la 8-9 (opt-nouă) zile de îngrijiri medicale”.
Judecătoria Sectorului 2 a admis miercuri cererea Parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, menționează sursa citată.
Un incident similar a avut loc în luna august a acestui an, când un bărbat a lovit un livrator străin pe o stradă din București. Agresorul, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Ulterior, pe 8 octombrie, acesta a fost trimis în judecată de către procurori, fiind acuzat de lovire sau alte violențe și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Sursa foto: Dreamstime.com
